Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi după Scripturi; Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Și într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (cu trei închinăciuni).

Apoi Psalmul 142:

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu se va îndrepta înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă… Și acum…

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Dumnezeule! (de trei ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de trei ori).

Troparul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, glasul 4:

Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.

Condacul 1

Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngerește cugetând și acum cu îngerii fiind, cu cântări îngerești și lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucurați-vă, Petre și Pavele, apostolilor!

Icosul 1

Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat Făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul și trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preaales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea, cântăm ție:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al Tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, mai mare decât toți cuvântătorii de Dumnezeu;
Bucură-te, întâiule între iconomii duhului;
Bucură-te, că pe Hristos ție Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta adevărat Dumnezeu L-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră preanesfărâmată a Bisericii;
Bucură-te, temelie preaîntemeiată a mărturisirii;
Bucură-te, începătura cea puternică a credinței;
Bucură-te, luminătorul cereștii cunoștințe;
Bucură-te, cel prin care Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, cel prin care satana s-a rușinat;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul 2

Vederea ta cea înțelegătoare curățind-o, ai intrat în sânurile părintești, o, minune, și într-însele ai văzut, fără ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu, împreună fără de început cu Tatăl și cu Duhul, propovăduindu-L pe Dânsul și cântând: Aliluia!

Icosul 2

Luminat fiind de fulgerări neapropiate înțelegerii, când ți s-a arătat din cer lumină, care biruia lumina soarelui, atras ai fost, Pavele, spre credință îndumnezeită și vas alegerii te-ai făcut. Pentru aceea cântăm ție:
Bucură-te, privitorule al luminii celei nemărginite;
Bucură-te, tăinuitorule al Tainelor lui Hristos;
Bucură-te, binecuvântătorule al Bisericii;
Bucură-te, preaînțelepte propovăduitor al lumii;
Bucură-te, că întru tine viețuiește Hristos, Care pentru lume S-a răstignit;
Bucură-te, că până la al treilea cer te-ai suit;
Bucură-te, că la înălțimea raiului ai fost răpit;
Bucură-te, mare învățător al neamurilor;
Bucură-te, al credincioșilor prin duhul născător;
Bucură-te, cel prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, cel prin care întunericul s-a alungat;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul 3

Trecând toată firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos Cel iubit al tău și te-ai arătat împreună cu Dânsul un duh, numai lui Hristos viețuind, pe Hristos îndrăgind, pe Hristos socotindu-L răsuflare, lumină și dragoste și cântându-I: Aliluia!

Icosul 3

Intrând în norul cel mai presus de lumină al privirii, ți-ai muiat buzele tale, Petre, și umplându-te întâi de Dumnezeu, ne-ai împărtășit pe noi de dumnezeiescul dar, cu învățăturile tale cele de Dumnezeu scrise. Pentru aceea, zicem ție acestea:
Bucură-te, îndumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;
Bucură-te, născutule al luminii celei neînserate;
Bucură-te, pescarule, al pescarilor mai întâiule;
Bucură-te, cerule, decât cerurile mai înaltule;
Bucură-te, că te-ai arătat al dumnezeieștii firi părtaș;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;
Bucură-te, sfătuitorule de trebuință al Bisericii;
Bucură-te, bătrân folositorule al turmei lui Hristos;
Bucură-te, îndulcire preadesfătată a minților;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, prin care credința s-a mărit;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul 4

Învățături despre viața veșnică a rostit Petru către Piatra Vieții, zicând: „La cine, afară de Tine, vom merge și să fim vii?”. Arătând astfel dragostea cea către Stăpânul, a zis către El cântând: Aliluia!

Icosul 4

Ai fost răpit la înălțimile cele veșnice și ai trăit, Pavele, în afară de cele simțite și gândite, nu cu gândul, ci întru Duhul care era unit cu trupul sau era fără de trup, Dumnezeu știe. Pentru aceea, zicem ție acestea:
Bucură-te, îndrăgirea lui Hristos cea neoprită;
Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucură-te, cel ce ai cunoscut taina răpirii;
Bucură-te, cămara tăcerii celei înțelegătoare;
Bucură-te, că, pentru Hristos, pe toate gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că toate le-ai lucrat ca pe cei mulți să-i mântuiești;
Bucură-te, al înțelepciunii lui Dumnezeu vas mult încăpător;
Bucură-te, apostole al darului celui din lege arătător;
Bucură-te, al lui Hristos deasă îndeletnicire;
Bucură-te, a lui Iisus dulce gândire;
Bucură-te, mireasmă de viață pentru unii;
Bucură-te, miros ucigător pentru alții;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul 5

Luminile cinstitelor tale trimiteri în toate zilele îndumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei înțelegători cu adevărat ajung la îndumnezeire și oglindesc slava lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 5

Nu ai purtat la brâu aur sau argint al tău, pe pământ, o, Simone Petre, ci, având înfricoșător numele lui Iisus, ai împărtășit zestre fericită și printr-Însul minunile lucrai celor ce zic acestea:
Bucură-te, străină hrană a sufletului;
Bucură-te, preadulce băutură a trupului;
Bucură-te, dumnezeiască alifie a celor orbiți;
Bucură-te, neauzită doctorie a celor bolnavi;
Bucură-te, că pe Tavita, ceea ce murise, vie ai ridicat-o;
Bucură-te, că pe Safira dintr-odată moartă ai arătat-o;
Bucură-te, cel ce pe Anania dintr-odată mort l-ai făcut;
Bucură-te, cel ce numai cu un cuvânt pe slăbănog l-ai îndreptat;
Bucură-te, izvor care revarsă sănătate;
Bucură-te, fântână izvorâtoare de vindecări;
Bucură-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunea pe Simon ai omorât;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul 6

Tras ai fost, Petre, de frumusețea dumnezeirii lui Hristos, care a strălucit pe munte. Pentru aceea, văzând-o împodobită ca pe o cămară de nuntă cu strălucirile luminii celei nemărginite, „bine este a petrece aici”, înspăimântat ai zis cântând: Aliluia!

Icosul 6

Cuvintele cele ascunse ale dogmelor celor preaînalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scoțându-le din cele neapuse, le tâlcuiești mai presus de tine, ridicând pe cei credincioși cu minune a zice ție:
Bucură-te, minunea apostolilor cea lăudată;
Bucură-te, frumusețea cea încuviințată a Scripturii celei noi;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înțelegerilor celor înțelepțite de Dumnezeu;
Bucură-te, înaltule tâlcuitor al dumnezeieștii Întrupări;
Bucură-te, carte închipuită de Dumnezeu, minții la vedere înspăimântătoare;
Bucură-te, cămară dumnezeiască a cereștilor comori;
Bucură-te, materia cea trebuincioasă a învățătorilor;
Bucură-te, cel ce ai luat spre propovăduire neamurile;
Bucură-te, cel ce săvârșești minuni dese;
Bucură-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat mare meșter al cortului nou;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul 7

Minune mare s-a văzut la sfârșitul vieții tale celei dumnezeiești, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălțime de la pământ a săltat cu săltările, ca și cu niște cântări, lăudând Treimea așa: Aliluia!

Icosul 7

Popor nou ai făcut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia nașterii de Dumnezeu înnoindu-i pe ei, Petre, și locașuri darului arătându-i, așa zicând:
Bucură-te, surpătorule al umbrei legii;
Bucură-te, stâlp întăritor al adevărului;
Bucură-te, cel ce pe Israel din slavă l-ai schimbat;
Bucură-te, cel ce întru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că în Tabor lumina Dumnezeirii ai văzut;
Bucură-te, că alt soare cu totul luminos te-ai făcut;
Bucură-te, cel ce ai intrat înăuntrul luminii norului;
Bucură-te, că ai fost martor al glasului părintesc;
Bucură-te, cel ce legea duhului ai luat;
Bucură-te, cel ce ai fost numit „fericit” de Hristos;
Bucură-te, cel ce în cuvinte te-ai îmbogățit de stăpânire;
Bucură-te, cel ce pe credincioși în răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul 8

Singur pe munte, îndoită patimă ai pătimit, după simțire și gândire, Petre, căci biruite fiind de asupreala luminii cele firești ale tale, singur Dumnezeu Se vedea prin suflet și prin trup, Căruia și căzând îndumnezeit ai cântat: Aliluia!

Icosul 8

Cer înțelegător te-ai arătat, tuturor istorisind, Pavele, slava lui Dumnezeu, și vestirea ta a ieșit în tot pământul, propovăduind Treimea cea nezidită și pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce glăsuiesc așa:
Bucură-te, cel ce cu adâncurile duhului te îmbogățești;
Bucură-te, cel ce cu cunoștința cea bine dobândită te mândrești;
Bucură-te, casa cea preacinstită a Treimii;
Bucură-te, Biserica firilor doimii;
Bucură-te, necuprinsa lățime a dragostei celei îndoite;
Bucură-te, lungime a Dumnezeieștii rânduieli celei mai înainte de veci;
Bucură-te, neapropiată înălțime a teologiei;
Bucură-te, nevăzută adâncime a iconomiei;
Bucură-te, văzătorule al sfaturilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte ascuțită a descoperirilor;
Bucură-te, focul atotvederii de Dumnezeu;
Bucură-te, fântână adâncă a înțelepciunii de Dumnezeu;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul 9

Cu dor pipăind tainele cele nemăsurate ale adâncului celui preaînalt, o, Pavele, ai aflat în acestea mărgăritare, tăcere înțelegătoare, spaimă și uimire, odihnă și bucurie, împreună a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Pe oratorii cei înțelepți și zadarnici în cuvinte, ca pe niște neînțelepți i-a arătat Petru cel simplu, luând grai al înțelepțirii de Dumnezeu și limbă de foc a Dumnezeiescului Duh și, ridicând pe cei ce cred, a cântat Lui din inimă:
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, limbă cu foc îngrădită;
Bucură-te, doborârea înțelepciunii celor înțelepți;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuți;
Bucură-te, Petre, porumbița cea albă a bucuriei;
Bucură-te, de Dumnezeu închipuită tăblița tuturor fericiților;
Bucură-te, primitorule al cheilor Împărăției cerurilor;
Bucură-te, vistierul Tainelor lui Hristos;
Bucură-te, cugetarea cea veche a credincioșilor;
Bucură-te, podoaba darului cea preamărită;
Bucură-te, sărătură a focului ceresc;
Bucură-te, învățătură a Luminii celei neasemănate;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul 10

Semn al dragostei Sale arătând Hristos pașterea oilor, „dacă Mă iubești, Petre”, ți-a zis ție, „paște cu osârdie oile Mele!”. Pe care le-ai și păscut, bucurându-te pentru dumnezeiasca dragoste și cântând: Aliluia!

Icosul 10

„Ce-mi este mie bogăția și slava și desfătarea, care se strică?” Biserica lui Hristos vorbește. „A mea bogăție și slavă și desfătare este Pavel”, dulce zicând și preaînalt istorisind, pe care și sărutându-l zicem unele ca acestea:
Bucură-te, trâmbița adevărului;
Bucură-te, chitara teologiei;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce viersuitoare;
Bucură-te, rânduneaua lui Hristos, cea mult glăsuitoare;
Bucură-te, vioară care ai viersuit Evanghelia lui Luca;
Bucură-te, organ insuflat de suflările Mângâietorului;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare, care faci să răsune cele dumnezeiești;
Bucură-te, canon, alăută și muză a duhului;
Bucură-te, îndulcire încuviințată a urechilor noastre;
Bucură-te, odihnă a tâmplelor noastre;
Bucură-te, cel prin care de idoli ne-am eliberat;
Bucură-te, cel prin care lui Hristos ne-am logodit;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul 11

Covârșind doimea materiei cea care este cu nerânduială, ai cunoscut doimea firii lui Hristos. Și curățându-ți cele trei părți ale sufletului, singur văzător nematerialnic al Treimii te-ai văzut, fără materie unindu-te, și Acesteia din inimă cântând, Pavele: Aliluia!

Icosul 11

Lumina cea dintâi, care din Fecioară a strălucit, lumina a doua, pe tine, Petre, te-a arătat lumii, cu fulgerele cele prealuminoase ale cunoștinței de Dumnezeu luminând și ridicând pe toți cu laude mulțumitoare a cânta ție:
Bucură-te, lumina celor întunecați;
Bucură-te, calea celor rătăciți;
Bucură-te, al minunilor lui Hristos mai întâiule propovăduitor;
Bucură-te, al patimilor Lui preaalesule mărturisitor;
Bucură-te, că tu singur lămurești a iadului golire;
Bucură-te, că tu întâi ai vestit popoarelor Învierea;
Bucură-te, cel ce ai cuvântat revărsarea Mângâietorului asupra popoarelor;
Bucură-te, cel ce ai învățat Evanghelia pe Marcu;
Bucură-te, primul luminător al neamurilor;
Bucură-te, calul lui Hristos cel preaales alergător;
Bucură-te, disc luminos al soarelui;
Bucură-te, urmare a neurmăritului Dumnezeu;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul 12

Te bucuri în chip de negrăit întru cele înalte, o, Petre, cu Hristos iubitul învățător ca un Dumnezeu, fără mijlocire cu Dumnezeu Cel din fire unit, care cu punerea acum stai și de slava cea dumnezeiască te umpli cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul 12

Cânți lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce viersuire, cântarea cea întreit sfântă, Pavele, și cu duhul, cu cuvântul și cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvânt și pe duh, prin închipuire pe cel dintâi chip, Dumnezeu spre Dumnezeu. Pentru aceea auzi:
Bucură-te, icoană a frumuseții celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, a lumii celei gândite încă o dată descoperire;
Bucură-te, arătare a celor gândite;
Bucură-te, gura cea grăitoare de Hristos, răsuflarea lui Gură de Aur;
Bucură-te, preaîndumnezeită zare a minții lui Dionisie;
Bucură-te, privitorule al vederilor celor nevăzute;
Bucură-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite;
Bucură-te, cel plin de roadele duhului;
Bucură-te, îndestulatule de darurile lui;
Bucură-te, cel prin care Treimea a fost propovăduită;
Bucură-te, prin care Unimea a fost preaslăvită;
Bucură-te, Pavele, apostole!

Condacul 13

O, preadulce Petre și preaiubite Pavele, părinții cucerniciei noastre, primiți această scurtă cântare, ca pe o gângurire de prunci, și slavei celei veșnice învredniciți pe cei ce glăsuiesc: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Icosul 1

Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat Făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul și trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preaales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea, cântăm ție:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al Tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, mai mare decât toți cuvântătorii de Dumnezeu;
Bucură-te, întâiule între iconomii duhului;
Bucură-te, că pe Hristos ție Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe Acesta adevărat Dumnezeu L-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră preanesfărâmată a Bisericii;
Bucură-te, temelie preaîntemeiată a mărturisirii;
Bucură-te, începătura cea puternică a credinței;
Bucură-te, luminătorul cereștii cunoștințe;
Bucură-te, cel prin care Hristos S-a slăvit;
Bucură-te, cel prin care Satana s-a rușinat;
Bucură-te, Petre, apostole!

Condacul 1

Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte, îngerește cugetând, și acum cu îngerii fiind, cu cântări îngerești și lui Dumnezeu cuviincioase, să lăudăm pe întâistătătorii, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, cântând: Bucurați-vă, Petre și Pavele, apostolilor!

și se face otpustul.