Apostolul zilei (II Timotei 2, 11-19)

Fiule Timotei, vrednic de crezare este cuvântul: dacă am murit împreună cu Hristos, vom învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu El; de-L vom tăgădui, și El ne va tăgădui pe noi. Dacă nu-I suntem credincioși, El rămâne credincios, pentru că nu poate să Se tăgăduiască pe Sine Însuși. Amintește-le acestea și îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu folosește, decât la pierzarea ascultătorilor. Silește-te să te arăți încercat înaintea lui Dumnezeu, lucrător cu față curată, drept învățând cuvântul adevărului. Iar de deșartele vorbiri lumești ferește-te, întrucât ele vor spori nelegiuirea tot mai mult. Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu și Filet, care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a și petrecut, și răstoarnă credința unora, dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi; și să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului.

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Părintele Haralambos Papadopoulos – În Iubirea adevărată nu e loc de deznădejde

Next Post

Evanghelia zilei (Luca 18, 2-8)

Related Posts
Total
0
Share