Apel pentru ajutorarea construirii Mănăstirii Sfântului Neagoe Basarab – localitatea Vlădești, județul Argeș

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al Sfântului Neagoe-Vodă Basarab, și cu bunăvoința Înaltpreasfințitului CALINIC, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a fost binecuvântată construirea Mănăstirii Sfântului Neagoe-Vodă Basarab (inițial Schitul Sfântului Neagoe-Vodă Basarab dependent direct de Arhiepiscopie, până ce va fi ridicat la rangul de mănăstire), din localitatea Vlădești, județul Argeș.

Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost Domn al Țării Românești între anii 1512 – 1521. În timpul domniei sale, viața spirituală și duhovnicească ortodoxă a cunoscut o perioadă de strălucită înflorire. Ctitor, printre altele, al sfintei Mănăstiri Curtea de Argeș, a rămas în istorie ca „Domn al culturii, spiritualității și Prinț al Păcii”. Mai multe despre viața Sfântului Voievod puteți citi aici.

Mănăstirea va fi construită în stilul brâncovenesc combinat cu cel athonit. În acest sens apelăm cu căldură la credința și bunătatea creștinilor noștri pentru a sprijini cu obolul lor ridicarea Mănăstirii.

Donațiile se pot depune în conturile Schitului deschise la Banca Comer­ci­ală Română.

Precizare!
Pentru a evita apariția unor situații neplăcute, întrucât mai sunt persoane care adună bani în numele unor mănăstiri fără a fi însărcinate de acestea să facă asta, recomandăm donatorilor să trimită donația direct în contul schitului, în euro sau în lei. Astfel, donatorii vor fi siguri că ofranda lor va ajunge acolo unde trebuie.

Titular: SCHITUL SFÂNTUL NEAGOE-VODĂ BASARAB

RO12RNCB0022173805230001 – Ron

RO28RNCB0022173805230004 – Euro

Email: [email protected]

Tel: +40755140777 (whatsapp) – Ierom. David Gălbează

Doamne, binecuvântează familiile tuturor celor care iubesc frumu­se­țea Casei Tale!

 Ieromonah Ștefan Nuțescu
Starețul Chiliei «Buna-Vestire» Schitul Sfântul Dimitrie – Lacu
Sfântul Munte Athos

Previous Post

Fatalismul – eterna superstiție a oamenilor

Next Post

Cum fac Sfinții misiune?

Related Posts
Total
3
Share