Apropiere

Cândva, doi frați, fii duhovnicești de-ai săi, locuiau într-un apartament din același bloc unde locuia și Starețul. Unul era orfan, sărac, cu multe greutăți și fără să fi simțit afecțiunea cuiva în viața sa. Într-o zi Starețul îi spuse:

– Deoarece ai avut multe greutăți în viața ta, două lucruri îți cer să le reții referitoare la mine: mai întâi, că îmi vei spune „tată”, și, în al doilea rând, că îmi vei vorbi la singular, exact cum ai fi vorbit tatălui tău.

În clipa aceea sare de alături și celălalt copil, spunându-i:

– Părinte, să vă vorbesc și eu la singular?

– Nu! Tu să nu-mi vorbești la singular. Deoarece, dacă-ți voi îngădui asta, mi te vei urca în cap.

*

Altă dată a fost întrebat de un fiu duhovnicesc:

– Părinte, să vă vorbesc la singular?

Și a răspuns:

– Dacă asta te va ajuta să-l iubești și să-l asculți mai mult pe duhovnicul tău, fă-o! Altfel, nu.

Extras din cartea Crâmpeie de viață Arhim. Epifanie Teodoropulos, Editura Evanghelismos.

Total
51
Shares
Previous Post

Acumulând capital ceresc, primim ca dobândă și pe cele pământești

Next Post

Curs de dezvoltare personală. Apostolii

Related Posts