Apostolul zilei (Fapte 3, 11-16)

În zilele acelea, fiindcă ologul cel vindecat se ținea după Petru și după Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbați israeliți, de ce vă mirați de acest lucru sau de ce stați cu ochii ațintiți la noi, ca și cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble? Dumnezeul lui Avraam și al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeul părinților noștri, a slăvit pe Fiul Său, Iisus, pe Care voi L-ați predat și L-ați tăgăduit în fața lui Pilat, care găsise cu cale să-L elibereze. Dar voi v-ați lepădat de Cel sfânt și drept și ați cerut să vă dăruiască un bărbat ucigaș. Iar pe Începătorul vieții L-ați omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morți și ai Cărui martori suntem noi. Și prin credința în numele Lui, pe acesta pe care îl vedeți și îl cunoașteți l-a întărit numele lui Iisus și credința cea întru El i-a dat lui întregirea aceasta a trupului înaintea voastră, a tuturor.

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Depresia şi ieşirea din prăpastie

Next Post

Evanghelia zilei (Ioan 3, 22-33)

Related Posts
Total
0
Share