„Îți strig cu limba tăcerii. Îți strig cu limba dragostei. Îți strig! Ascultă-mă, te rog! Sunt singur, am nevoie de tine. Întinde-ți mâna și mângâie burtica ta. Acolo înăuntru sunt eu, copilul tău. Și să fii sigură că voi simți dragostea ta. Fă-o, te rog! Arată-mi că mă iubești. Te mai rog, mămico, să încetezi să te enervezi și să te cerți cu tatăl meu, încetează să mai plângi, încetează să mai fumezi, încetează să mai bei. M-ai înecat cu toate acestea pe care le faci! Te rog, iubește-mă! Tu ai ales să mă naști. De ce mă chinuiești?”.
Și după ce se va naște acest copil, un nou dialog începe, de data aceasta față către față.
„Acum, dulcea mea mămică, mă vei privi și te voi privi în ochi, acum vom vorbi. Acum îmi vei arăta dacă sunt rod al dragostei, dacă m-ai născut pentru încăpățânarea ta, pentru că așa ai avut chef sau dintr-o așa-zisă greșeală. Acum, mămica mea, mi le vei spune pe toate și mi le vei arăta pe toate. Cât timp am stat în pântecele tău, m-ai făcut să sufăr. Sper ca acum să te fi căit de purtarea ta urâtă”.
Prima îmbrățișare
„Acolo unde ne-au pus de îndată ce ne-am născut, toți pruncii nou-născuți plângeam, făceam protestul nostru, fiecare cu cuvintele sale. La un moment dat a venit infirmiera și ne-a luat pe câte unul ca să ne ducă la mămica noastră să ne hrănească. A venit și rândul meu. M-a dus la mama mea, m-a pus în brațele ei și i-a spus să mă hrănească. Eu o priveam pe mămica mea în ochi pentru că sânul ei nu era plin de afecțiune, de dragoste, ci era rece. Ea a scos sânul ei și l-a adus la gura mea. Eu însă refuzam să-l primesc. Am continuat să o privesc în ochi. Așteptam zâmbetul ei, însă în zadar. Ceea ce s-a întâmplat apoi nu mi-a plăcut deloc. Cu sila și cu nervi m-a împins ca să iau sânul ei. Am mâncat foarte puțin, ca să nu o enervez și mai mult. Cu întristare am depistat că nemulțumirea din ochii mei nu a înțeles-o.
A doua zi după-amiază l-am cunoscut și pe tatăl meu. A salutat-o numai pe mama mea. Pe mine nu s-a sinchisit să mă atingă. Doar o privire mi-a aruncat, o privire fugitivă, ca și cum aș fi fost ceva străin pentru el. Iar aceasta se petrecea în fiecare zi la spital. O priveam pe mama mea în ochi și așteptam un zâmbet din partea ei, iar îmbrățișarea ei să devină mai drăgăstoasă. Dar am așteptat în zadar…
Fragment din Cartea Ascultă-mă! ce va apărea în curând la Editura Evanghelismos.
