Atenţie la prieteni

În armată, la Transmisiuni, aveam un tabel de recunoaştere cu câteva caracteristici concrete şi astfel ne dădeam seama care staţie era a noastră şi care era străină. Astfel cunoşteam staţiile noastre. Pentru o perioadă de timp, în care am făcut lecţiile la Transmisiuni, făceam intervalul[1] şi încercam să facem recunoaşterea. Spuneam celuilalt „Ce este aceasta?” sau „Unu” ca să văd ce va răspunde celălalt, şi astfel îl prindeam. Adică atunci când nu înţelegeam sigur ce staţie este, nu aveam încredere şi, tac-tac, încercam să facem recunoaştere. Tot astfel şi în viaţa duhovnicească, atunci când vedem că o „staţie” este străină, trebuie să spunem: „Oare cu aceasta voi lucra?”. Dacă cineva înţelege că o „staţie” este străină şi totuşi vrea să lucreze cu ea, atunci este grav. Cu atât mai mult atunci când ştie că staţia este nu numai străină, ci şi vrăjmaşă, şi merge să lucreze cu ea. Vreau să spun că în privinţa legăturilor cu ceilalţi este nevoie de discernământ şi atenţie. Lucrul cel mai sigur este ca să te sfătuieşti cu duhovnicul tău.

Chiar şi în discuţii trebuie să fie credinciosul atent, deoarece uneori începe o discuţie duhovnicească, dar sfârşeşte în pălăvrăgeală. Şi nu ajunge că îşi pierde vremea, dar îşi pierde şi sufletul său cu judecarea, căci nu avem dreptul să judecăm pe nimeni şi nici situaţii. Dacă putem, după discuţia ce o vom face cu durere, să căutăm să ajutăm o situaţie neplăcută. Nici pe cei morţi nu trebuie să-i osândim, pentru că sufletele tuturor oamenilor, din fericire, sunt în mâna lui Dumnezeu.

Văd de câte ori se strică gândul multor oameni din pricina unui cuvânt neatent. Dacă ni s-ar cere impozit pentru cuvintele ce le spunem, ştiţi cât de atenţi am fi? Dacă ni s-ar spune: „Dacă spui atâtea cuvinte, vei plăti atâta”, ne-am măsura cuvintele noastre. Când vorbim la telefon ne gândim ce vom spune, cât să vorbim, pentru că vom plăti. Acum se pierde mult timp cu vorbitul.

– Părinte, în Scara se scrie despre clevetire că este naşterea urii[2]. Simpla pălăvrăgeală poate avea în ea dragoste?

– Da, dacă cineva iubeşte mult un suflet şi vede că alţii îl invidiază, atunci poate spune şi vreun cuvânt de clevetire împotriva acelui suflet, ca să nu-l mai invidieze ceilalţi. Trebuie să le cercetăm pe toate. Însă un suflet stricat sau ispitit, care crede că este nedreptăţit şi pentru aceasta este puţin amărât sau revoltat şi luând pricină din ceva îşi manifestă supărarea sa, poate face o astfel de vătămare în alte suflete, încât să-l întreacă chiar şi pe diavolul. Iuda s-a supărat pentru risipa mirului ce l-a vărsat Mironosiţa şi a spus că mirul s-ar fi putut vinde, iar banii să se fi dat săracilor. Atunci au fost influenţaţi şi ceilalţi apostoli, care aveau har[3].

Ceea ce a spus acela, era văzut corect pe dinafară şi ei au fost influenţaţi de acel cuvânt, pentru că nu-I cunoşteau inima sa cea iubitoare de argint. Şi iată că Hristos i-a dat lui Iuda punga cu bani ca să-şi sature patima sa, dar acela lua din ceea ce se punea în ea[4].

– Părinte, ce poziţie trebuie să ia cineva atunci când doi oameni care nu se înţeleg îi cer părerea?

– Dacă s-ar afla cineva cu oameni care au probleme personale între ei, este mai bine ca părerea sa s-o spună în prezenţa amândurora, ca să nu ia fiecare vreun cuvânt al său precum îi convine şi să-l folosească apoi ca artilerie grea- atunci când cuvântul aceluia are greutate- pentru a-l lovi fără milă pe potrivnicul său şi să-l ajungă pe acela proiectilele pe neaştepate. Pe cât poate, să evite astfel de oameni, ca să aibă pace şi să se poată ruga pentru pacea acestor oameni şi, în general, pentru pacea lumii. Atunci când nu-i poate evita cu desăvârşire pe astfel de oameni scandalagii, să încerce cel puţin să evite multele cuvinte, ca să aibă mai puţine tulburări. Nu are importanţă dacă unii oameni n-au răutate, ci doar o simplă superficialitate, deoarece şi aceştia, cu superficialitatea lor, creează probleme.

[1] Lungimea de undă.

[2] Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuv. 1.

[3] Mt. 26, 6; Mc. 14, 3 ş.u. şi In. 12, 3 ş.u.

[4] In. 12, 6.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2012.