Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistieria bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Troparele de umilință
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.
Slavă…
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum…
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Crezul
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Slavă… Și acum…
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (cu trei închinăciuni).
Apoi Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă… Și acum…
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).
Condacul 1
Pe păstorul cel prea vrednic al Bisericii, luminătorul Crișanei și al Banatului, mărturisitorul adevărului dumnezeiesc, pe Sfântul Ilarion, învățătorul care a chemat la pocăință, veniți, credincioșilor, să-l lăudăm, că s-a arătat sălaș al luminii celei neapuse, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Icosul 1
Ales ai fost de Dumnezeu să-I slujești încă din copilărie, că, văzând pilda tatălui tău, ai fost cuprins de dorul slujirii dumnezeiești și, alegând cele veșnice în locul celor vremelnice, harul lui Dumnezeu te-a întărit în toată vremea; pentru aceasta, minunându-ne de viețuirea ta, grăim către tine:
Bucură-te, cel ce din copilărie ai fost binecredincios;
Bucură-te, că te-ai arătat ales slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, cel ce pilda tatălui tău ai urmat;
Bucură-te, cel ce pe Iisus în inimă L-ai purtat;
Bucură-te, cel ce ai deprins și virtuțile mamei tale;
Bucură-te, cu frații tăi împreună-mergător pe cale;
Bucură-te, că viețuirea ta s-a arătat ca un alt Tabor;
Bucură-te, cu Sfinții Îngeri împreună-locuitor;
Bucură-te, cel ce de cele trecătoare ai fugit;
Bucură-te, cel ce viața în Duhul Sfânt ai iubit;
Bucură-te, odraslă a pământului românesc;
Bucură-te, povățuitor către Sionul cel ceresc;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 2
Bucuros te-ai supus voinței părinților tăi, urmând calea preoției și a teologiei, prin care, îmbogățindu-te cu înțelepte învățături, ai înaintat întru sfințenia lui Dumnezeu, pentru care, împreună cu Îngerii, cântai Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 2
Căutând la înțelepciunea acestei lumi, toată știința vremii ai adunat-o, privind-o cu ochii credinței, iar, trecând cu mintea dincolo de înțelesurile filosofice, ai mărturisit despre voia și lucrările lui Dumnezeu în lume. Pentru aceasta, cuprinși fiind de uimire, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, de cele cerești arătătorule;
Bucură-te, al Înțelepciunii dumnezeiești căutătorule;
Bucură-te, cel ce, prin cuvânt, pe Cuvântul ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce întru cele ale teologiei te-ai arătat iscusit;
Bucură-te, cel ce de înțelepciunea Sfinților Părinți te-ai apropiat;
Bucură-te, cel ce, prin dulci cuvinte, pe mulți i-ai învățat;
Bucură-te, preot care, binecuvântând, împarți bucurie;
Bucură-te, râu ceresc, ce îneci deșarta filosofie;
Bucură-te, sabie care tai îndoielile credinței;
Bucură-te, scut care păzești cărările biruinței;
Bucură-te, turn preaînalt al privirilor cerești;
Bucură-te, cel ce în Biserica de Sus te veselești;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 3
Primind numele Cuviosului Ilarion cel Nou, care a pătimit pentru Sfintele Icoane, ca și el, în focul mucenicesc ai răbdat, din dragoste pentru Domnul Iisus. De aceea, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Evanghelia lui Hristos sădind-o în inima ta, jugul preoției l-ai luat și întreaga ta viață ai încredințat-o acestei slujiri, mărturisind cum se cuvine pe Iisus cel viu, Stăpânul a toate. Pentru care auzi de la noi acestea:
Bucură-te, cel ce neprețuitul har al preoției l-ai primit cu vrednicie;
Bucură-te, cel ce cu puterea Crucii te-ai înarmat spre mucenicie;
Bucură-te, luminat povățuitor pe drumul mântuirii;
Bucură-te, rază luminoasă pe calea desăvârșirii;
Bucură-te, cel ce în lumina Taborului preoția o ai văzut;
Bucură-te, cel ce în pământul Crișanei te-ai făcut cunoscut;
Bucură-te, al cetății Aradului strălucit păstor;
Bucură-te, al Ortodoxiei românești apărător;
Bucură-te, trâmbiță a învățăturilor dumnezeiești;
Bucură-te, stâlp neclintit al legii strămoșești;
Bucură-te, povățuitor pe cărările adevărului;
Bucură-te, izbăvitor al nostru de uneltirile răului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 4
Foc dumnezeiesc aprins fiind în inima ta, ai arătat că „jertfa și suferința lui Hristos sunt izvorul jertfei și suferinței noastre”, iar cine „golește paharul suferinței amare se curățește și se sfințește”. Drept aceea, noi, înțelegând acestea, cu umilință cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Gândul tău a fost totdeauna la Dumnezeu, arătându-te „credincios adevărului prin iubire”; pentru aceea, neobosit ai luptat și tuturor ai arătat dragoste sfințită prin suferință. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință strigăm:
Bucură-te, următor neînfricat al Mântuitorului;
Bucură-te, credincios slujitor al adevărului;
Bucură-te, mireasmă duhovnicească a viețuirii curate;
Bucură-te, adiere a dragostei celei preaînalte;
Bucură-te, minte luminată de har;
Bucură-te, cel ce teologhisirea ai primit-o ca dar;
Bucură-te, luminător al ochilor sufletești;
Bucură-te, potir minunat al tainelor cerești;
Bucură-te, cel ce „taina credinței în inima lumii” ai vestit;
Bucură-te, cel ce în lumina lui Hristos pe toate le-ai privit;
Bucură-te, Părinte care pe Hristos Îl întrupezi;
Bucură-te, cel ce slava Preasfintei Treimi în Ceruri o vezi;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 5
Harul preoției primind și rătăcirile alungând, ai luat asupra-ți întristările și bucuriile păstoriților tăi, viața cea nouă în Hristos arătându-le. Iar, slujind întru iubire și împreună-pătimind, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Iubirii lui Hristos urmând, locaș sfânt I-ai zidit cu multă osteneală și sârguință, întărind pe credincioșii tăi și biruind uneltirile celui rău și ispitele acestui veac. Iar noi, văzând această lucrare minunată a Harului lui Dumnezeu în tine, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce, pe pământ, frumoasă Biserică ai zidit;
Bucură-te, cel ce în Biserica din Ceruri ai fost primit;
Bucură-te, cel ce pentru sufletele omenești grijă ai purtat;
Bucură-te, cel ce asemenea unei lumini în veacul acesta te-ai arătat;
Bucură-te, slujitor mult râvnitor al Tainelor și părinte;
Bucură-te, vrednic săvârșitor al Jertfei celei preasfinte;
Bucură-te, cel ce, prin slujire și cuvânt, pe credincioși i-ai povățuit;
Bucură-te, cel ce de aceștia ai fost, după datorie, cinstit;
Bucură-te, al celor săraci ajutător;
Bucură-te, al celor sărmani mângâietor;
Bucură-te, cel ce pe Hristos în cetate L-ai predicat;
Bucură-te, cel ce, fără osebire, pe toți i-ai învățat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 6
Împotrivindu-te învățăturilor deșarte ale acestei lumi, te-ai arătat povățuitor și prieten al tinerilor, descoperindu-le cuvântul adevărului. Dar nici pe cei mici nu i-ai trecut cu vederea, sprijinindu-i cu cele trebuincioase vieții lor și pe toți i-ai învățat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Jertfă și lucrare neîncetată a fost slujirea ta, Sfinte Părinte Ilarion, prin care ai întărit credința în Dumnezeu și viața virtuoasă în inimile credincioșilor, povățuindu-i pe căile mântuirii și descoperindu-le lucrarea minunată a harului dumnezeiesc, pentru care grăiau către tine:
Bucură-te, propovăduitor al cuvântului dumnezeiesc;
Bucură-te, al celor tineri îndrumător duhovnicesc;
Bucură-te, păstor preadorit;
Bucură-te, dascăl iscusit;
Bucură-te, al văduvelor ocrotitor;
Bucură-te, al Evangheliei binevestitor;
Bucură-te, cel ce împotriva patimilor ai luptat;
Bucură-te, cel ce pe cei păcătoși i-ai îndreptat;
Bucură-te, cinstitor al monahilor;
Bucură-te, luminător al mirenilor;
Bucură-te, cel ce ai numit Harul lui Dumnezeu „lumină și putere”;
Bucură-te, cel ce ai urmat lui Hristos, prin cruce, spre Înviere;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 7
Luminată a fost mintea ta, Părinte, de razele Duhului Sfânt, arătându-te înalt cugetător al teologiei, tâlcuitor al Scripturii, învățător al dogmelor Ortodoxiei, următor al marilor Părinți ai Bisericii, slujitor al Sfintelor Taine și trăitor al vieții în Dumnezeu. Drept aceea, minunându-ne de necuprinsa măsură a sfințeniei tale, Îi cântăm lui Hristos, Celui ce te-a întărit: Aliluia!
Icosul 7
Minunată este viețuirea ta, Părinte, minunată este și învățătura ta, că ai unit în chip minunat catedra cu amvonul, făcând să sporească lucrarea virtuților în inimile celor ce te ascultau. Și propovăduindu-L pe Hristos în mijlocul oamenilor, de la toți auzi acestea:
Bucură-te, vistierie luminoasă a cuvântării de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne întărești prin înălțimea cugetului tău;
Bucură-te, oglindire a luminii celei nematerialnice;
Bucură-te, floare neveștejită a lucrării celei tainice;
Bucură-te, măslin plin de roade sufletești;
Bucură-te, tâlcuitor al tainelor duhovnicești;
Bucură-te, înălțime a teologhisirii;
Bucură-te, risipitor al deznădejdii;
Bucură-te, învățător al dogmelor cerești;
Bucură-te, apărător al predaniilor apostolești;
Bucură-te, povățuitor al pocăinței;
Bucură-te, moștenitor al făgăduinței;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 8
Nu ne pricepem ce să lăudăm mai mult, Părinte: vrednicia ta preoțească sau învățătura ta, că întru amândouă te-ai arătat râvnitor, prin slujire desăvârșind învățătura, iar prin învățătură arătând calea desăvârșirii. Pentru aceasta, pe tine te lăudăm, iar lui Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia!
Icosul 8
Ortodoxiei ai fost luminat propovăduitor, arătând că aceasta este calea mântuirii și că ea cuprinde și desăvârșește toată gândirea omenească. Iar pe Hristos L-ai pus începător al mântuirii noastre și ai mărturisit trăirea Împărăției lui Dumnezeu încă din lumea aceasta. Pentru care Îți cântăm:
Bucură-te, izvor al învățăturii celei adevărate;
Bucură-te, chip al teologului în cetate;
Bucură-te, cel ce ne-ai învățat să fugim de viețuirea deșartă a bogatului;
Bucură-te, părinte pentru orice orfan și miluitor al săracului;
Bucură-te, cel ce pildă de viață ca samarineanul cel milostiv ne-ai arătat;
Bucură-te, cel ce Evanghelia și Biserica în mijlocul lumii le-ai așezat;
Bucură-te, cel ce pe Hristos L-ai numit adevăratul Învățător;
Bucură-te, că asupra învățăturilor deșarte ai fost biruitor;
Bucură-te, cel ce în staul ai intrat doar prin ușa oilor;
Bucură-te, cel ce ai îndreptat turma ta la pășunea Scripturilor;
Bucură-te, propovăduitor al Evangheliei fără teamă;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce te cheamă;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 9
Preoția și teologia s-au unit întru tine, Părinte, și, luminat fiind de Duhul Sfânt, ai arătat că teologia este „pătrundere cu gândul, simțire cu inima și trăire cu viața noastră în Dumnezeu”. Pentru aceasta, te-ai arătat în mijlocul ucenicilor tăi ca un stâlp de foc în întuneric, luminând mințile lor și învățându-i să cânte Preasfintei Treimi: Aliluia!
Icosul 9
Râvnitor și apărător al predaniei Sfinților Părinți fiind, ai teologhisit că în Viețile Sfinților se arată „lucrarea Treimii în om”, că aceasta este „cartea exemplelor”, iar Sfinții sunt cei ce unesc „cele create cu cele necreate, cerul și pământul”. Pentru aceasta, cu smerenie lăudându-te, zicem ție:
Bucură-te, tâlcuitor al Dumnezeieștii Liturghii;
Bucură-te, iubitor al neprețuitei Filocalii;
Bucură-te, călăuză pe calea cereștii Împărății;
Bucură-te, iconom al dumnezeieștii Euharistii;
Bucură-te, înnoitor al teologiei;
Bucură-te, apărător al Ortodoxiei;
Bucură-te, cel ce spre Taborul cel ceresc te-ai înălțat;
Bucură-te, cel ce lui Dionisie Areopagitul în învățătură i-ai urmat;
Bucură-te, cel ce, pe ucenici, spre norul cunoștinței de Dumnezeu i-ai călăuzit;
Bucură-te, cel ce învățătura lui Pavel Apostolul ai propovăduit;
Bucură-te, hrană duhovnicească a celor ce te caută;
Bucură-te, grădină înmiresmată a celor ce te laudă;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 10
Sfântă a fost viețuirea ta, Părinte Ilarion, iar viața ta s-a arătat Golgota mărturisirii, că neînfricoșându-te de stăpânitorii acestei lumi, te-ai arătat ostaș nebiruit al cerescului Împărat, pentru Care Ți-ai dat chiar și viața, cu glas mare cântându-I: Aliluia!
Icosul 10
Știind mai dinainte că pentru Hristos vei pătimi, ai împlinit întru totul chemarea cea sfântă, cu îndrăznire stând înaintea chinuitorilor și urcând treptele suferinței până în temnița Aiudului, și ai mărturisit iubirea Preasfintei Treimi. Pentru care te întâmpinăm cu aceste laude:
Bucură-te, cel a cărui prorocie s-a împlinit;
Bucură-te, cel ce pe Hristos în temniță L-ai mărturisit;
Bucură-te, că viața ta întreagă sub semnul Crucii s-a arătat;
Bucură-te, cel ce, asemenea Domnului, Golgota mărturisirii ai urcat;
Bucură-te, cel ce cunună frumoasă la Ceruri ți-ai arvunit;
Bucură-te, cel ce, în închisoare șezând, nu te-ai mâhnit;
Bucură-te, cel ce tare ca un diamant te-ai arătat;
Bucură-te, cel ce, întemnițat fiind, neîncetat te-ai rugat;
Bucură-te, că cei împreună cu tine întemnițați te-au cinstit;
Bucură-te, că lumea aceasta și ale ei desfătări întru nimic le-ai socotit;
Bucură-te, că afară de Dumnezeu n-ai ales nimic pe pământ;
Bucură-te, căci cu Sfinții pătimitori te-ai arătat de același gând;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 11
Tare și neclintit ai fost în pătimire, căci, prin credință și nevoințe, în trup fiind, pentru cei întemnițați cu tine pildă te-ai arătat de răbdare, smerenie și nădejde în Dumnezeu, Căruia cântai: Aliluia!
Icosul 11
Mergând pe calea dreptei credințe mărturisite la Botez și împlinind până la capăt jurământul de la hirotonie, de Hristos nu te-ai lepădat și, precum în lume, așa și în temniță, credința Bisericii ai mărturisit-o. Pentru aceasta, de cununa muceniciei te-a învrednicit pe tine Domnul, iar noi îți împletim cununi din florile cântărilor, grăind:
Bucură-te, cel ce închisoarea amvon ai făcut-o;
Bucură-te, cel ce slava lumii cu vederea ai trecut-o;
Bucură-te, cel ce de patru ori ai fost întemnițat;
Bucură-te, că la adormirea ta frații de suferință două seri au vegheat;
Bucură-te, că într-o căruță trupul tău a fost purtat;
Bucură-te, că toți întemnițații prohodul ți-au cântat;
Bucură-te, cel ce cu trupul trei porți ale temniței ai trecut;
Bucură-te, cel ce cu sufletul văzduhul, neîmpiedicat, l-ai străbătut;
Bucură-te, că inima ți-au străpuns-o cu o bară de fier ascuțită;
Bucură-te, că mintea ta de patimi nu a fost nicidecum umbrită;
Bucură-te, că fără cruce la cap te-au îngropat;
Bucură-te, că Îngerii în Ceruri laude ți-au cântat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 12
Dumnezeu, descoperind sfințenia vieții tale și slujirea ta cea minunată, te-a arătat Bisericii pildă de păstor duhovnicesc și teolog, iar, prin învățătura ta și prin pilda mărturisirii tale, te-a dăruit lumii ca pe o comoară de mare preț în vremuri de grea încercare. Pentru aceasta, minunându-ne de nespusa și dumnezeiasca rânduială, cântăm: Aliluia!
Icosul 12
Viersuind viața, purtarea și învățătura ta, Părinte minunat, te lăudăm noi, fiii tăi, că te-ai arătat păstor cuvântător de Dumnezeu și mărturisitor, iar acum, ca unul care stai înaintea Treimii, umple-ne de dumnezeiască bucurie, ca să-ți aducem aceste laude:
Bucură-te, păstor preaminunat;
Bucură-te, teolog prealuminat;
Bucură-te, cu oamenii, pe pământ, împreună-rugător;
Bucură-te, cu Mucenicii, în cer, împreună-locuitor;
Bucură-te, soare care dai strălucire teologiei arădene;
Bucură-te, stea luminoasă a pământurilor Crișene;
Bucură-te, al cetății Aradului luceafăr strălucitor;
Bucură-te, al Bisericii noastre stâlp întăritor;
Bucură-te, cel ce, prin chinuri, călătoria ți-ai săvârșit;
Bucură-te, că toți Sfinții în cer cu mare cinste te-au primit;
Bucură-te, desfătare duhovnicească a minții noastre;
Bucură-te, binecuvântare a sufletelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 13
O, Sfinte Părinte Ilarion, primind acest dar de acum, fii mijlocitor pentru noi la Tronul Dumnezeirii, ca, izbăvindu-ne de chinul cel de veci și făcându-ne moștenitori veșnicei Împărății, împreună cu tine să cântăm Preasfintei Treimi: Aliluia! (Acest condac se rostește de 3 ori)
Icosul 1
Ales ai fost de Dumnezeu să-I slujești încă din copilărie, că, văzând pilda tatălui tău, ai fost cuprins de dorul slujirii dumnezeiești și, alegând cele veșnice în locul celor vremelnice, Harul lui Dumnezeu te-a întărit în toată vremea; pentru aceasta, minunându-ne de viețuirea ta, grăim către tine:
Bucură-te, cel ce din copilărie ai fost binecredincios;
Bucură-te, că te-ai arătat ales slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, cel ce pilda tatălui tău ai urmat;
Bucură-te, cel ce pe Iisus în inimă L-ai purtat;
Bucură-te, cel ce ai deprins și virtuțile mamei tale;
Bucură-te, cu frații tăi împreună-mergător pe cale;
Bucură-te, că viețuirea ta s-a arătat ca un alt Tabor;
Bucură-te, cu Sfinții Îngeri împreună-locuitor;
Bucură-te, cel ce de cele trecătoare ai fugit;
Bucură-te, cel ce viața în Duhul Sfânt ai iubit;
Bucură-te, odraslă a pământului românesc;
Bucură-te, povățuitor către Sionul cel ceresc;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Condacul 1
Pe păstorul cel prea vrednic al Bisericii, luminătorul Crișanei și al Banatului, mărturisitorul adevărului dumnezeiesc, pe Sfântul Ilarion, învățătorul care a chemat la pocăință, veniți, credincioșilor, să-l lăudăm, că s-a arătat sălaș al luminii celei neapuse, și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Ilarion, mărturisitorule al lui Hristos!
Rugăciune
O, Sfinte și întru tot lăudate Părinte Ilarion, cu umilință și cu evlavie te cinstim, aducându-ți prinos de laudă ție, celui ce te-ai arătat mult-pătimitor și mărturisitor al lui Hristos, și puternic rugător și ajutător celor ce te cinstesc. Ascultă, Sfinte, cererile noastre și, ca un păstor și părinte, ocrotește cetatea Aradului, pământurile Crișanei și ale Banatului, țara noastră și pe noi, robii tăi, de toată întâmplarea cea rea, de toate bolile și rănile cele aducătoare de moarte. Acoperă-ne și ne apără de tot răul, călăuzindu-ne pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Mijlocește pentru dascălii, elevii și studenții care ucenicesc în tainele teologiei și îi întărește pe toți, cu harul rugăciunilor tale, ca să dobândească puterea înțelegerii învățăturilor dumnezeiești. Roagă pe Ziditorul tuturor să ne dăruiască viață liniștită și fără de păcat, încât să viețuim cu bunăcuviință în veacul acesta, să fim izbăviți de partea stării de-a stânga, iar la înfricoșătoarea și a doua Sa venire să ne facă părtași părții celei de-a dreapta, împreună cu toți Îngerii și Sfinții, lăudând pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin!