Avortul – povara de sânge

Preot Ioan Istrati

Azi, după Sfântul Maslu, a venit la mine o doamnă pentru care m-am mai rugat de câteva ori. Nu știam nimic despre ea. Acuma mi-a zis. Deși are facultate, nu își găsește niciodată de lucru. Toată lumea o respinge, deși vrea să lucreze orice, mult sub nivelul ei de pregătire.

Femeia plânge. S-a dus la interviu și la supermarket și la second-hand, și la o cofetărie, peste tot oamenii au ascultat-o apoi au zis într-o doară, vă căutăm, dacă e vreun loc liber, deși locuri de muncă erau.

Mă întreabă: de ce părinte, ne-a uitat Dumnezeu? Am impresia că ne urăște. Peste tot răutate, ură, indiferență. Suntem disperați.

Am tăcut. Se lăsase o tăcere adâncă în Biserică. M-am uitat în ochii ei.

“Doamnă, Dumnezeu nu vă urăște, nici nu v-a uitat. E o povară grea, de sânge, asupra neamului dumneavoastră. Ceva infinit de greu, ca un ocean de durere, apasă peste voi.”

Femeia îmi răspunde: părinte,  mama are peste 25 de avorturi și nu s-a spovedit niciodată.

Mă cutremur.

Vedeți, asta e povara de sânge pe care am simțit-o. Când omori oameni cu suflet nemuritor, când măcelărești bebeluși, sfinți preacurați cu ochii mai curați decât strălucirea soarelui, îți dai sufletul diavolului, iar el îl terfelește tot mai mult,  pregătindu-l pentru iad. Și neamul întreg cade în întunericul uciderii. Diavolul îți devine mamă și tată.

Îi citesc rugăciuni. O sfătuiesc să îi spună mamei să spovedească păcatul îngrozitor. Să boteze copii săraci. Să îmbrace copii. Doar doar s-o milostivi Dumnezeu de neamul ei. Femeia promite că va face așa.

M-am ascuns în Altar să-mi înghit lacrimile.

În liniștea Bisericii, infinit de încet, am auzit parcă un plâns necuprins, ca un scâncet fin care spunea: mama.

Total
111
Shares
Previous Post

Călugărul și graurul

Next Post

Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei)

Related Posts