– Gheronda, când în nevoinţa mea sunt copleşită de greutăţi, cârtesc şi mă cuprinde întristarea.
– Ei, în clipele de cumpănă se vede puterea omului. Nu te teme, nu intra în panică când întâmpini o greutate. Să ceri de la Dumnezeu să-ţi dea bărbăţie duhovnicească, ca să poţi înfrunta greutăţile cu curaj în nevoinţa duhovnicească şi să te lupţi cu vitejie.
– Întristarea pe care o simt în această perioadă pentru starea mea duhovnicească jalnică mă paralizează sufleteşte.
– Oricum, nu mai eşti acolo unde te aflai – slavă lui Dumnezeu! –, dar nici nu te afli acolo unde trebuia să fii. Cred însă că în curând vei da dovadă de vitejie şi te vei elibera din ultimele laţuri ale nefericirii, pe care le vei putea tăia cu ajutorul Harului lui Dumnezeu, aşa cum leul rupe pânza de păianjen. Aştept, îmi doresc şi nădăjduiesc să văd şi să mă bucur mult de sporirea ta.
– Atunci când îmi neglijez îndatoririle duhovniceşti, mă cuprinde întristarea.
– Întristarea pentru ceea ce am neglijat să facem sau bucuria pentru ceea ce am făcut este ceva firesc, dar se poate strecura aici şi egoismul. De aceea să fii atentă. Să pui acum început bun şi un program în nevoinţa ta şi încet-încet vei înainta. Aşa vei stabiliza situaţia şi vor înceta urcuşurile şi coborâşurile pe care le provoacă vrăjmaşul camuflat. Dacă în viaţa călugărească îţi pui în valoare puterile cu vitejie duhovnicească, vei spori mult. Dacă însă te laşi pradă descurajării, tu vei boci, iar vrăjmaşul va bate din palme.
– Gheronda, îmi lipseşte silirea de sine?
– De atac este nevoie, măi copilă!
– Şi cum se dă atacul?
– Cu vitejie! Eu nu vreau maici nefericite, ci vreau maici viteze la suflet, care să-l războiască pe aghiuţă cu vitejie duhovnicească, slăvind pe Dumnezeu.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
