Acum este momentul responsabilității personale și sociale

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a adresat miercuri un mesaj pastoral „ca urmare a amenințării globale reprezentate de pandemia noului coronavirus”, în care a subliniat că acum „este momentul responsabilității personale și sociale”, o adevărată oportunitate pentru schimbarea în bine, în direcţia iubirii şi a solidarităţii.

În deschiderea mesajului, Sanctitatea Sa precizează că „vocea Bisericii nu poate să rămână silenţioasă în aceste timpuri”, apoi mulţumeşte celor care luptă împotriva virusului, personalului medical şi cercetătorilor, care dau dovadă de sacrificiu de sine, chiar „neglijându-se pe ei înșiși și familiile lor”.

„Contribuția dvs. este de neprețuit. Este o ofrandă pentru toată societatea (…) Noi toți vă mulțumim și vă aplaudăm, nu numai de la ferestrele caselor noastre, ci de peste tot și în orice moment. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de voi”.

În calitate de părinte spiritual, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu îi roagă pe credincioşi să răspundă cu „răbdare și loialitate la toate măsurile dificile, dar necesare, propuse de autoritățile sanitare și de națiuni”.

„Totul se face pentru protecția noastră, pentru binele nostru comun, pentru a opri răspândirea virusului. Eliberarea noastră din această suferință depinde în totalitate de propria noastră cooperare”.

Este în joc credinţa noastră?

Patriarhul Ecumenic se adresează şi celor care poate au considerat că „aceste măsuri drastice subminează sau dăunează credinței noastre” şi le explică faptul că acum nu este în joc credinţa noastră, ci credincioşii Bisericii.

„Credința noastră este o credință vie și nu există nicio circumstanță excepțională care să o poată limita sau suprima. Ceea ce trebuie să fie limitat și suprimat în aceste circumstanțe extraordinare sunt adunările și adunările mari de oameni. Să rămânem în casele noastre. Să fim atenți și să îi protejăm pe cei din jurul nostru. Și acolo, din casele noastre, întărite de puterea unității noastre spirituale, fiecare dintre noi să ne rugăm pentru toată omenirea”.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu compară această perioadă cu „o călătorie prin deșert pentru a ajunge în Țara Făgăduinței, unde știința, prin harul lui Dumnezeu, va învinge acest virus”.

Sanctitatea Sa face referire şi la persoanele care au pierdut lupta cu virusul şi menţionează că „Biserica noastră speră și se roagă pentru vindecarea bolnavilor, pentru sufletele celor plecați dintre noi și pentru (…)  familiile celor îndurerați”.

Mesajul se încheie într-o notă optimistă. Sanctitatea Sa precizează că „această încercare va trece. Norii se vor limpezi, iar Soarele Dreptăţii va elimina efectul mortal al virusului”, însă face apel la schimbare: „această încercare este o oportunitate pentru noi să ne schimbăm în bine. În direcția stabilirii iubirii și solidarității”.

„Copii iubiți în Domnul, fie ca binecuvântarea Domnului, prin mijlocirea Maicii Domnului, să ne însoțească în călătoria noastră, să transforme izolarea noastră voluntară în comuniune autentică”.

Plin de nădejde, Patriarhul Ecumenic îndeamnă la final: „Aveţi curaj! Dumnezeu să fie cu noi!”

Sursa:https://basilica.ro/

Previous Post

Timpul acesta înseamnă mai mult decât oricând un pelerinaj pe drumul spiritual către întâlnirea cu Dumnezeu

Next Post

Cum să ne umplem viața de culoare în aceste vremuri cenușii?

Related Posts
Total
0
Share