Starețul, vrând să arate că ascultarea nu este numai o procedură tipiconală, ci în esență este sinonimă cu dragostea, povestea următoarea întâmplare: “Un stareț obișnuia după pavecerniță să asculte mărturisirea gândurilor ucenicului său. Apoi îi dădea binecuvântare, după care mergeau să se odihnească. Odată, în timp ce monahul își mărturisea gândurile, Starețul, fiind obosit din pricina treburilor zilnice, a adormit. Din respect, monahul a tăcut și a așteptat să se trezească Starețul pentru a-i da binecuvântare să meargă să se odihnească. Odată cu trecerea orelor, el simțea tot mai mult oboseala, iar Starețul întârzia să se trezească. În orele care au trecut, monahul a fost de șapte ori ispitit de gândul să-l trezească pe Stareț, să ia binecuvântare pentru a merge să se odihnească. Dar dragostea lui îl împiedica să facă aceasta și l-a convins să mai aștepte puțin.
În cele din urmă, Starețul s-a trezit și i-a dat binecuvântarea. În ziua următoare l-a chemat și a început să-l întrebe despre gândurile pe care le-a avut în noaptea ce trecuse. Monahul i-a mărturisit că a fost luptat de gândul de a-l trezi, dar nu l-a primit. Atunci Starețul i-a spus că atunci când s-a culcat din nou, a avut o vedenie. A văzut un tron și deasupra lui erau șapte cununi. Și a auzit un glas: «Tronul acesta aparține ucenicului tău, iar aceste șapte cununi le-a câștigat în această noapte»”.
Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul – Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2004.
