Doamne, mi-e dor de Tine

Preot Cristian Alexandru

Doamne, mi-e dor de Tine-n fiecare zi,
Te voi sluji Sfinte pe lume cât voi fi.
Nu pomeni Stăpâne ceea ce fac rău,
Tu ești Stăpânul lumii, Tu ești Dumnezeu!

Doamne-s răzvrătit, ca fiul ce a plecat,
Lăsând pe tatăl său în suflet cu oftat,
Dar orișicât de rău, de păcătos aș fi,
Cu mila Ta de tată, la fel mă vei iubi!

Doamne, mi-e dor de Tine și aștept să vin,
În veci să stau Stăpâne pe brațul Tău divin!
Așează-mă de-a dreapta cu toți cei mântuiți,
Să aud dulcele-Ți glas cu cei izbăviți!

Doamne, păcatul începe să mă doară,
Tu ești ca și mierea, povara Ta-i ușoară;
Și din tot ce-ai învățat mai de căpătâi,
Să iubim pe-aproape, iar pe Tine întâi!

Doamne, mi-e dor să aflu iar liniștirea,
Tu ești izvorul ce dai milostivirea.
Aflat-am că spre Tine voi putea zbura,
De voi fi în adevăr, fugind de fapta rea!

Doamne, mi-e dor de cer, de nouri și de vânt,
Ca cel dus departe, de-al mamei cald sărut,
Tu ești a mea rudă, mama mea și tată,
Ce-n încercări, nu m-a lăsat niciodată!

Previous Post

Viaţa şi petrecerea Cuviosului Porfirie Kapsokalivitul

Next Post

Atenţie la prieteni

Related Posts
Total
0
Share