Preot Bogdan Chiorean
Pacienții aflați în stadii terminale nu duc lipsă de specialiști, ci de oameni.
Desigur, terapia durerii trebuie făcută impecabil.
În rest, mi-amintesc adesea de o situație în care o asistentă medicală debutantă a înțepat de vreo 6 ori vena unui pacient în încercarea de a-i monta un cateter. N-a reușit și a venit alta, cu experiență, care din prima mișcare a avut succes.
La vreo 2 zile distanță, pacientul mă-ntreabă discret când mai e asistenta nepricepută pe tură, că preferă ca ea să-i administreze tratamentele când e posibil.
Am stat și m-am gândit: cum să preferi o asistentă care te-a chinuit și care părea să-ți facă un tatuaj în timpul montării unei branule, în locul uneia care – cu foarte bune aptitudini – te-a ajutat instant?
Până la urmă, pare să fie o luptă între atitudini și aptitudini. Evident, alăturarea celor două e o întâlnire rară, dar fericită.
Concluzia e, însă, că oamenii preferă mai degrabă să sufere fizic decât să nu simtă că persoana care-i ajută îi iubește.
Dar ce taină! Să preferi durerea lângă oamenii buni în locul confortului dat de niște indolenți…
