Mitropolitul Ierotheos Vlachos, precizări importante despre sinodul din Creta: “În materie de credință nu încape loc de diplomație! Am văzut foarte limpede o ABORDARE RELATIVISTA în pozitiile exprimate in cadrul Sinodului. TEORIA RAMURILOR A FOST VEHICULATA, fara a fi numita ca atare”

Câteva idei din articol:

 

  1. Nu se face o delimitare clară între Biserica Ortodoxă și erezie.

 

  1. Pentru prima dată în istoria sinoadelor nu sunt condamnate ereziile, ci dimpotrivă se observă un efort asiduu de a stabili comunicare cu ceilalți creștini ne-ortodocsi.

 

  1. Nu se explică ce inseamna restul lumii crestine și daca acestia sunt considerati eretici sau schismatici.

 

  1. Catolicii si protestantii sunt eretici, nu pot fi numiti nici macar schismatici, si nici macar excomunicati. Pentru ereziile mai vechi si mai noi nu putem folosi termeni de schismatici sau excomunicati, ci doar de erezii care s-au rupt de la Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica.

 

  1. Parintii nu au acceptat reconcilierea sau coexistenta cu erezia!

 

  1. Sunt sugestive cuvintele Parintelui Arhim. Sofronie Saharov: „Sunt trei lucruri pe care nu le pot intelege: 1. credinta fara dogma; 2. Crestinism inafara Bisericii; 3. Crestinism fara ascetism”.

 

  1. Din discutiile sinodale era evident faptul că au acceptat tacit teoria ramurilor, chiar daca nu s-a folosit acest termen in mod evident.

 

  1. De asemenea s-a vorbit despre ruptura unui Crestinism cu haina sfasiata! S-a mers pe teoria ca toti crestinii au ceva in comun, numele, botezul valid, cu alte cuvinte s-a acceptat teoria baptismala…

 

  1. Participarea Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor , în calitate de membru și nu în calitate de observator , este un motiv de îngrijorare . Pentru că nu mi-l pot imagina pe Sfântul Atanasie cel Mare și pe Sfântul Vasile cel Mare luând parte la un consiliu al arienilor , eunomienilor sau macedonenilor din timpul lor . Nu mi-l pot imagina nici pe Sf Grigorie Palama participând la un consiliu cu Varlaam , Akindin , Gregoras și susținătorii lor să dezbată asupra diverselor probleme sociale ale timpului lor.

 

  1. Punctul de vedere exprimat de un primat al unei Biserici , care , din păcate, a fost aplaudat de unii delegați , cum că problemele teologice nu ar trebui să fie discutate în cadrul Sinodului a fost , în opinia mea , unul dintre aspectele cele mai negative ale Sinodului . În cazul în care un astfel de „Sinod Mare si Sfant” nu se bazează pe teologia Bisericii , și dacă atunci când sunt menționate probleme teologice serioase , delegații nu acordă atentie, ba chiar protestează , atunci acest Sinod este foarte problematic din punctul de vedere al teologiei ortodoxe și al eclesiologiei .

 

  1. Enciclica Sinodului contine o grava problema teologica. In document Biserica este caracterizata cand Trup al lui Hristos, cand imagine a Sfintei Treimi!( Ex: The Encyclical also writes that “the One, Holy, Catholic and Apostolic Church is a theanthropic communion in the image of the Holy Trinity.”)… se creeaza confuzie intre teologie si iconomia divina, intre necreat si creat. Mai mult decât atât , atunci când se afirmă că Biserica este chipul Sfintei Treimi , apar mai multe aspecte problematice în ceea ce privește relația dintre Biserici și proprietățile ipostatice ale Persoanelor Sfintei Treimi !!!

 

  1. Problema etnofiletismului.  Nu se poate acorda statut eclesiastic asa-zisei Diaspore ortodoxe. Problema Diasporei ortodoxe rupe unitatea Bisericii.

 

  1. Vorbeste despre exercizarea iconomiei care nu se poate aplica in cazul casatoriilor mixte.

 

Mai jos aveti textul integral:

 

 

“In probleme de credinta nu exista loc pentru diplomatie. Pentru toate aceste grupuri eretice vechi si noi nu putem folosi cuvintele „schisma” sau „excomunicare”. Mai degraba ar trebui sa ii numim indepartati de la credinta si viata Bisericii Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Denumirea pentru aceasta nu este conservatorism, dupa cum sustin unii, ci precizie in probleme de credinta. […]

Participarea Bisericii Ortodoxe in Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru si nu ca observator, este o cauza de ingrijorare. Pentru ca nu imi pot imagina pe Sfantul Atanasie cel Mare si Sfantul Vasile cel Mare luand parte la un consiliul al arienilor, eunomienilor sau macedonienilor din vremea lor. Nici nu imi pot imagina pe Sfantul Grigorie Palama alaturandu-se unui consiliu din care facea parte Varlaam, Achindin, Gregoras si sustinatorii lor pentru a aborda diferite probleme sociale ale vremii lor”. 

Imediat dupa “Sfantul si Marele Sinod”

Mitropolitul Nafpaktosului si al Sfantului Vlassios, Hierotheos

 

Cu cateva zile inainte de convocarea „Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”, dupa cum a fost caracterizat in ultimii ani, am scris un articol in care am prezentat viziunea mea despre acest Sinod. In acest sens, acum, ca Sinodul a avut loc, voi prezenta primele mele comentarii, care sunt rezultatul nu al speculatiilor, ci al propriei mele observari, fara a epuiza acest subiect major.

 

  1. Evaluarea muncii Sinoadelor

„Sfantul si Marele Sinod” si-a incheiat dezbaterile si a facut referire la viata Bisericii si la istoria ei, unde va fi de asemenea judecat. Istoria ii va da de asemenea numele sau real, deoarece stim ca anumite Sinoade, desi au fost caracterizate ca Ecumenice, ele au fost  respinse de Sinoadele ulterioare; precum alte Sinoade din nou, desi au fost convenite ca Sinoade Locale, au solicitat un caracter EcumenicAceasta depinde de deciziile care au fost luate si daca acestea au fost sau nu acceptate de membrii Bisericii.

 

General vorbind, Sinoadele sunt analizate de catre cei care au un nous luminat si experienta vederii cu duhul, deoarece aceste persoane reprezinta constiinta treaza a Bisericii, intrucat au „mintea lui Hristos” (1 Cor. 2:16).

 

Unii pot fi sarcastici cu privire la luminare si indumnezeire, dar in fapt, aceasta este baza vietii Ortodoxe, dupa cum analizeaza Sfantul Dionisie Aeropagitul, plin de inspiratie divina, in tratatul sau „Despre Ierarhia Bisericeasca” si precum evidentiaza toti Parintii Bisericii.

 

Intreaga traditie Ortodoxa biblica si patristica confirma ca adevaratele preconditii ale unui Sinod sunt reprezentate de traditiile isihaste si neptice ale membrilor sai si viata lor empirica adevarata. La primul Sinod Apostolic din Ierusalim, Apostolii au avut indrazneala de a spune: „Pentru ca parutu-s-a Duhului Sfant si noua” (Fapte 15:28). Ei au recunoscut energia Sfantului Duh, nu cu partea lor rationala, ci cu inima, Sfantul Apostol Petru relatand aceasta experienta in scrierea sa: „Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Pet. 3:4).

Sfantul Apostol Pavel scrie in epistolele sale despre acei oameni care sunt condusi de Sfantul Duh si simt in inimile lor strigatele de infiere, precum si psalmii si imnurile si cantecele de lauda, martorii Sfantului Duh. (Rom, 8:15-16, Gal. 4:6, Ef. 3, 16-19, Ef. 5, 18-19, Col. 3:16).

 

Experienta apostolica a Duhului Sfant a fost cel putin experienta majoritatii Sfintilor Parinti care au participat la Sinoadele ecumenice, dupa cum mentioneaza Canonul 1 al Sinodului Ecumenic Quinisext.

 

Canonul, dupa ce face referire la „Sfintii si binecuvantatii Parinti” din Sinoadele Ecumenice anterioare, afirma:

„[Noi decretam] ca credinta acelor oameni providentiali din Biserica lui Dumnezeu, care erau luminatori in lume pentru ca tineau cuvantul vietii, va fi pastrata cu fermitate”.

Cand este scris ca Sfintii Parinti au fost „luminatori in lume” care au avut „cuvantul vietii”,inseamna ca ei au avut experienta luminarii si a vederii divine si aceasta este credinta cea dreapta pe care trebuie sa o pazim si sa ne-o insusim.

 

Parintele Ioannis Romanidis a avut acestea in minte, cand a scris:

„Preconditia de baza, nu doar pentru Sinoadele Ecumenice, dar si pentru Sinoadele Locale, este aceea ca cei care participa la un Sinod Local sau Ecumenic ar trebui sa fie cel putin in starea de luminare. Dar starea de luminare nu incepe atunci cand spun rugaciunea la inceputul Sinodului Ecumenic. Nu atunci incepe luminarea. Anumiti fundamentalisti ortodocsi – nu stiu cum sa ii descriu – isi imagineaza ca episcopii istorici erau ca episcopii de astazi, care nu au idee despre dogme, dar au experti dogmatici alaturi de ei, consilieri care ii sfatuiesc cu privire la dogme.”

In acest sens, niciun Sinod nu este mai presus de Biserica, dar fiecare Sinod exprima viata si mintea Bisericii, mai precis, experienta si teologia Sfintilor si este judecata de ei. In orice caz, cuvintele Sfantului Apostol Pavel sunt bine cunoscute: „Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Cor. 6:2).

 

Citind Actele Sinoadelor Ecumenice observam ca fraza „urmandu-i pe Sfintii Parinti” este folosita pretutindeni. In 1848, Patriarhii Rasariteni au accentuat faptul ca „aparatorul religiei este acest trup al Bisericii, care reprezinta de fapt poporul insusi.” Si, bineinteles, cuvantul „popor” nu inseamna orice persoana care incearca sa judece lucurile cu mintea sa si din propria sa perspectiva ideologica, ci aceea care are mintea lui Hristos, pentru ca, asa cum spune Sfantul Dionisie Areopagitul, poporul Ortodox este „clasa implicata in contemplatie” dinlauntrul Bisericii, cu alte cuvinte, oamenii cei indumnezeiti, cei sfinti. 

 

Ca atare, asa cum scrie in Sinodiconul Ortodoxiei, incepem „in acord cu teologiile inspirate de Dumnezeu ale Sfintilor si cu mintea credincioasa a Bisericii.” Invataturile inspirate de Duhul Sfant ale Sfintilor sunt legate indeaproape de cugetul Bisericii.

 

  1. Bisericile prezente si cele care au absentat

 

La „Sfantul si Marele Sinod” au participat episcopi, clerici, monahi si laici din aproape toata lumea Ortodoxa. S-a putut vedea clerul si laicatul care a lucrat in indeplinirea misiunii Sinodului si in viata Bisericii in diferite conditii (in America, Europa, Africa, Coreea, Orientul Indepartat, etc.) care si-au prezentat experientele consiliilor lor bisericesti. Acest Sinod a fost o oglindire a misiunii Bisericii Ortodoxe in lume.

 

Putem observa modul de viata de sfatuire al Bisericii la nivel de Mitropolie, cu intalniri intre cler si laicat, si la un nivel bisericesc mai extins, precum in ierarhia Bisericii Greciei. Dar, pentru prima data am avut ocazia de a vedea modul de viata de sfatuire al Bisericii Ortodoxe la nivelul cel mi inalt posibil, prin intalnirea bisericilor ortodoxe locale cu bisericile lor Intaistatatoare si parti ale Ierarhiilor.

 

Desigur, patru biserici vii au lipsit, Patriarhia Antiohiei, Rusiei, Georgiei si Bulgariei. Am avut o mare dorinta de a vedea in cadrul acestui Sinod reprezentanti ai Patriarhiei martirice a Antiohiei, care este inmuiata in sfantul sange al martiriului, ca astfel sa impartaseasca experienta ei martirica. Am fost astfel tulburat la fiecare referire negativa privitoare la aceasta Patriarhie, solicitata de jurisdictiile bisericesti (Qatar). De asemenea, as fi vrut sa am inaintea mea reprezentanti ai Patriarhiei Rusiei, care au iesit supravietuitori groaznicelor persecutii care au durat aproape saptezeci de ani, ca astfel sa fie marturisitorii credintei lor. Este o Biserica foarte mare, pe care nimeni nu o poate trece usor cu vederea, in ciuda problemelor care exista. Mi-am dorit de asemenea sa pot vedea reprezentanti ai Patriarhiilor Georgiei si Bulgariei exprimandu-si experienta obstii lor active.

 

Deoarece cartile mele au fost traduse si in aceste limbi, am vizitat aceste patru Patriarhii, printre altele. Am vazut viata lor bisericeasca activa, care mi-as fi dorit sa fie exprimata limpede in cadrul acestui Sinod, pentru a castiga o vedere mai cuprinzatoare a Bisericii Ortodoxe.

 

Inca nu stiu daca si in ce masura, aceste Patriarhii active vor reactiona la deciziile „Sfantului si Marelui Sinod”. Va fi o dezvoltare ingreunata in masura in care aceste Biserici se vor intalni in cadrul unui alt Sinod pentru a judeca rezultatele „Sfantului si Marelui Sinod”, astfel cauzand noi probleme bisericesti.

 

In articolele pe care le-am scris mai inainte, fara nicio banuiala, am observat faptul ca in lumea apuseana, in special in America, Biserica Ortodoxa este exprimata in special de crestinii vorbitori de limba greaca, rusa si araba, desi exista si alte grupuri lingvistice.

 

Aceasta pare sa fie foarte oportun, deoarece este posibil sa apara o divizare in Biserica Ortodoxa dupa „Sfantul si Marele Sinod”, de-a lungul liniilor lingvistice si nationale. Trebuie luate masuri majore pentru a pastra unitatea Bisericii Ortodoxe, pentru a le oferi oamenilor marea comoara a traditiei ei patristice si liturgice.

 

  1. Subiecte discutate la „Sfantul si Marele Sinod”

 

Persoanele care au urmarit lucrarile acestui Sinod, atat din interiorul Sinodului, cat si prin intermediul media (care si-a desfasurat activitatea selectiv), au realizat faptul ca au fost discutate sase documente, care au fost elaborate in anii 1970 si 1980 si care au fost actualizate de catre o comisie Panortodoxa ulterioara intalnirii Bisericilor Intaistatatoare, care a avut loc in Constantinopol in Martie 2014. Aceste sase subiecte au facut referire la nivelele de baza ale vietii bisericesti moderne.

 

Rezumand aceste subiecte, pot face referire la cele patru nivele ale agendei Sinodului.

 

Primul nivel a facut referire la unitatea interioara a Bisericii Ortodoxe si la organizarea ei administrativa, ca, de exemplu, problema oferirii autonomiei de catre Bisericile Autocefale si a „Diasporei” Ortodoxe Adunarilor Episcopale. Al doilea nivel s-a referit la grija pastorala a Crestinilor Ortodocsi si a inclus problema postului si a casatoriei. Al treilea nivel s-a referit la relatiile dintre Biserica Ortodoxa si restul lumii crestine din Vest si Est. Si al patrulea nivel s-a referit la probleme sociale, antropologice si ecologice mai extinse, cu care se confrunta astazi oamenii. In linii mari, aceste subiecte au fost tratate conform cu principiul iconomiei si al milostivirii.

 

Aceleasi puncte s-au atins si in discursurile tinute de Patriarhul Ecumenic la ceremonia de deschidere, la ceremonia de inchidere, precum si la Litughiile Patriarhale, cat si la discursurile tinute de Intaistatatorii Bisericilor Ortodoxe. Acestea au fost aplicate de asemenea atat textelor de baza ale „Sfantului si Marelui Sinod”, respectiv Enciclica, care va fi trimisa tuturor bisericilor ortodoxe, precum si Mesajului care a fost citit in timpul Sfintei Liturghii in Duminica Tuturor Sfintilor la Catedrala Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din Chania.

 

  1. Continuitatea bisericeasca istorica

 

Dupa parerea mea, unul dintre cele mai mari si importante puncte cu privire la „Sfantul si Marele Sinod” este acela ca, literal vorbind, a distrus mitul care a circulat atat de mult timp inaintea convocarii Sinodului, conform caruia acest Sinod a fost planificat dupa un interval de timp cuprins intre 1000 si 1200 ani, astfel facand sa para ca Biserica Ortodoxa a fost intr-o stare de hibernare timp de un mileniu si nu a fost interesata de problemele pastorale si teologice.

 

Inaintea Sinodului am subliniat in repetate randuri aceasta stare de fapt si am implorat public Patriarhul Ecumenic si pe ceilalti Intaistatatori sa ne descotoroseasca de acest mit, care a fost construit probabil pentru scopuri mediatice. In timpul lucrarilor Sinodului cineva bine informat mi-a spus: „Am relatat aceasta pentru a stimula interesul jurnalistic!” Astfel, a fost folosit un siretlic media in detrimentul teologiei Bisericii.

 

Cu toate acestea, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a clarificat in discursurile sale faptul ca Biserica este un sinod continuu, asa cum Sfanta Liturghie este un sinod; este un organism viu care produce roade mantuitoare. Un grad mare de recunoastere a fost acordat si Sinodului Sfantului Fotie cel Mare si Sinoadelor Sfantului Grigorie Palama, care reprezinta in constiinta Bisericii, asa cum regasim in scrierile multor sfinti, Patriarhi si invatati, Sinoadele Ecumenice al Optulea si al Noualea.

 

Enciclica „Sfantului si Marelui Sinod” care a fost trimisa Bisericilor la sfarsitul Sinodului, mentioneaza urmatoarele aspecte:

„Biserica Ortodoxa, in unitatea si universalitatea sa, este Biserica Sinoadelor de la Sinodul Apostolic din Ierusalim (Fapte 15:5-29) pana astazi. Biserica este prin ea insasi un Sinod infiintat de Hristos si condus de Sfantul Duh, conform cuvintelor apostolice << Pentru ca, parutu-s-a Duhului Sfant si noua>>  (Fapte 15:28). Biserica sustine si va continua sa sustina, prin Sinoadele Ecumenice si Locale, vestea cea buna a tainei Sfintei Treimi, care s-a manifestat prin intruparea Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta lucrare sfatuitoare continua in istorie fara intrerupere prin Sinoadele ulterioare, care au autoritate universala, precum, spre exemplu, Marele Sinod tinut in timpul Sfantului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (879-880) si Marile Sinoade tinute in timpul Sfantului Grigorie Palama (1341, 1351, 1368), in care a fost confirmat acelasi adevar de credinta, in special subiectul purcederii Duhului Sfant si participarea umana in energiile divine necreate. Acestea se continua cu Sfintele si Marile Sinoade din Constantinopol in 1484, care au respins Sinodul unionist din Florenta (1438-1439), cele din 1638, 1642, 1672 si 1691, care au respins convingerile protestante si de asemenea cel din 1872, care a condamnat rasismul si nationalismul ca erezie bisericeasca”.

Aceste Sinoade sunt inzestrate in mod limpede cu „autoritate universala”, validitate universala. Ele au fost recunoscute de intreaga Biserica Ortodoxa si au condamnat ereziile favorizate de Crestinatatea Apuseana.

 

Consider ca aceasta confirmare este lucrarea cea mai buna a „Sfantului si Marelui Sinod”.

 

  1. Consideratii bisericesti

Patriarhul Ecumenic insusi a vorbit despre dificultatile care au survenit in Sinod, la ceremonia de inchidere a „Sfantului si Marelui Sinod”. Dupa spusele sale „Nu toate au fost usoare. Lucrurile nu au fost intotdeauna roz”. El a vorbit de momente de „asprime, tensiune, dificultate, pesimism cu privire la rezultat” si a mentionat de asemenea, rugaciunea delegatilor si a atator alte persoane.

 

Am retinut deja cateva aspecte importante pe care le-am observat in cadrul acestui Sinod. Acum ar trebui, totusi, sa notez cateva consideratii bisericesti pe care le gasesc ca fiind problematice, care au reiesit nu numai din textele inaintate pentru discutii, cat si din interventiile delegatilor si viziunile exprimate de Episcopi, membri ai Sinodului.

 

  1. a) Intaistatatorii

Intr-un text pe care l-am scris inaintea reunirii Sinodului, am mentionat ca acest Sinod poate fi descris ca un Sinod al Intaistatatorilor. Aceasta este o institutie mai recenta, care continua reuniunile Patriarhilor Rasariteni care au avut loc in timpul dominatiei turce.

 

Am observat ca aceasta impresie a predominat in cadrul Sinodului, desi a fost de fapt un Consiliu extins al Intaistatatorilor. In acest sens, Intaistatatorii au fost insotiti de un numar de Episcopi Sinodali din Bisericile lor.Intaistatatorii au vorbit primii si si-au putut dezvolta opiniile cu o libertate si intindere mai mare, dar, substantial, si Episcopii au avut de asemenea ocazia sa vorbeasca. Uneori au avut pareri diferite de cele ale Intaistatatorilor lor si i-au criticat indirect. Asa ca nu a fost cazul, asa cum au pretins unii, ca episcopii din acest Sinod sa nu fi avut ocazia sa vorbeasca sau sa-si expuna punctele de vedere.

Deoarece fiecare Intaistatator si-a expus punctele de vedere intr-un mod particular, ele au fost analizate de catre delegatii care au fost prezenti. Astfel, am avut ocazia sa analizez si sa compar prezenta in ansamblu a Intaistatatorilor. Fara o intentie prealabila, am evaluat cuvintele Intaistatatorilor, tacerea, comportamentul, viziunile si multe alte aspecte legate de acestia. Nu a fost un Sinod cu oameni fara voce.

 

Numele Patriarhului Ecumenic Bartolomeu trebuie mentionat, de dragul obiectivitatii. El a avut un rol important in primul rand in convocarea „Sfantului si Marelui Sinod” si apoi in partea operativa a sa.

 

Ca prim punct, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost cel care a grabit convocarea finala a „Sfantului si Marelui Sinod”. Este bine cunsocut fapul ca decizia de convocare a fost facuta la Prima Conferinta Pan-Ortodoxa din Rhodos in 1961 si agenda Sinodului a fost stabilita de catre Prima Conferinta Pre-Sinodala Pan-Ortodoxa din Chambesy, Geneva in 1976. De atunci au existat conferinte pre-sinodale continue, reuniuni ale Intaistatatorilor si multe discutii. Convocarea acestui Sinod a fost amanata constant, deoarece au iesit la lumina diferite probleme si au aparut diverse obiectii.

 

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu si-a stabilit ca tinta convocarea acestui Sinod inca de la momentul numirii sale ca Patriarh. El a grabit procedurile depunand eforturi consistente si facand multe calatorii. Desigur, Patriarhia Ecumenica a participat in toate aceste pregatiri cu costurile financiare proprii.

 

In al doilea rand, Patriarhul Bartolomeu a prezidat Sinodul foarte bine si a ghidat dezbaterile cu expertiza, experienta si darurile sale speciale. A acordat dreptul la cuvant oricui a fost interesat in a vorbi, desi pana atunci au existat zvonuri cu privire la faptul ca delegatii nu vor lua cuvantul. In anumite aspecte, el a intervenit inteligent asupra Procedurilor de Organizare si Lucru ineficiente si a comentat la fiecare interventie a vorbitorilor.

 

Intrucat am luat parte la multe conferinte academice si bisericesti, am putut aprecia abilitatea cu care Patriarhul a condus dezbaterile acestui Sinod, spunand o vorba buna fiecaruia. A fost neobosit, multumitor si politicos cu fiecare, chiar si cu cei care au comentat negativ asupra unor aspecte ale documentelor. Trebuie sa fim obiectivi si sa recunoastem calitatile si darurile naturale ale celorlalti oameni.

 

  1. b) Biserica Ortodoxa si restul lumii Crestine

 

Documentul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine”, care a produs cele mai lungi discutii si a ridicat cele mai mari ingrijorari, nu a fost gata si a necesitat munca suplimentara.

 

Aceia care au monitorizat indeaproape pregatirea „Sfantului si Marelui Sinod” sunt constienti ca au existat doua subiecte pe agenda sa, unul intitulat „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii Crestine” si cel de-al doilea intitulat „Biserica Ortodoxa si miscarea ecumenica”. Aceste doua subiecte au fost ulterior comasate intr-un singur text si din acest motiv au existat numeroase contradictii in documentul final. Astfel,  a fost un document supus adaugarilor si schimbarilor literalmente pana in ultimul moment inainte de semnarea lui. Aceasta a insemnat, pe de-o parte, ca nu era gata si pe de alta parte, ca va crea diverse probleme in viitor.

 

Acesta este motivul pentru care anumite Biserici au subliniat faptul ca discutia nu ar trebui finalizata si ca acest document nu ar trebui semnat, ci ca ar trebui sa se lucreze la el in continuare si sa fie supus votului la un Mare Sinod desfasurat ulterior. Acest lucru nu a fost acceptat.

 

As vrea sa subliniez faptul ca intreg documentul contine neprotriviri si contradictii din punct de vedere al ecleziologiei sale, deoarece nu identifica cine este parte a Bisericii si cine nu; cine a fost indepartat de la Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica; si unde este linia despartitoare intre Biserica Ortodoxa si erezie. Acesta este un motiv principal, pe langa multe altele, pentru care nu am semnat documentul final. Am facut-o in mod deliberat.

 

Problema care s-a ivit in timpul dezbaterii a fost exact identitatea crestinilor non-ortodocsi si a grupurilor din care fac parte. In cadrul Sinoadelor Ecumenice, non-ortodocsii si ereticii, care aveau credinte si convingeri diferite de cea revelata de Dumnezeu prin prooroci, apostoli si sfinti, erau condamnati, in timp ce la Sinodul din Creta a fost facut pentru prima data un efort cu privire la stabilirea unui mod de comunicare cu non-ortodocsii.

 

Intrebarea care se ridica este: Putem incadra non-ortodocsii ca fiind in schisma sau in excomunicare? Grupul din care apartin sau „Biserica” lor este intr-o stare de schisma sau de excomunicare?

 

Pentru a face inteles acest aspect este necesar sa realizam ce inseamna asa-numita „restul lumii crestine” [in traducerea oficiala a patriarhiei Romane, “ansamblul lumii crestine” -n.n.], la care face referire titlul acestui document.

 

In primul rand sunt crestinii vechi orientali, adica Nestorienii, Monofizitii si Monotelitii, care sunt numiti in diferite feluri, precum Anti–Calcedonieni, Pre-Calcedonieni, Copti, Armeni, Maroniti, etc.

 

Nestorienii au fost condamnati de Sinodul al Treilea Ecumenic (431); Monofizitii, Pre-Calcedonieni si Anti-Calcedonieni au fost condamnati in cel de-al Patrulea (451) si cel de-la Cincilea (553) Sinod Ecumenic; si Monotelitii au fost condamnati de cel de-al Saselea Sinod Ecumenic (680). Ca atare, aceste grupuri crestine au fost separate de Una, Sfanta, Sobornicesca si Apostoleasca Biserica.

 

Apoi, sunt acei crestini care apartin vechii Rome, care au fost separati de Biserica din cauza ereziei privitoare la purcederea Duhului Sfant din Fiul, la inceput de catre Franci si si mai tarziu in Vechea Roma (1009). Ei au fost, de asemenea, condamnati de Sinodul din 1351 pentru invataturile cu privire la „actus purus” si pentru afirmarea faptului ca exista energii create in Dumnezeu prin care El comunica cu lumea.

 

Din aceasta crestinatate apuseana, care a fost separata de Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, un grup insemnat de oameni, care s-au numit Reformati, Dizidenti si Protestanti au aparut in secolul al XVI-lea.Aceasta categorie include Luteranii, Calvinistii, urmatorii lui Zwingli, Anglicanii, si asa mai departe. Acesti crestini au fost de asemenea condamnati de catre Biserica Ortodoxa, intrucat au introdus multe erezii.

 

Astfel ia nastere urmatoarea intrebare: Sunt toti acesti crestini intr-o stare de schisma sau de excomunicare?

 

Nu cred ca putem folosi cuvantul „schisma” in cazul lor, in primul rand deoarece, conform credintei noastre,Biserica este Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Nu poate fi impartita si unitatea sa este un fapt dat. In al doilea rand, datorita faptului ca ei au fost deja condamnati ca eretici de catre „Marile Sinoade” cu „autoritate universala”. 

 

De asemenea, nu pot fi considerati cu totii ca fiind in stare de excomunicare din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe, deoarece termenul „excomunicare” are o greutate aparte. Acest termen se refera la acele Biserici Ortodoxe care, temporar, nu se afla in comuniune cu alte Biserici Ortodoxe, cum este cazul Patriarhiei Antiohiei cu cea a Ierusalimului, din cauza jurisdictiei bisericesti in Qatar.

 

Ca atare, pentru crestinii care au introdus erezii in credinta lor, nu putem folosi nici termenul „schisma”, nici termenul „excomunicare”. Este mai bine sa spunem ca acesti crestini s-au dezis sau s-au indepartat ei insisi de la Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, care isi mentine unitatea.

 

In acest sens au vorbit despre eretici Sinoadele Locale si Ecumenice, deoarece ei au alte invataturi decat invatatura Bisericii. Sinoadele au folosit chiar expresii foarte dure impotriva acestora in Canoanele lor. Oricine citeste Canonul 1 al Sinodului Quinisext va vedea exact cum au vorbit Parintii in Sinoadele Ecumenice despre aceia care au corupt credinta revelata.

 

Parintii Sinodului Quinisext l-au numit pe Arie „ticalos” pentru ca invata doctrina „unei diversitati de dumnezei sau a politeismului”. Macedonie este numit „profan” si a fost caterisit, impreuna cu alti „dusmani ai adevarului” anteriori, precum un sclav care a indraznit obraznic sa exprime o parere fara substanta despre Dumnezeul lui. Apolinarie este numit „un initiat in ale raului”, Nestorie este numit„delirant”. Eutihie este caracterizat ca „fara minte” si asa mai departe. In aceste cazuri ei folosesc cuvintele „condus afara”, „cazut”, „sa fie izgonit”, „sa fie exclus”, etc. La final este scris ca daca cineva nu pastreaza credinta adusa noua si daca nu adera la dogmele de evlavie, daca nu crede sau nu propovaduieste in acest fel, ci incearca sa actioneze contrar acestora, atunci „sa fie anatema, conform hotatarilor deja promulgate de catre Sfintii si Binecuvantatii Parinti mentionati anterior si sa fie izgonit si exclus ca strain din numarul crestinilor”Aceasta inseamna ca Parintii Sinoadelor Ecumenice sunt cei comemorati, si nu doar Sinoadele in sine. Parintii nu au acceptat reconcilierea sau coexistenta cu erezia si nu au abordat aceste situatii cu o atitudine relativista. In probleme de credinta nu exista loc pentru diplomatie.

 

Pentru toate aceste grupuri eretice vechi si noi nu putem folosi cuvintele „schisma” sau „excomunicare”. Mai degraba ar trebui sa ii numim indepartati de la credinta si viata Bisericii Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca.Denumirea pentru aceasta nu este conservatorism, dupa cum sustin unii, ci precizie in probleme de credinta.

 

Cuvintele Arhimandritului Sofronie Saharov, cu memorie binecuvantata, sunt caracteristice:

„Exista trei lucruri pe care nu le inteleg: 1) credinta fara dogma; 2) crestinism in afara Bisericii, 3) crestinism fara ascetism.”

Aceasta inseamna ca nu exista o credinta curata in Dumnezeu in afara dogmelor stabilite de Sfintii Parinti. Nu exista crestinism in afara Bisericii, care este Trupul lui Hristos. Si nu exista crestinism fara ascetism, fara isihasm.

 

In ciuda acestora, pot sa spun cu toata sinceritatea ca am vazut foarte limpede o abordare relativista in pozitiile exprimate in cadrul Sinodului. Din ceea ce s-a spus si s-a discutat, teoria ramurilor a fost vehiculata, fara a fi numita ca atare. Ca atare, ideea aparenta a fost aceea a unei divizari in Crestinism si faptul ca Crestinismul a fost dezbinat, in acelasi fel in care „reverenda unui preot a fost rupta” (!) si ca fiecare se gaseste in cautarea unitatii.Teoria incluziunii, aceea ca toti crestinii au ceva in comun, si anume, botezul valid, cu alte cuvinte teologia botezului; si teoria moralitatii non-teologice si a grijii pastorale non-teologice pentru oameni au fost de asemenea in discutie.

 

Participarea Bisericii Ortodoxe in Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru si nu ca observator, este o cauza de ingrijorarePentru ca nu imi pot imagina pe Sfantul Atanasie cel Mare si Sfantul Vasile cel Mare luand parte la un consiliul al arienilor, eunomienilor sau macedonienilor din vremea lor. Nici nu imi pot imagina pe Sfantul Grigorie Palama alaturandu-se unui consiliu din care facea parte Varlaam, Achindin, Gregoras si sustinatorii lor pentru a aborda diferite probleme sociale ale vremii lor.  

 

Punctul de vedere exprimat de un Intaistatator al unei Biserici, care din nefericire a fost aplaudat de unii delegati, si anume ca problemele teologice nu trebuie sa fie discutate in cadrul Sinodului, a fost, dupa parerea mea, unul dintre cele mai negative aspecte ale Sinodului. Daca un astfel de „Sfant si Mare Sinod” nu este bazat pe teologia Bisericii, si daca, atunci cand sunt mentionate probleme teologice serioase, delegatii nu le acorda atentie, ci chiar protesteaza, atunci acest Sinod este foarte problematic din punctul de vedere al teologiei si Bisericii Ortodoxe.

 

Intr-adevar, un Episcop al Sinodului si-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptul ca ar trebui sa condamnam oficial pietismul, fara sa fie desigur nicio neintelegere cu privire la diferenta dintre pietate [evlavie] si pietism. S-a discutat de asemenea impotriva „fundamentalismului” ortodox.

 

In afara acestui punct de vedere, din pacate, superficial, care nici nu defineste, nici nu clarifica ce se intelege prin acesti termeni, in final nu a fost publicat niciun text impotriva pietismului si a zelotismului. Patriarhul Ecumenic a ocolit intr-un mod inteligent aceasta propunere nefericita.  Este reprezentativ ca Arhiepiscopul Sava al Varsoviei si Intregii Polonii a sustinut ca in Polonia si in alte tari nordice si estice acesti asa numiti “zeloti” au fost aceia care au pastrat credinta in timpul epocii comuniste si care au fost inchisi si martirizati.

 

  1. c)„Biserica – Trupul lui Hristos, imaginea [icoana] Sfintei Treimi

 

In Enciclica trimisa de „Sfantul si Marele Sinod” catre Biserici, este evidenta o problema teologica serioasa, deoarece in ea, in afara faptului ca Biserica este caracterizata ca „Trupul lui Hristos”, in acelasi timp este caracterizata ca „o icoana a Sfintei Treimi”. Enciclica mentioneaza de asemenea ca „Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica este o comuniune teantropica [divino-umana] in chipul Sfintei Treimi”.

 

Biserica, conform invataturilor Sfantului Apostol Pavel, este Trupul lui Hristos. Temelia Bisericii este centrata pe Hristos, nu pe Sfanta Treime, din moment ce Hristos, „Unul din Treime”, S-a intrupat. El si-a asumat natura umana si a indumnezeit-o. Atunci cand Biserica este caracterizata ca „imagine”/ “chip” sau „conform cu imaginea/chipul Sfintei Treimi”, atunci, dintr-un punct de vedere strict teologic, se creeaza confuzie intre teologie si Iconomia Divina si confuzie intre necreat si creat. Mai mult decat atat, cand se afirma ca Biserica este imaginea/chipul Sfintei Treimi, atunci apar multe aspecte problematice cu privire la inter-relatiile dintre Biserici si caracterul ipostatic al Persoanelor Sfintei Treimi!!!

 

Sfantul Grigorie Palama scrie ca lucrarile tainice ale Dumnezeului Treimic „transcend complet cunoasterea si limbajul”, cu alte cuvinte, „ceea ce se refera la uniunea esentiala” si„ceea ce se refera la disctinctia ipostatica”, dar de asemenea, „ceea ce se refera la neamesecata si fara confuzie uniune a supraesentei”. Astfel, pentru oameni si creatie „este complet cu neputinta sa ia parte” la vreunul dintre aceste lucruri. Aceasta inseamna ca nu poate fi gasit in creatie niciun exemplu al relatiei dintre Persoanele Sfintei Treimi. „De aceea, niciun model al acestor aspecte nu poate fi gasit in creatie”. Biserica este „Trupul lui Hristos” si „comuniunea lui Dumnezeu”, iar nu o imagine a „Sfintei Treimi”.

 

Vreau sa subliniez ca exprimarea din Enciclica Sinodului, „Biserica: Trupul lui Hristos, imaginea Sfintei Treimi” are un inteles diferit fata de afirmatia din aceeasi Enciclica, si anume ca Biserica este „o comuniune teantropica in imaginea Sfintei Treimi”.

 

Prima exprimare poate fi gasita si la Sfantul Maxim Marturisitorul si se refera la Biserica ca la Trupul lui Hristos si ca „tip si imagine a lui Dumnezeu”, in sensul ca Biserica este chipul si imaginea lui Dumnezeu „dupa cum are aceleasi energii ca si El, dupa chip si asemanare.”Aceasta inseamna ca Biserica nu este imaginea relatiei tainice dintre Persoanele Sfintei Treimi, ci ca Dumnezeu Insusi, cu energiile lui necreate a adus fiintele la existenta si astfel„le contine, le aduna si le limiteaza, si in Pronia Lui leaga, atat fiintele intelegatoare, cat si pe cele sensibile in El si una intr-alta.”

 

Dumnezeu pastreaza totul unit, fara confuzie. El are grija de lucrurile create si, in fapt, dupa cum spune Sfantul Maxim, Biserica conduce toate fiintele umane la Hristos cu scopul indumnezeirii lor. Aceasta este interpretata admirabil de catre Sfantul Maxim mai departe in textul sau despre cum Biserica tine si pastreaza totul in unitate. Sfantul Maxim nu vorbeste despre relatiile umane ca imagine a relatiilor dintre Persoanele Sfintei Treimi. Relatiile din interiorul Sfintei Treimi sunt complet inaccesibile.

 

A doua versiune („o comuniune teantropica a imaginii Sfintei Treimi”), incorecta conform cu unele interpretari curente, face referire la relatiile dintre fiintele umane ca o imagine a relatiilor din launtrul Sfintei Treimi. Mai mult decat atat, aceasta interpretare a fost anulata ca fiind falsa de catre „Sfantul si Marele Sinod” insusi, in concordanta cu propunerea Bisericii Greciei si cu acordul Patriarhului Ecumenic in cadrul documentului „Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea de azi”.

 

Epistolele Sfantului Pavel in special Epistolele catre Efeseni, Filipeni si Coloseni, precum si scrierile Parintilor Bisericii fac referire la Biserica ca la Trupul lui Hristos si comuniunea indumnezeirii, si nu se refera la relatiile dinlauntrul Sfintei Treimi. Dumnezeu, in dragostea lui nemarginita, „a stralucit in inimile noastre, ca sa straluceasca cunostinta slavei lui Dumnezeu pe fata lui Hristos” (2 Cor. 4:6). El ne uneste cu Biserica Lui si prin Hristos noi luam parte la slava necreata a Dumnezeului Treimic si ne impartasim de energiile necreate ale lui Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel scrie in Epistola sa catre Coloseni „Mulţumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină” (Col. 1:12).

 

Astfel, Biserica este interpretata hristologic. Hristos este Capul Bisericii. Biserica este Trupul lui Hristos. Noi suntem membre ale Trupului lui Hristos si prin Hristos noi ne impartasim de energiile necreate ale Dumnezeului Treimic.

 

  1. d) Probleme canonice bisericesti

 

Mi-au cauzat ingrijorari adanci discutiile legate de „Diaspora Ortodoxa”, „Autonomia”, „Sfanta Taina a Cununiei si impedimentele la casatorie” si „importanta postului si a respectarii acestuia astazi”. Acestea sunt probleme canonice, care reprezinta puncte importante pentru intreaga viata a Bisericii.

 

Deciziile luate par sa rezolve unele dintre probleme, la prima vedere. Dar daca examinam lucrurile mai in amanunt, observam ca ele pregatesc preconditiile pentru fragmentarea unitatii vietii Bisericii. Voi cita cateva exemple.

 

Termenul „Diaspora Ortodoxa” este foarte straniu, deoarece, asa cum s-a observat si in cadrul Sinodului, diaspora este in principal asociata natiunilor si religiilor si nu Bisericii, care este creata in fiecare loc, din slava lui Dumnezeu si din zelul misionarilor. Jurisdictiile bisericesti, care au fost desemnate de catre Sinoadele Ecumenice, in special de catre Sinodul al Patrulea Ecumenic din Calcedonia vechilor Patriarhii si Bisericii din Cipru ( al Treilea Sinod Ecumenic), nu justifica acordarea statusului bisericesc conceptului cultural si nationalist al asa numitei diaspora. Nu este posibil, pe de-o parte, ca rasismul si nationalismul sa fie considerate erezii (1872) si, pe de alta parte, ca o forma de rasism si nationalism bisericesc sa fie creata, in special in urma deciziei „Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”. Si, desi Adunarile Episcopale pot rezolva o problema care exista in asa numita „Diaspora Ortodoxa”, ele practic sunt necanonice si rup unitatea bisericeasca, deoarece introduc principiul rasismului si al  nationalismului.

 

Apoi, documentul cu privire la „Autonomie” care se refera la faptul ca fiecare Biserica autocefala poate acorda autonomie unei regiuni, asa cum am argumentat si in discursul meu, consider ca va atrage multe probleme ecleziologice. Spun aceasta in sensul ca va da ocazia fiecarei noi Biserici autocefale sa creeze regiuni bisericesti autonome, urmand presiuni ale factorilor externi si ale actiunilor clerului care isi va dori sa detina primul loc, in ciuda Canoanelor care dau acest drept Patriarhiilor Traditionale sau Vechi.

 

De asemenea, acordarea autonomiei de catre Bisericile Autocefale regiunilor care apartin altor jurisdictii bisericesti, precum si usurinta cu care autonomia se poate dezvolta in statut de autocefalitate este interpretata si inteleasa ca „auto-reglata in intregime”, in special in contextul dezvoltarilor nationale si culturale. Profesorul de Lege Canonica de la Scoala Teologica din Atena, Parintele Arhimandrit Gregory Papathomas a scris documente semnificative cu privire la problema diasporei si autonomiei cu toti parametri pregatiti de un astfel de Sinod, si in particular ca o relativizare a validitatii continutului Canonului 28 din Sinodul al Patrulea Ecumenic.

 

Mai mult decat atat, posibilitatea oferita Bisericilor locale sa exercite iconomia in problema postului si problema impedimentelor la casatorie deschide drumul unei rupturi in identitatea slujbelor si a ascetismului in diferite Biserici. Aceasta inseamna ca iconomia, care opereaza pentru o anumita perioada ca o suspendare temporara a strictei aplicari a regulilor, va fi schimbata in norma canonica si va diviza etosul bisericesc ortodox in regiuni bisericesti diferite.

 

In sfarsit, ascultand toate parerile delegatilor in timpul discutiilor pe aceste subiecte, si citind cu atentie documentele, sunt profund ingrijorat si nu ma pot lasa dus de valul entuziasmului superficial al anumitor elemente din Biserica, care vorbesc emotional si jurnalistic.

 

  1. Interventiile mele

 

In timpul discutiilor referitoare la cele sase documente, am solicitat sa vorbesc, si mi-am expus punctele de vedere cu discretie si onestitate. Am vorbit in limitele timpului alocat despre persoana umana, despre Disapora Ortodoxa, autonomie, post, consecintele bisericesti ale casatoriilor mixte si despre Biserica.

Aceste interventii scurte si generale vor fi publicate cu prima ocazie. In aceasta sectiune voi prezenta ceea ce am comunicat cu privire la Biserica Ortodoxa in relatie cu non-ortodocsii, deoarece consider ca acesta a fost subiectul principal al acestui Sinod.  

    

Cand am inceput discutiile cu privire la documentul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii crestine”, dupa ce documentul a fost citit cu voce tare, dar inaintea inceperii discutiilor cu privire la articole, am avut ocazia sa fac o mica interventie. Am auzit anumiti vorbitori anteriori si nu m-am simtit confortabil cu ceea ce s-a spus, deoarece, din nefericire, ei au ajuns la punctul utilizarii Sfantului Marcu din Efes pentru sustinerea punctelor lor de vedere.

In interventia mea am subliniat doua aspecte specifice.

 

Primul a fost acela ca, la Prima Conferinta Pan-Ortodoxa tinuta la Rodos in 1961, aproximativ o suta de probleme au fost prezentate pentru a fi analizate in cadrul acestui Mare Sinod, care, la acea vreme, era considerat Ecumenic. Cu toate acestea, la Prima Conferinta Pre-Sinodala Pan-Ortodoxa, tinuta in Noiembrie 1976 la Chambesy, Geneva, s-a decis asupra a zece subiecte. Sase dintre acestea, impreuna cu un al saptelea care a fuzionat cu unul din aceste sase subiecte, au fost discutate in cadrul Sinodului.

 

Aceeasi Conferinta Pre-Sinodala a adoptat ca prioritate secundara patru probleme importante care sa fie discutate mai tarziu in cadrul Sinodului, dupa o investigare inter-ortodoxa. Aceste probleme sunt: sursele revelatiei divine; codificarea Sfintelor Canoane si prevederile canonice; conceptul Bisericii; si economia si rigoarea cu privire la modul in care ii primim pe non-ortodocsi. In mod specific pe aceste subiecte, documentul noteaza: „Aceste probleme sunt mentionate pentru a fi luate în discuție in mod particular de catre Bisericile locale, ca sa poata fi incluse intr-o viitoare analiza inter-ortodoxa”.

 

Prin urmare, problemele „privitoare la Biserica” si „privitoare la iconomie si acrivie” au fost omise din agenda acestui Sinod. Cu toate acestea, ramane totusi o carte importanta scrisa de Presedintele de atunci al Primei Conventii Pre-Sinodale Pan-Ortodoxe, Mitropolitul Hristosom al Mirei si mai apoi al Efesului, despreRecunoasterea tainelor non-Ortodocsilor in relatiile continue dintre Ortodoxie si Catolicismul Roman.

 

Al doilea punct se refera la faptul ca Cea de-a Treia Conferinta Pre-Sinodala Pan-Ortodoxa tinuta in Octombrie si Noiembrie 1976 in Chambesy, Geneva a aprobat documentul „Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii Crestine”. Intr-un anumit paragraf scrie ca Biserica Ortodoxa este Una, Sfanta, Soborniceasa si Apostoleasca Biserica si recunoaste actuala existenta a tuturor Bisericilor si Confesiunilor Crestine.

 

Ulterior, totusi, exista o fraza pe care multi nu au observat-o: Biserica Ortodoxa „crede ca relatiile cu acestea ar trebui sa se bazeze pe clarificarile lor (ale bisericilor si confesiunilor crestine), sa fie facute cat mai rapid si cat mai obiectiv cu putinta, sub toate aspectele bisericesti, si in particular referitor la invataturile lor globale cu privire la taine, la slava, la preotie si la succesiunea apostolica.”

 

Am concluzionat cu faptul ca problemele referitoare la Biserica nu sunt subiecte pentru acest „Sfant si Mare Sinod”. Ele sunt irelevante si nu sunt incluse in Procedurile Organizatorice si de Lucru.

 

Ceea ce se spune despre Karmiris, Trembelas, si in special despre Sfantul Marcu din Efes este nedrept fata de ei. Se poate ca in scrierile lor, ca si in ale altora, cuvantul „Biserica” este utilizat ca un termen tehnic, dar acest Sinod nu se poate opri la termeni tehnici. Termenul „Biserica” este folosit atat din punct de vedere al iconomiei, cat si alacriviei. Aici ar trebui sa fie aplicata acrivia.

 

Timpul alocat pentru fiecare vorbitor a fost foarte limitat, astfel ca, asa cum spus in discursul meu, am depus un document pentru includerea in Dezbaterile pe acest subiect ale „Sfantului si Marelui Sinod”.

 

Deoarece in cadrul acestui Sinod au fost referiri continue la Sfantul Marcu din Efes*, mentionandu-se ca el a vorbit despre Biserica Apuseana, voi face referire la un extras din cadrul unei analize efectuate de Profesorul Ioannis Karmiris, al carui nume a fost des mentionat in cadrul Sinodului. Profesorul, comentand asupra scrisorii Sfantului Marcu din Efes catre toti crestinii ortodocsi din lume si de pe insule, scrie despre atitudinea lui in Sinodul din Ferrara – Florenta:

„Cu privire la diferentele doctrinare mentionte mai sus si la deviatia Latinilor de la <<credinta cea dreapta…si aceste aspecte legate de teologia Sfantului Duh>>, Marcu din Efes ii caracterizeaza ca eretici, confirmand ca Biserica Ortodoxa din acele vremuri si chiar posibil din timpul Cruaciadelor, sa ii considere pe Latini nu doar ca schismatici, ci chiar ca eretici, primindu-i pe aceia dintre ei care intrau in Ortodoxie prin intermediul Tainei Mirungerii cu Sfantul Mir, astfel clasandu-i impreuna cu Arienii, Macedoneeni, Sabaticii, Novatianistii si alti eretici al secolului al patrulea, conform cu Canonul 7 al Sinodului al Doilea Ecumenic, la care face referire, impreuna cu Cea de-a Saisprezecea Intrebare si Raspuns a lui Theodor Balsamon. Astfel, in Enciclica este declarat ca Ortodocsii << i-au extirpat (pe Latini) si i-au separat de trupul comun al Bisericii…, deoarece aveau idei necorespunzatoare si necuviincioase si faceau adunarea nerezonabila. Astfel, fiind eretici, ne-am indepartat de ei si astfel ne-am separat de ei… ei sunt eretici, si astfel, fiind eretici, i-am indepartat…>>Si in Florenta Marcus din Efes a spus delegatiei Ortodoxe ca<< Latinii nu sunt numai schismatici, dar si eretici. Biserica noastra a pastrat tacerea cu privire la acest aspect deoarece oamenii lor sunt mai numerosi si mai puternici decat ai nostri. >> (J. Harduin,Acta Consiliorum, Parsiis, 1715 ff.) si << (aceia dinaintea noastra) nu au vrut sa ii dezvaluie pe Latini ca eretici, intrucat ii asteptau sa se intoarca si incercau sa le castige prietenia. >> ( S. Syropuli, Vera historia unionis non verae, 9,5. p 256)”.

Sfantul Marcu din Efes, conform Dezbaterilor si memoriilor Sinodului din Ferrara-Florenta, i-a considerat intotdeauna pe Latini ca fiind eretici si a comunicat aceasta delegatiei ortodoxe. Cu toate acestea, delegatia Bisericii Ortodoxe nu a dorit sa o declare public pe fondul conditiilor dificile ale acelei perioade si, ca o exprimare a prieteniei, intrucat sperau ca se vor intoarce.

 

De asemenea, Sfantul Marcu din Efes, intr-o scrisoare pe care a trimis-o ortodocsilor dupa Sinodul de la Ferrara – Florenta, caracterizandu-i pe Latini ca eretici si scriind ca acestia au fost indepartati de Biserica, in acelasi timp scrie despre „Greco-Latini”, care reprezinta ortodocsii care accepta obiceiurile si doctrinele Latine: „Noi trebuie sa fugim de ei cum fuge cineva de un sarpe sau de ei (Latinii) insisi; cu siguranta ei sunt mai rai decat par, fiind tradatori ai lui Hristos si profitori de Hristos”!

 

M-am referit la ceea ce a spus si a scris Sfantul Marcu din Efes, intrucat a fost tratat nedrept si „abuzat” de unii delegati de la „Sfantul si Marele Sinod”.

Inainte de incheia primele mele scurte comentarii referioare la recentul Sinod din Creta, as dori sa subliniez doua aspecte generale.

 

Primul este legat de constiinta de sine a Sinodului. In timpul dezbaterilor, pozitia prezentata a fost aceea ca acest Sinod nu este o Conferinta Pan-Ortodoxa Teologica, ci un „Sfant si Mare Sinod”. Aceasta insemnand ca problemele nu sunt discutate intr-un context academic, ci ca reprezinta un „Sfant si Mare Sinod” si este deasupra oricarei Biserici Locale si ca atare, deciziile sale trebuie instituite in toate Bisericile locale.

 

In mod clar, aceasta a creat o problema serioasa pentru mine. In primul rand, discutiile au avut loc intr-un context general, informativ si echilibrat si nu in atmosfera in care s-au desfasurat Sinoadele Locale si Ecumenice. Apoi, nu stiu cum vor fi impuse unele dintre deciziile Sinodului, atat in Bisericile care au fost prezente cat si in cele care au absentat, in contextul in care consecintele nerespectarii acestor decizii nu sunt specificate. Dupa cum este bine cunoscut, Sinoadele Ecumenice au mentionat excomunicare, destituire, si excludere din Biserica pentru aceia care nu au acceptat deciziile luate.

 

Al doilea punct de mentionat se refera la modul in care au primit informatii cei din afara Sinodului. Din punctul meu de vedere, am observat ca informarea a fost selectiva, oferirea informatiei a fost „manipulata”. In final, este ilustrat in mod dramatic faptul ca Biserica este o organizatie divino-umana, Trupul teantropic al lui Hristos si ca viata acestei taine nu poate fi canalizata in limitele sufocant de inguste ale artei si stiintei comunicarii. Oricine incearca sa administreze intreaga viata bisericeasca si teologica intr-un mod jurnalistic si orientat catre Media insulta taina Bisericii.

 

Toate randurile de mai sus au fost scrise pe scurt si nu epuizeaza subiectul.

 

Iulie 2016

sursa: parembasis.gr traducere: cuvantul-ortodox