Diavolul, în dorinţa-i nemărginită de a-i amăgi pe oameni, îşi ascunde răutăţile sub masca binelui, încercând prin aceasta să-i abată de la calea Adevărului şi a Vieţii, pe căile minciunii şi ale pierzării. Ori, Mântuitorul a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14:6). Calea este BISERICA, adevărul este ORTODOXIA şi viaţa este RAIUL. Acum se crede că bolile, pe care le au oamenii în aceste timpuri nu ar mai fi cauzate de păcatele lor sau ale înaintaşilor (cum învaţă Sfânta Biserică), ci că ar fi doar nişte dezechilibre ale energiilor ce ne alcătuiesc, iar reechilibrarea energiilor o pot face doar cei înzestraţi cu „har vindecător”.
În cartea intitulată „Icoane făcătoare de minuni şi vindecători din România” (apărută la Total Press în 1977 şi care este o veritabilă capcană pentru creştinul ortodox) autorii recunosc că, deşi unii paranormali afirmă că „nu-şi transformă în afacere harul dăruit de Divinitate” (pag. 114) (Care har? Când le-a dăruit Divinitatea acest har ???), deşi alţii tratează indiferent de plată (pag. 144), iar alţii afirmă că „pentru şomeri, handicapaţi, pensionari, studenţi şi elevi practică o reducere de 20%” (pag. 142), există totuşi şi „vindecători” „NEAVENIŢI Şl IMPOSTORI”, avizi de bani, cărora „Cerul le ia până la urmă harul” (pag. 5).
Mii de oameni mărturisesc faptul că unii din aceşti „vindecători” le-au înşelat încrederea. Harul lui Dumnezeu cel tămăduitor şi sfinţitor nu vine prin vrăjitorie sau prin oamenii care au regretabile rătăciri dogmatice şi morale (chiar dacă ei se pretind ortodocşi, chiar dacă au Biblia şi Crucea pe masă, icoane pe pereţi, chiar dacă spun „Tatăl nostru” şi alte rugăciuni la începutul şedinţei terapeutice sau de vrăjitorie), ci harul vine prin oamenii sfinţiţi de Dumnezeu (episcopi, preoţi şi diaconi). De aceea, orice terapie sufletească din afara rânduielii Bisericii este străină de Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au respins orice analogie, orice amestec şi orice adăugare din păgânism (vrăjitori, parapsihologie, bioenergie…) la învăţătura şi cultul Ortodoxiei. Azi sunt promovate, printre metodele de medicină complementară, şi urinoterapia, cristaloterapia, lucruri degradante pentru orice om raţional.
De ce caută oamenii semne, minuni şi vindecări paranormale?
Pentru că s-au înstrăinat de Dumnezeu, nu mai păzesc poruncile Lui, au pierdut simţul iubirii de Dumnezeu şi de oameni în favoarea acceptării unor experienţe noi, senzaţionale, care exaltă mândria, egoismul şi idolatria omului. Când omul nu mai are frică de Dumnezeu, caută alte căi de „spiritualitate” ce constituie metode de fugă de la faţa Lui.
În speranţa că ne vor fi de folos pe viitor, pentru a ne feri pe noi înşine şi cu atât mai mult pe cei care greşesc din neştiinţă, enumerăm câteva din formele moderne de înşelare satanică ce ne ameninţă: divinaţia, meditaţia creştină, teosofia (iată cum este luat numele lui Dumnezeu în deşert), antroposofia, magia (albă sau neagră), vrăjitoria, bioenergia, radiestezia, parapsihologia, astrologia (horoscopul), yoga, ocultismul, spiritismul, ghicitul (în palmă, cafea, bobi, cărţi, stele…), geomanţia, necromanţia, hipnoza, autoscopia, visele şi vedeniile în transă, vederea viitorului (în sănătate, în familie, în afaceri chiar), telepatia, telerinezia, dezlegarea de deochi, vrăji, blesteme, comunicarea cu fiinţe din Shambala sau din alte lumi astrale, dialogul cu extraterestri…
Răul din viata omului este considerat de ocultişti ca rezultat al farmecelor, și nu al păcatelor proprii pentru care Dumnezeu îl mustră pe om ca să revină prin pocăinţă la calea dreptăţii. Mulţi ocultişti îşi oferă serviciile zilnic, însă printre ei se află câte unul “foarte credincios”, care nu ghiceşte niciodată în zilele de post şi de sărbători religioase (pag. 149). Se vede clar cu câtă viclenie îşi afişează „credinţa”, păcălindu-i pe cei neinstruiţi, şi chiar inoculându-le diabolica idee că ghicitoria ar fi de la Dumnezeu. Pentru a întări această falsă imagine, unii au icoane, candele, chiar aprind lumânări şi tămâie, deci înşelătorie „curată” !
Noi însă, să nu uităm că diavolul l-a ispitit pe Mântuitorul Hristos, zicându-i: «Acestea toate (împărăţiile lumii şi slava lor) ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi te vei închina mie. Atunci lisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti”» (Matei 4:9-10). Cu aceleaşi ispite, prin tot felul de vicleşuguri satanice, diavolul vrea să fure ochii şi minţile oamenilor de astăzi, deviindu-le atenţia de la suflet spre trup şi spre lumea exterioară, pământească.
Foarte mulţi „vindecători” au primit investirea cu aceste puteri de vindecare (Atenţie!) în vis sau în transă, prin glasuri sau prin arătări de „îngeri”, de păsări, de lumini colorate, de flăcări etc. Noi ştim din Biblie că: „însuşi satana se preface în înger de lumină” (2 Corinteni 11:15).Aceşti „vindecători” ascultă doar ce le spune „duhul” în vedenie, manifestând neascultare şi ostilitate (chiar declarată) faţă de ierarhia sacramentală a Bisericii (episcopi, preoţi, diaconi). Când cei 10 leproşi au venit la lisus, zicând „lisuse, fie-ţi milă de noi!”, El le-a spus:„Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor” (Luca 17:14). Deci Hristos nu i-a trimis pe leproşi la bioenergie sau radiestezie, ci la preoţi.
Ocult înseamnă – misterios, tainic, secret, iar ocultiştii sunt acei oameni care pretind că dau celor iniţiaţi puteri neobişnuite de a pătrunde şi a interpreta sensurile ascunse ale fenomenelor, ca: astrologia, magia, necromanţia, alchimia, spiritismul…
Acum să intrăm în miezul problemei:
BIOENERGIA SAU BIOTERAPIA este inclusă în categoria manifestărilor paranormale şi SE PRACTICĂ PRIN INTERMEDIUL RADIESTEZIEI. M-am hotărât să scriu despre bioenergie şi radiestezie fiindcă foarte mulţi oameni (unii chiar sunt credincioşi, mergând frecvent la Sfânta Liturghie) sunt amăgiţi, lată, un exemplu cât se poate de lămuritor: Am văzut, nu demult, o doamnă care absolvise cursurile de radiestezie şi s-a oferit să consulte câteva prietene pentru a-şi testa cunoştinţele dobândite. Avea în mână o sârmă de cupru îndoită în forma literei V, pe care o ţinea cu vârful către pacient. Acest instrument se numeşte ANSĂ sau BAGHETĂ DIVINATORIE. A început să plimbe ansa pe lângă corpul pacientului, după nişte meridiane verticale și orizontale. Acolo unde vârful ansei se înclina, spunea că a detectat un semnal de boală pe care îl numea ABEP, adică Anomalie Bio-Energetică Patogenă. Ştiind că organele corpului nostru emit biocurenţi electrici, care circulă pe trasee neuronale, mi s-a părut logic ca acul să indice o variaţie de curent, acolo unde există o perturbaţie clinică. Surpriza a fost când a ajuns în dreptul ficatului. Pentru că nu era sigură dacă semnalul provenea de la ficat sau de la fiere, A ÎNCEPUT SĂ VORBEASCĂ CU ACUL, ÎNTREBÂNDU-L:
– Este ficatul? Acul s-a îndreptat spre stânga.
– Este fierea?
Acul s-a înclinat spre dreapta, aşa că ea a spus hotărâtă: „Este de la fiere!”. Imediat i-am spus:
– Ceea ce faceţi dumneavoastră este spiritism!
Foarte supărată, a răspuns:
– Nu-i adevărat, EU MĂ ROG ÎNTOTDEAUNA ÎNAINTE CA DOMNUL DUMNEZEU SĂ-MI DEA LUMINA ALBĂ-ARGINTIE DE LA TRONUL SĂU.
Bioenergiticienii susţin că au acces la banca de date a lui Dumnezeu din Univers, prin intermediul radiesteziei. HITLER avea în permanenţă un serviciu radiestezic în armată, iar STALIN se folosea de Meister, specialist în radiestezie. Oare aveau şi ei acces la banca divină de date?
Ce este radiestezia?
Teoria radiativă susţine că orice informaţie existentă în univers emite un semnal specific, care poate fi recepţionat cu ajutorul extrasensibilităţii. Radiestezia “a prins” în mediul tehnic al inginerilor, iar yoga în cel medical, datorită faptului că radiesteziştii îl consideră pe Dumnezeu un câmp de energie; iar yoga îl aşează pe om cu puterile sale „neştiute” drept Dumnezeu. Desigur limbajul, comportamentul şi „rugăciunea” sunt potrivite rătăcirii: la radiestezie – limbaj tehnic, câmp energetic, intensitate, amplificare, orientare, captare, iradiere…; la yoga- concentrare, denumirea organelor interne, meditaţie profundă…
Doamna bioenergiticiană după ce a localizat organul bolnav, a început să aplice tratamentul bioenergetic, ce consta în mişcări de rotaţie ale palmelor deasupra organului respectiv în sens invers acelor de ceasornic. În acest timp, vizualiza mental cum locul se umple de lumină. AICI ESTE CHEIA PROBLEMEI!!! ACEEAŞI MIŞCARE ESTE FOLOSITĂ Şl DE GHICITOARE CÂND ÎNVÂRTE CEAŞCA CU ZAŢ DE CAFEA.
Vladimir Gheorghiu, în cartea sa intitulată „Hipnoza” recunoaşte că aceste pase magnetice au fost introduse în terapia bioenergetică de către medicul vienez Frantz Mesmer care a trăit între anii 1737-1815. Mesmer preluase practicile vrăjitorilor, care erau utilizate în templele Greciei antice ale egiptenilor şi perşilor. Iată cum un procedeu păgân, folosit de vrăjitori, este introdus printre creştini, purtând masca credinţei şi a beneficităţii.
Tot Mesmer a introdus şi hipnoza în tratamentul bolilor nervoase, preluând-o de la budişti. Stările de tip hipnotic sunt folosite de asemenea în meditaţia yoghină. Chiar şi scriitoarea americană Elene White (a adventiştilor) încă din 1845 a etichetat „mesmerismul” şi pasele magnetice drept SPIRITISM.
Efectele nocive ale bioenergiei
Am auzit despre o bioterapeută care a murit de cancer, atunci, fireşte, i-am întrebat pe „iniţiaţi”, de ce nu a putut fi vindecată prin bioenergie, iar răspunsul a fost că şi-a pierdut credinţa în faţa bolii, deci… mortul este de vină.
Am întrebat instructorii de la cursurile de radiestezie despre un caz ce se agravase în urma şedinţei de bioenergie, şi explicaţia a fost extrem de şubredă: „Noi nu ştim ce face pacientul după ce pleacă de la noi, cu ce se ocupă, astfel că se încarcă cu energie malefică. Aşa că noi nu garantăm nici pentru două ore după ce îl tratăm !”. Atunci îmi pun întrebarea: Sunt autentice aceste vindecări, sau este doar autosugestie? Am mai cunoscut cazul unui pacient care urma să facă dializă, dar a preferat bioenergia. După şedinţă s-a simţit atât de bine că a renunţat la dializă. Peste câteva zile a murit. O domnişoară creştin-ortodoxă s-a căsătorit cu băiatul unui bioenergitician. Când vrut să se mute la el acasă, i-au interzis să-şi aducă icoanele. Apoi, când le-a spus soţului şi socrilor că vrea să ţină post, aceştia i-au răspuns: „în casa noastră nu se ţine post!”. Desigur că fiind foarte credincioasă, şi urmându-şi credinţa, au început între ei discuţii, certuri, care au dus în cele din urmă la despărţire, la numai câteva săptămâni de la cununia religioasă. Bărbatul a dat divorţ de soţie. Dânsa a venit la mine plângând şi mi-a povestit toate acestea, iar eu i-am spus: „Nu fiţi supărată, el a dat divorţul, este păcatul lui, nu dumneata l-ai împins la adulter”. Atunci mi-a spus printre suspine: „Părinte, iată ce mi-a zis socrul meu”: „DIAVOLUL MEU ESTE MAI PUTERNIC CA DUMNEZEUL VOSTRU”!
Ca preot, sunt convins că s-a cutremurat cerul şi pământul când a rostit el această hulă şi blasfemie!
Tehnica spălării creierului
Prima fază de lucru în tehnica bioterapeuţilor se numeşte „starea ready”, similară cu starea „alfa” din yoga. În această etapă i se cere pacientului să renunţe la orice preocupare raţională, să elimine total raţiunea, pentru a intra în contact cu inconştientul. „Nu te mai gândi, lasă-te dus, golit de gânduri”, adică spălarea creierului şi aruncarea în haosul duhurilor întunericului. Când se stabileşte diagnosticul de către bioenergetician, se consideră că păcatele comise în vieţile anterioare sunt cauza bolilor pe care le ispăşeşti în viaţa actuală. Se ajunge astfel la „reîncarnare”, concept de origine păgână (a se citi cateheza: „Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Yoga şi Reîncarnare” – preot loan). Investigarea vieţilor anterioare se face prin regresie hipnotică, lată un caz de hipnoză care ne va clarifica acest lucru:
Renumita violonistă Vanessa Mae, care la 5 ani cânta la vioară, la 8 ani susţinea primul concert, la 9 ani compunea, iar la 12 ani era cea mai tânără violonistă din orchestra simfonică din Londra, când a împlinit 16 ani, părinţii s-au hotărât să o supună hipnozei, ca să afle de ce era un copil minune. Când s-a trezit din hipnoză s-a simţit foarte rău, şi de atunci a început să sufere de bolile marelui violonist italian Paganini: ficat, splină, stomac etc. A avut de ce să le mulţumească atât părinţilor, cât şi psihoterapeutului!
Un alt caz este cel al unui englez în vârstă de 26 de ani, care nu şi-a mai putut reveni din regresia hipnotică, rămânând la stadiul comportamental al unui copil de 8 ani. A suferit deci, în acelaşi timp, nu numai o regresie hipnotică, ci şi una psihică.
Au fost cazuri când oamenii, în dorinţa de a se aventura în magia paranormalului, au încercat să se dedubleze şi să călătorească în spaţiul astral. Dintre aceştia unii au murit, iar alţii au înnebunit. În acest sens, un exemplu concret de astfel de înşelare demonică este cel al tinerei Liliana B. din Craiova, care practica cursurile de radiestezie şi pe cele de spiritism. După un timp a ajuns într-o stare foarte gravă, încât mărturisea unei prietene că aude voci în urechi, chemări, care o tulbură groaznic. Greşeala ei a fost că nu şi-a căutat vindecarea prin Sfânta Biserică Ortodoxă cu: rugăciuni, post, spovedanie, Sfântul Maslu, împărtăşanie, ci a continuat în rătăcirea ei. În cele din urmă a fost internată la spitalul din Poiana Mare în stare de nebunie, unde a şi murit.
Esenţial este să nu confundăm „lupul” cu „păstorul”. „Lupul” este radiestezistul, bioenergeticianul care se adresează cursanţilor săi cu „Stimate suflete reîncarnat”, iar păstorul este preotul Bisericii care se adresează creştinilor cu cuvintele: „Iubiţi credincioşi”.
„Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus-o dinainte!” (Matei 24:24-25). „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, (Creştin ortodoxă) să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele” (2 loan 10:11).
Nenumărate articole si cărți s-au scris despre cei mai cunoscuți senzitivi de la noi, acesti oameni făcând confidențe la radio si televiziune. Reporterii, însă, cuprinsi de admirație, nu pătrund, de regulă, natura acestor forțe, mijloacele si rezultatele tratamentului. O ignoranță periculoasă!
Să continuăm discuția despre Djuna. După cum mărturiseste A. I. Spirkin, „Djuna este de origine asiriană, s-a născut prin părțile Armavirului. Tatăl, mama, bunica ei au practicat vrăciuirea, asa încât acest dar – forța diabolică a biocâmpului – este mostenită de ea. Senzitivii noștri, care percep vizual câmpul bioenergetic, spun că frecvența câmpului ei este alta decât a unui om obișnuit”. După cum vedem, Djuna este o vrăjitoare provenită din neam de vrăjitori care și-a căpătat talentul (altfel zis, demonii „binefăcători” sau demonii-ajutători cu ajutorul cărora vrăjitorul își săvârseste acțiunile magice) prin mostenire. Nu demult, la congresul vrăjitoarelor care a avut loc în 1990 în S.U.A., ea a stârnit senzație prin minunile sale. Acum ea practică pe larg, inoculând bacilul demonismului în sufletele oamenilor creduli.
A. Martînov, care a editat un manual pentru senzitivii începători, susține că nu crede într-un Dumnezeu Hristos personal, în schimb susține existența unor „anumite forțe cosmice”, dătătoare de energie. Într-o confesiune publică făcută nu demult la radio, el își revendica rolul lui mesia, propunând în locul Evangheliei noua sa carte „Vestea cea bună”. Aici satanismul este exprimat sub o formă evidentă si nedisimulată: Martînov respinge Dumnezeirea lui Hristos și vine ca un „pseudo-mesia” cu „noua” sa învățătură. Se împlinesc cuvintele profetice ale Evangheliei după Matei (Mt. 24, 24): …se vor ridica hristoși mincinosi si prooroci mincinoși si vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință chiar și pe cei alesi. Căci omul se mântuieste numai prin Hristos, prin suferințele la care a fost supus pe cruce și prin moartea Lui întru ispășirea și mântuirea omenirii. Tocmai datorită faptului că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru mântuirea noastră, a și fost învins satana, luându-i-se puterea asupra acelei părți a neamului omenesc care a crezut și s-a botezat. De aceea, când unui om i se răpeste credința în Hristos, el devine din nou o slugă docilă a forțelor demonice. Și A. Martînov, după cum se vede, râvnește tocmai acest lucru.
Odată mi s-a adresat un tânăr, B., care a avut de suferit după frecventarea ședințelor lui Ruțko, ședințe prin care a dorit să-și refacă vederea. Ochii însă nu i s-au vindecat, în schimb s-a ales cu următorul „dar”: la anumite ore de zi și noapte, independent de voința sa, începea să facă niște miscări involuntare cu brațele, picioarele și întreg corpul, asemănătoare cu loviturile de kung-fu, pe deasupra mai având și accese de tip epileptic. A trebuit să-l trimit pe sărmanul creștin să se purifice (adică să i se citească rugăciuni de dezlegare de către un preot având harul să izgonească duhurile necurate).
Dar ce spun „tămăduitorii” înșiși despre propria lor persoană? Să urmărim un interviu dat de Iuri Tarasov – „Sunt vrăjitor în generația a patra”. La întrebarea corespondentului: „Mi-am dat seama că făceați vrăji asupra unui bolnav de osteohondroză cu ajutorul câmpului dvs. biologic, terapiei manuale si psihoterapiei. Toate acestea sunt pe larg cunoscute, îi știm bine pe unii reprezentanți ai medicinii netradiționale – Djuna, Kaspirovski… Dvs. sunteți unul în trei ipostaze? În ce constă vrăjitoria?” Tarasov răspunde: „Întrebarea dvs. conține răspunsul. De ce nu-mi zic senzitiv? Doar pentru că senzitivul știe să facă aproximativ a zecea parte din ceea ce face orice vrăjitor de mâna a doua. Acelasi lucru se poate spune și despre hipnotizori, fitoterapeuți, psihoterapeuți… Fiecare din aceste domenii nu este decât vârful aisbergului”. E spus extrem de sincer – „vârful aisbergului” – a cărui bază se află în iad. La întrebarea privind existența magiei negre și albe, Tarasov a răspuns: „…la ultimul congres din Spania la magia neagră și cea albă s-au mai adăugat două culori – roșu si verde. Dar de ce oamenii să cunoască aceste lucruri? Sunt, cum s-ar spune, culorile noastre de lucru, de uz pur profesional… «Cunoasterea» este neutră prin ea însăsi… Problema e cine o posedă”.
Cu alte cuvinte, „cunoașterea” (adică, după Tarasov, capacitatea de a influența magic lumea înconjurătoare), are una și aceeași sursă atât în magia neagră, cât și în cea albă. Dar în ce sens (în bine sau rău) își va aplica vrăjitorul forța pe care o posedă, nu depinde decât de dorința lui. Or, e lucru știut că nu se poate pricinui rău cu Duhul Sfânt. Un om fără prihană, înzestrat cu putere dumnezeiască, pur și simplu nu poate face nici un rău. Căci el nu împlineste decât voința lui Dumnezeu, care de la origine a fost îndreptată către mântuirea omenirii.
Iată însă că „unele forțe cosmice”, adică demonii, îl ajută cu plăcere pe omul care li s-a vândut. Iată ce citim în Nomocanon (cod de legi si hotărâri ale Sfinților Apostoli si Sinoadelor Ecumenice): „Magii – acei care îi cheamă și pe demonii binefăcători, ca să facă și spre bine unele lucruri, totuna cu toții sunt niște ucigași spurcați și înșelători după bunul lor plac”. Tarasov nu este unic în opinia sa. Alt vrăjitor, un oarecare I., într-o discuție privată cu o cunoștință de-a mea, ajungând să facă destăinuiri, a spus: „Aptitudinile senzitive nu sunt decât prima treaptă pe calea ce duce spre magia neagră”. Bioenergoterapeutul Kaspirovski, apărând la televiziune în data de 24 noiembrie 1989, după miezul nopții, a citat propriu-zis extrase din cartea de magie neagră, referindu-se la ea ca la o sursă pe deplin acceptabilă și pozitivă. Caracterul demonic al acțiunilor lui Kaspirovski se manifestă chiar în timpul ședințelor sale, lucru pe care îl demonstrează, de exemplu, datele doctorului în psihologie V. Lebedev.
Vom cita doar unele din ele: „Am examinat 2015 elevi de scoală, 93 % din ei sunt antrenați în ședințele lui Kaspirovski. În timpul ședințelor se remarcă ticuri obsedante, reacții isterice, fenomene de halucinație și alte tulburări psihice” – dovadă evidentă că sunt stăpâniți de duhul necurat. Mișcări involuntare, țipete si emoții, istericale independente de voința omului – toate acestea reprezintă semne vădite de demonizare. 42% cad în somn hipnotic. După sedințe, la un număr de 7% s-au constatat diferite forme de dezadaptare psihică. S-a conturat clar tendința creșterii sugestibilității și reacției isterice. La elevii școlii medii nr. 49 din Taskent s-a dezvoltat, în timpul sedințelor, o reacție isterică în grup, care a durat timp de două săptămâni și a dezorganizat activitatea scolii. În urma sedințelor televizate, unii copii se prăbușeau în stare de catalepsie doar văzând imaginea lui Kaspirovski. Ceea ce înseamnă că li s-a distrus mecanismul de protecție psihologică și ei au devenit mai sugestibili, ușor influențabili de comportamentul criminal al adulților și adolescenților. Mai mult decât atât, după ședințe a fost nevoie ca mulți copii să fie spitalizați cu diferite tulburări neuro-psihice”. V. Lebedev a cercetat 6228 de scrisori ale unor persoane care au vizionat ședințele unui senzitiv, practicant al magiei negre, rezultatele fiind că „63% au sesizat o agravare acută a bolilor”. Investigațiile ulterioare au arătat că la 13-14 din 15 bolnavi, aparent însănătoșiți după ședințe, afecțiunile li s-au agravat. În afară de aceasta, la un număr de bolnavi agravările au apărut imediat după ședințe. Vorbind despre calitățile morale ale acestui senzitiv, e suficient să cităm telegrama Lesei Iursova trimisă Procurorului general al U.R.S.S.: „Kaspirovski, în scopuri de reclamă, m-a antrenat într-o operație chirurgicală fără anestezie, difuzată la televiziune fără știrea mea. În timpul operației am suportat o durere atroce, fapt care ulterior mi-a înrăutățit și mai mult starea sănătății. Kaspirovski difuzează un film de reclamă, montat în variantă convenabilă lui, prezentându-mă dezgolită; în presă mi-a lezat demnitatea… Pe motivul că acum mă aflu la spital și de 18 luni nu mai am mijloace de existență, rog să mă ajutați să fac formele de trimitere în judecată a lui Kaspirovski”.
Asadar, unii senzitivi, profitând de dorința oamenilor de a se însănătosi cu orice preț, adesea îi aduc la o stare și mai gravă, conducându-i la demonizare și la pierderea sufletelor. Dar există, ați putea reprosa dvs., și magi-senzitivi albi, care și la biserică merg, și pe oameni îi tratează, chipurile, cu puterea lui Dumnezeu. Se vede însă că puterea nu e de la Dumnezeu. Adesea, fără să bănuiască, ei se află în stăpânirea forțelor demonice care, dându-le aparența succesului, dezlănțuie în ei o tot mai mare înfumurare și orgolii, nimicindu-le sufletele, făcându-i unelte docile în mâinile lor. Pe unii credinciosi îi interesează: dacă senzitivii sunt în legătură cu forțele demonice, de ce atunci ei înșiși frecventează uneori biserica, îndemnându-i pe oamenii nebotezați să se boteze, iar alteori chiar și să se împărtăsească cu Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă?
Da, e adevărat. Senzitivii merg uneori ei înșiși la biserică, și pe alții îi îndeamnă s-o facă pentru a se alimenta, cum le place să se exprime, „cu energii luminoase”. Mulți credincioși au avut ocazia să observe cum senzitivii stau îndelung în fața icoanelor, cu mâinile răschirate si căscând larg ochii, străduindu-se să se alimenteze cu energia pe care o emană icoana. După expresia lui Pavel Florenski, „icoana reprezintă fereastra către altă lume”. Mi-aș permite să adaug că o icoană înaintea căreia sunt înălțate rugăciuni – este o fereastră larg deschisă către altă lume. Căci apropiindu-se de o asemenea icoană, mai cu seamă făcătoare de minuni, simțim realmente prezența celui care este înfățisat pe ea. Privind chipul, ne înălțăm cu tot sufletul către prototip, și rugăciunea noastră se înalță către tronul Celui de Sus pe drumul străbătut de rugăciunile a mii de alți credinciosi. Noi primim răspuns – rugăciunea noastră este auzită si se împlinește. Ei stau în fața icoanei străduindu-se să absoarbă energia concentrată în preajmă datorită rugii statornice în fața ei a mii de crestini. Icoana nu va avea de pierdut din această cauză și nici rugăciunii credincioșilor nu-i va dăuna. Gândiți-vă, însă, cât de smintit trebuie să fii ca, fiind poftit la „ospățul nupțial” (simbolul Tainei Sfintei Împărtășanii, comunicării prin rugăciune cu Dumnezeu), să te târăsti pe sub masă, strângând de pe jos fărâmiturile scăpate de oaspeți și să nu fii în stare să-ți ridici capul pentru a te bucura de măreția sărbătorii.
O altă parte, mai puțin numeroasă, de senzitivi merge personal la biserică pentru a se împărtăși, îndemnând și pe alții s-o facă. Aceștia sunt senzitivii începători – cei care nu au ajuns deocamdată să pătrundă în abisurile satanice și se află în etapa autoamăgirii de a fi aleșii lui Dumnezeu. De astă dată ei se împărtășesc, ca în primul caz, pentru alimentare suplimentară nemijlocită cu energie pozitivă. Acest act întăreste convingerea că ei ar avea legătură cu Dumnezeu și că sunt pe calea cea dreaptă. De obicei, ei niciodată nu se spovedesc; își aleg acele biserici în care se fac spovedanii comune (adică în care e suficient, nemărturisind nimic, să-și plece capul sub patrafir și, cu sentimentul datoriei împlinite, să se apropie de Sfântul Potir).
Cât de departe sunt ei de Hristos, de calea Sa, a răstignirii, smereniei, răbdării, blândeții! În acest sens primirea Sfintelor Taine încă nu înseamnă o garanție a mântuirii. Totul depinde de profunzimea pocăinței și de acel simțământ cu care vă apropiați de Sfântul Potir.
Apostolul Pavel spune: De câte ori veți mânca această pâine și veți bea acest pahar, moartea Domnului vestiți până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta și va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de Trupul și Sângele Domnului. (…) Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11-26, 27, 29). Din practica duhovnicească se cunoaște că mulți oameni căzuți în rătăcire (oameni cuprinsi de înfumurare, orgoliu) se împărtășesc deseori, aceasta însă nu-i va mântui.
Să subliniem încă o dată că, măsura mântuirii pe care o dă Taina Împărtășaniei, puterea harului căpătată prin această Taină depind de sinceritatea sufletească, de sentimentul de pocăință al conștiinței propriei nevrednicii, de dorința de viață veșnică și de iubirea de Hristos cu care omul se apropie de Sfântul Potir. Senzitivii nu au astfel de sentimente. Ei nu au nevoie de Hristos Mântuitorul, nu au nevoie ca Viața Lui să devină viața lor, ci ei au nevoie de energie.
Din cele spuse mai sus, vedem că adesea demonul este acela care îi îndeamnă pe senzitivi să vină în sfântul lăcaș pentru a-l pângări, ceea ce îi produce o mare satisfacție. Nefiind în stare el însuși să se apropie de Sfintele Taine și de icoane, îi trimite la biserică pe oamenii care i s-au vândut și, pentru acțiunile lor profanatoare (săvârșite fie și în mod inconștient) îi dăruiește cu o nouă porție de energie demonică și le amplifică aptitudinile senzitive. Uneori ni se pune întrebarea: de ce senzitivii îi trimit pe oameni să se boteze, iar cu cei nebotezați refuză, în unele cazuri, să lucreze? Trebuie remarcat însă faptul că numai senzitivii neavansați își trimit „pacienții” să se boteze. Ceilalți, alde Kaspirovski, nici ei înșiși nu sunt botezați și nici nu întreabă pe nimeni de botez. Dimpotrivă, în timpul ședințelor lor, ei cer să se scoată de pe corp, mai ales de pe piept, toate obiectele de metal, adică crucea.
În țara noastră se bucură de o largă popularitate așa-numitele secții de autoreglare, unde, după afirmațiile liderilor lor, omul poate învăța să se autodirijeze, să-și pună în ordine psihicul, să-și întrețină în condiții superioare sănătatea. Și mulți oameni se înscriu în aceste secții, dorind să realizeze cele promise.
Ce se întâmplă însă, de fapt, acolo?
Să examinăm, de exemplu, grupele de autoreglare de la Sankt-Petersburg aflate sub conducerea generală a lui Antonov. Din mărturisirile unor foști discipoli de-ai săi și a unor oameni care au condus grupe similare, dar ulterior s-au căit și au renunțat la aceste cursuri, s-a constatat că metodica respectivă de autoreglare cuprinde o serie de etape.
În prima etapă oamenii învață să-și domine trupul, emoțiile, practicând exerciții fizice și psihice speciale bazate pe yoga.
În a doua etapă ei se ocupă de subțierea simțurilor, a emoțiilor, încearcă să-și adapteze psihicul pentru sfera extra-corporală, invizibilă, potrivit afirmațiilor lor, aflată în astral.
În cea de-a treia etapă, cu ajutorul învățătorului intră în contact cu oarecare „forțe cosmice” și, prin intermediul acestora, primesc acele capacități extrasenzoriale despre care am vorbit mai sus. După aceasta, discipolul își părăseste învățătorul și organizează o grupă proprie, fiind ajutat și îndrumat de forțe din cealaltă lume.
Din cele expuse mai sus, se vede că, pregătindu-și corpul la prima etapă, ucenicii își subțiază psihicul și simțurile și devin capabili de a contacta demonii în a doua etapă, iar în a treia, cu ajutorul învățătorului lor, intră în contact direct cu duhurile decăzute, de unde ulterior capătă forțe și capacități de a face așa-numitele „minuni”.
În etapele a patra și a cincea acești nefericiți încearcă să-și însușească deprinderi de a trăi în cealaltă lume, de a se contopi cu lumea demonilor, ca după moarte să se simtă bine, ajungând în mediul deja familiar lor. O trudă inutilă. Nimeni nu va putea scăpa de judecata lui Dumnezeu. Căci, după cum se spune în Evanghelie, trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea, și-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților (Mt. 13, 41-42). Cât priveste speranța că-i va ajuta diavolul, în acest sens avem cuvântul adevărat al Apocalipsei: …și diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde este și fiara și proorocul mincinos, și vor fi chinuiți acolo, zi și noapte, în vecii vecilor (Apoc. 20, 10).
Revenind la discuția despre secțiile de autoreglare, vedem că aici strălucitoarea momeală de sănătate, de dominare a forțelor propriului organism ascunde în spatele ei un sinistru cârlig – contactul și comunicarea cu forțele demonice. De remarcat însă că în primele două etape nimeni nu îi spune ucenicului adevăratul scop final al instruirii (pentru a nu-l speria). Abia pe măsura transformării elevului, potrivit cu interesul satanei, i se deschid noi și noi obiective. Transformarea se realizează însă în modul următor: În procesul instruirii, învățătorul încearcă să implanteze în sufletul discipolului o parte din propriul „Eu”, să canalizeze dezvoltarea lui potrivit unui plan dinainte întocmit. Omul este modelat pentru o anumită undă, i se organizează un mod special de viață, în care predomină exercițiile, meditația; și dacă cineva ar încerca mai târziu să revină la credința creștină și să frecventeze biserica, i-ar fi foarte greu să-și organizeze viața după învățătura lui Hristos, căci ar trebui să se lepede de toate, să pună o nouă temelie creștină, deoarece o transformare pozitivă în acest sens este aproape imposibilă: orientarea spirituală a celui convertit de satana este diametral opusă. Oamenii care exersează într-o astfel de secție pot merge la biserică, însă ei vor căuta acolo energii luminoase, și nu pe Hristos; privind la icoane, vor vedea în ele o sursă de alimentare energetică, și nu pe Dumnezeu. În felul acesta se împlinesc, referitor la ei, cuvintele lui Hristos: Au orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă și Eu să-i vindec (Ioan 12, 40).
În Bulgaria, și departe de hotarele ei, sunt cunoscute capacitățile fenomenale ale bătrânei Vanga – o prezicătoare oarbă în vârstă de peste 80 de ani. Oameni de diferite vârste si formații o vizitează necontenit, pentru a-și afla viitorul, soarta și absolut toți pleacă de la ea profund impresionați de profețiile vrăjitoarei. Căror forțe le datorează ea capacitatea de a prezice? Care este sursa clarviziunii ei? Mai întâi să ascultăm ce spune ea însăși despre darul ei. La întrebarea nepoatei sale, filologul Krasimira Stoianova: „Ai cumva senzația că darul tău este programat de niște forțe superioare?”. Vanga a răspuns: „Da”. „Cum le percepi?” „De cele mai multe ori aud un glas.” „I-ai văzut?” „Da. Niște siluete transparente, asemănătoare reflectării omului în apă.” „La dorința cui, a lor ori a ta, se realizează contactul?” „De obicei, la dorința lor, deși pot să-i chem și eu.”
Mai jos vom cita mărturisirea interesantă a nepoatei bătrânei Vanga despre sursele inspirației clarvăzătoarei sale mătuși. „Aveam 16 ani, când odată, în casa noastră din Petrici, Vanga mi-a vorbit… numai că nu era vocea ei. Aveam impresia că altcineva, nu ea, vorbeste cu gura ei. Cuvintele, pe care le-am auzit nu aveau nimic comun cu ce vorbiserăm până atunci, ca si cum o persoană necunoscută s-a amestecat în discuția noastră. Am auzit spunându-mi-se: «Iată, noi te vedem»… apoi a urmat o descriere amănunțită a ceea ce făcusem în ziua aceea până la acel moment. Încremenisem pur si simplu de groază. Nu eram decât amândouă în casă. După o mică pauză, Vanga a răsuflat ușurată și mi-a spus: «Of, m-au lăsat în pace»… și imediat a revenit la discuția noastră anterioară. Am întrebat-o, de ce, dintr-o dată, a început să-mi descrie ziua, dar mi-a răspuns că ea n-a vorbit nimic, ci repeta doar ce auzea. Liniștindu-se puțin, a continuat: «Of, acestea sunt niște puteri mici, care se găsesc mereu alături. Dar sunt și altele mai mari, ce le conduc pe acestea. Când se hotărăsc să vorbească cu buzele mele, mi se face rău, și după asta toată ziua nu-mi pot veni în fire»”.
Dar iată ce spun rudele bătrânei Vanga despre localitatea în care locuiește prezicătoarea: „Vanga nu părăsea cu anii acest loc. Nu pot înțelege ce o reține aici. Dar ea știe si iubește aceste locuri! În ce mă privește, totul mă deprimă aici”. Ceva asemănător vorbesc și alte persoane. Vanga însă susține că „numai aici” aude glasurile care au inițiat-o în multe lucruri. Chipurile, tocmai în locul unde stă casa ei, se află centrul care leagă sanctuarele sacre vechi situate în împrejurimi. Dimitri, fiul surorii Vangăi, Liubov, evocă o credință veche de prin partea locului. „Oamenii bătrâni povestesc că aici este îngropată statuia unui cavaler de dimensiuni naturale, bănuind că este statuia Sfântului Constantin. Ea ar fi fost îngropată în pământ când au venit turcii. Dar mi se pare că ar fi putut fi statuia zeului tracilor, Hors, deoarece tocmai în această regiune au fost descoperite plăci de marmură cu chipul acestui zeu… Primele revelații ale mătușii mele sunt legate de un călăreț cu care ea ar fi stat de vorbă la fântână. După aceea, călărețul și-a mai făcut o dată apariția, comunicându-i că începe războiul. I-a mai spus, de asemenea, că va fi profetă și că va prevesti despre „vii și morți”. Profesorul Y. Lozanov, care se ocupă de fenomenul Vangăi, scrie: „Din anul 1964 colectivul aflat sub conducerea mea a chestionat zeci de mii de vizitatori. Ne-am propus să stabilim, cu ajutorul statisticii, în ce măsură se împlinesc previziunile ei peste cinci, zece, cincisprezece ani”. Potrivit datelor lui Lozanov, aproximativ 70% din profeții se împlinesc. Așadar, din cele expuse mai sus rezultă că toate mesajele profetice sunt dictate Vangăi de niste anumite „forțe” care, fie că ele însele o vizitează, fie că vin la chemarea ei. Din spusele ei reiese că există niște „puteri mici”, a căror prezență o resimte permanent. Periodic profeta este vizitată și de „puteri mai mari”, după care ea se simte „rău”. Vanga vede aceste „forțe” în chip de stafii, vedenii cețoase. Cel mai bine aude glasurile în casa sa, în locul în care, după cum susține, se află „centrul care leagă templele sacre vechi situate în împrejurimi”. După părerea nepotului vrăjitoarei, aici s-a aflat capistea zeului păgân Hors, a cărui statuie este îngropată în acest loc. Șederea în această regiune asupra tuturor celorlalți oameni „acționează deprimant”.
De pe poziții ortodoxe, fenomenul Vangăi poate fi explicat în felul următor: Încă pe când avea vederea bună, de câteva ori i s-a arătat un demon în chip de călăreț, intrând în contact cu ea. Fata a acceptat cu plăcere această legătură, apropiindu-se curioasă de fenomenul nou, misterios pentru ea. După aceea, fiind smulsă și rostogolită pe câmp de o furtună enigmatică, a orbit și i-a apărut capacitatea de a prezice. Vrăjitoarea oarbă este mereu înconjurată de demoni, adunați pe locul vechiului templu păgân, unde li se aduceau jertfe. Periodic își fac apariția aici stăpânitorii demonilor, după cum spune prezicătoarea „mai marii peste puterile mici”, intră în ea și încep a prezice. După aceea, i se face rău. Concentrarea excesivă a forțelor răului în aceste locuri acționează deprimant asupra celor care vin încoace, lucru pe care îl și mărturisesc. Aceasta se explică prin înfiorarea firească a sufletului atunci când vine în atingere cu forțele răului. Faptul că, potrivit cercetătorilor, se împlinesc numai 70% din prezicerile bătrânei oarbe, confirmă justețea cu care am apreciat fenomenul Vanga. Este evident caracterul demonic al prevestirilor ei, căci proorocirea dumnezeiască nu poate să nu se împlinească, iar demonii, așa cum am arătat mai sus, nu pot decât să calculeze și să încerce să ghicească anumite probabilități. Aceasta e cauza erorilor.
Revenind la problema forțelor cu care se fac tămăduirile bolilor, să examinăm încă un gen de tămăduire – prin harul dumnezeiesc, care, ca și clarviziunea, se dă omului cu inimă neprihănită, devotat până la capăt lui Hristos, de cele mai multe ori ascet sau pustnic, cum sunt Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon, Sfinții Cozma și Damian, Sfântul Mucenic Ciprian, Sfântul Ioan din Kronstadt și mulți alții. Cercetați viețile lor mai întâi. Ei tămăduiau mai întâi sufletul, abia după aceea trupul. Căci sufletul este veșnic, mult mai prețios decât trupul trecător. Oamenilor vindecați li se schimba întreaga viață, li se întărea credința, sufletul li se curăța de patimi. Dacă vom cerceta tămăduirile săvârșite cu puterea lui Dumnezeu, vom vedea că sfinții lucrau prin harul Sfântului Duh, și nu cu câmpul biologic, nu cu donarea propriei energii. Astfel, mai întâi se înlăturau cauzele mortale ale bolii, dacă acestea existau. În Evanghelia după Matei (Mt. 9, 5), în cazul vindecării de către Domnul nostru Iisus Hristos a unui slăbănog, vedem că la început El i-a spus: Iertate sunt păcatele tale, și abia după aceea: Scoală-te și umblă!
De asemenea, din Evanghelie aflăm cum mulți oameni se vindecau, atingându-se cu credință si cu pocăință de veșmintele lui Hristos (cf. Luca 8, 44). În Faptele Apostolilor citim despre Ucenicii lui Hristos: Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Astfel, peste cei bolnavi se puneau ștergare sau șorțuri purtate de Pavel și bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieseau din ei (Fapte 19, 11-12). Adică Domnul, proslăvindu-i pe cuviosii Săi, chiar prin vesmintele lor făcea minuni. În acest sens pot fi evocate o mulțime de cazuri de vindecare ale bolnavilor prin atingerea de moastele sau chiar odăjdiile sfinților. Mă voi referi doar la un singur caz din practica mea. După o slujbă oficiată de mine, am pus pe mâna bolnavei paralizate V. o mănusă care a aparținut Sfântului Ioan din Kronstadt. Imediat după aceea bolnava a început să miste din degetele mâinii paralizate si curând a putut să si meargă. Medicii care o tratau au rămas adânc impresionați de o însănătosire atât de rapidă. Or, sfinții îi vindecau pe cei mai mulți dintre bolnavi nemijlocit prin rugăciune, adică însănătoșirea o săvârșea Domnul prin Duhul Sfânt datorită rugăciunii sfântului. Bunăoară, în Patericul de la Pecerska citim despre preacuviosul Agapit, care tămăduia pe toți bolnavii prin rugăciunea sa și niciodată nu lua nimic de la nimeni pentru însănătoșire, căci spunea el, nu tămăduia cu puterea sa, ci cu a lui Hristos.
Revenind la timpurile noastre, să evocăm numele Sfântului Ioan din Kronstadt. Există o mulțime de cărți în care sunt atestate mii de cazuri de tămăduiri săvârsite, uneori chiar la depărtare considerabilă de bolnavi, prin rugăciunile acestui mare sfânt. Acum să încercăm să înțelegem de ce oamenilor li se dau boli si dureri. Și cum trebuie să-și trateze bolile un creștin. Mai întâi să dăm cuvântul Sfinților Părinți ai Bisericii. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul său „Despre cei care tămăduiesc bolile prin vrăji”: „Când vei fi cuprins de o suferință cumplită, mulți vor încerca să te înduplece să te duci la vrăjitori sau magi, tu însă, nădăjduind în Dumnezeu, rabdă, știind că aceste chinuri îți aduc cunună și te izbăvesc de chinurile viitoare dacă vei răbda boala, mulțumind lui Dumnezeu. Dacă suntem creștini, să ne supunem lui Hristos și să nu mergem la vrăjmașii Domnului – magi, vrăjitori (adică senzitivi), căci ei sunt vrăjmașii lui Dumnezeu. Mai bine să murim, decât să mergem la vrăjmașii lui Dumnezeu. Ce folos ai dacă îți vindeci trupul, iar sufletul ți-l pierzi? Ce vei câstiga, dacă aici vei găsi o mică alinare, iar acolo vei fi trimis cu demonii la chin și în focul veșnic? Iată ce se spune în Biblie (cf. IV Regi 1, 1-12): S-a îmbolnăvit regele Iohozia și, necrezând în ajutorul lui Dumnezeu, a trimis soli la magi. Dumnezeu îl pedepsise cu o boală pentru a-și aduce aminte de păcatele sale. Pe când el, uitând de Dumnezeu, a trimis soli la idolul Baal și la preoții lui, ca să afle dacă va trăi. Vai tu, înrăitule, vai minte nesăbuită! Să-L lasi pe Dumnezeu și să trimiți după vrăjitori să-i întrebi de viață! Proorocul Ilie a întâmpinat slugile lui Iohozia și le-a spus: «Mergeți si spuneți regelui vostru că, de vreme ce L-a părăsit pe Dumnezeu și legea Lui și a trimis soli la demoni să-i întrebe dacă va mai trăi, așa îi răspunde Domnul: va trebui să moară înainte de vreme, pentru că L-a părăsit pe Dumnezeu și vrea să-și cunoască viața de la slugile diavolului». Astfel, fraților, cei care se adresează magilor (adică senzitivilor – n.a.) mor înainte de vreme”.
Sfinții Apostoli au blestemat magia, Sfinții Părinți, la sinoade, au respins-o și ei, pentru mulți ani iau afurisit pe cei care au umblat la vrăjitori, și i-au supus la epitimii grele pentru a se curăți de păcat. „Fugiți, iubiții mei frați, de vrăjitoria cea blestemată, căci murind la timpul sorocit, veți fi lăsați pradă chinului veșnic. Tu zici că te chinuie rău boala ta grea. Dar tu încă n-ai suferit dureri ca fericitul Iov; el și-a pierdut turmele și boii și toată averea, și nici pierzându-și toți copiii, nu L-a hulit pe Dumnezeu. Dar a spus mult răbdător: „Domnul a dat, Domnul a luat”. Și a zăcut în suferință cumplită șapte ani, și n-a încercat să se vindece prin vrăjitorie, ci zicea: „Mai bine mor, decât să Îl hulesc pe Dumnezeu”. La fel și Lazăr, flămând și bolnav, toți anii cât a fost bolnav a zăcut la poarta casei bogatului, uitat și batjocorit, așa a murit, dar n-a chemat vracii. Ei au răbdat suferințe atât de mari, iar noi, e suficient să ne îmbolnăvim un pic, că de îndată aducem în casa noastră pe vraci și vrăjitori. O, fraților, așa cum aurul în foc se încearcă, la fel și omul prin suferință se curăță de păcate. Să ne amintim, fraților, de apostoli, de prooroci, de mucenici, care au luat asupra lor chinuri grele. Cei care rabdă nevoi și suferințe grele în viața aceasta vor fi răsplătiți cu prisosință în Împărăția Cerească.
Gândeste-te, omule, că vrăjitorii nu te vor izbăvi de suferințe, ci doar vei comite un mare și greu păcat. Dacă te duci la demoni, părăsindu-L pe Domnul, cum vei primi mila Lui si cum vei apela la El în rugăciuni? De ce să-ți prăpădesti sufletul, și ce vei răspunde lui Dumnezeu dacă, din pricina unei mici suferințe, lăsându-L pe Dumnezeu, mergi la vrăjitori? Cum vei sta în biserică, cum vei primi Sfânta Împărtăsanie, cum vei asculta povățuirile? O, omule, dacă vei răbda cu recunoștință suferința sau alte nenorociri, vei fi încununat cu Mucenicii în ziua cea mare, căci ei au răbdat chinuri, iar tu rabdă cu recunostință suferințele și nevoile”. Prin urmare, din toate cele expuse mai sus pot fi trase următoarele concluzii: Dumnezeu îngăduie ca oamenii să fie supusi la suferințe și dureri:
1) pentru păcate, spre a și le ispăsi, a-și schimba modul vicios de viață, spre înțelegerea acestei imoralități și a faptului că viața pământească nu este decât o scurtă clipă, dincolo de care se află veșnicia, și cum va fi ea pentru tine, depinde de viața ta de aici;
2) deseori pentru păcatele părinților suferă copiii (pentru ca durerea să le răstoarne viața lor bezmetică, să-i facă să cadă pe gânduri și să se schimbe). În asemenea cazuri, oricât de crudă ar părea această pedeapsă omului contemporan secularizat (adică indiferent față de religie), educat în spiritul umanismului (spirit care venerează trupul, punându-l mai presus de toate trebuințele și dorințele sale), totuși sunt pline de adevăr cuvintele: suferința este necesară acestor oameni pentru mântuirea sufletului! Căci Domnul Se îngrijeste înainte de toate de mântuirea sufletului veșnic al omului, iar pentru aceasta omul trebuie să devină o ființă nouă, așa cum l-a conceput Dumnezeu, și în acest scop el trebuie să se schimbe, să se curețe de patimi și vicii. Dumnezeu și poruncile lui Hristos trebuie să fie pe primul plan al vieții, și nu sănătatea temporară, trecătoare, bunăstarea, abundența de hrană și îmbrăcăminte. Toate acestea reprezintă acel vițel de aur pentru care vechii iudei Îl schimbau pe Dumnezeul lor Preavesnic; iar creștinii zilelor noastre Îl vând pentru acelasi vițel de aur;
3) adesea pentru smerenia noastră și oprirea de la fapte nevrednice si păgubitoare.
4) deseori pentru ca datorită unei mici neplăceri să fim feriți de una mai mare. (Căci, dacă în situația respectivă am fi fost sănătosi și am fi acționat ca de obicei, ni s-ar fi întâmplat o mare nenorocire; așa însă, abătându-ne datorită bolii de la cursul obișnuit al vieții, Domnul ne ferește de acea nenorocire). Așadar, atitudinea creștină față de boli constă:
1) în acceptarea cu smerenie a voinței lui Dumnezeu;
2) în înțelegerea imoralității și a păcatelor pentru care este îngăduită suferința;
3) în pocăință și schimbarea modului de viață. Rugăciunea, postirea, milostenia și alte virtuți Îl îmbunează pe Dumnezeu, și El ne trimite vindecarea de boli. Dacă cerem si ajutorul doctorilor, cerem binecuvântarea Domnului pentru vindecare; și le cerem doctorilor să ne tămăduiască doar trupul, și nu sufletul. Sufletul, în afară de Dumnezeu, nu îl încredințăm nimănui.
Iată cum scrie despre aceleași lucruri Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Cugetarea lumească consideră suferințele drept o nenorocire, iar tămăduirea lor, mai cu seamă printr-o minune, drept o mare fericire, îngrijindu-se prea puțin dacă însănătosirea e îmbinată cu folos pentru suflet sau cu pagubă pentru el…Scăpând ca prin minune de suferință, mulți nu au ținut seama de binefacerea Domnului și de datoria lor de a fi recunoscători pentru binefacere, ci și-au reluat viața în păcat, întorcând darul lui Dumnezeu împotriva lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut mântuirea. Din această pricină tămăduirile minunate se întâmplă rar, desi celui care trăieste cu trupul îi sunt plăcute si foarte dorite. Cereți si nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri (Iac. 4, 3). Înțelepciunea duhovnicească ne învață că suferințele si alte dureri pe care Dumnezeu le trimite omului, sunt trimise din mila deosebită a Domnului ca leacuri tămăduitoare amare pentru bolnavi. Ele ajută mântuirii noastre, fericirii noastre vesnice, mult mai sigur decât vindecările prin minuni”.
În afară de aceasta, multe boli, după cum am arătat în capitolul întâi, se datorează acțiunii duhurilor necurate. Mai ales că urmările acestor atacuri demonice se întâmplă să fie foarte asemănătoare cu bolile firesti. Astfel, din istorisirea Evangheliei aflăm că o femeie gârbovă avea duh de neputință (cf. Luca 13,11). Ea nu era îndrăcită, însă boala îi provenea din acțiunea duhului necurat. În asemenea cazuri orice artă medicală este neputincioasă. Tocmai de aceea Sfântul Vasile cel Mare spune: „Asa cum nu trebuie să ocolim cu totul iscusința doctoricească, la fel nu e bine să ne punem toată nădejdea în ea”. Căci astfel de boli se tămăduiesc numai cu puterea lui Dumnezeu, prin izgonirea duhului răutății.
Răspuns la întrebarea dacă un crestin poate să se trateze la senzitivi, a căror natură am clasificat-o ca fiind demonică, vom evoca un extras din Nomocanon: „…dacă cineva umblă la vrăjitori si ghiceste sau se ocupă de astrologie, cei care îsi ghicesc la țigancă si care aduc vrăjitori pentru tămăduirea unui bolnav, sau altceva, cinci ani să nu se împărtăsească potrivit canonului 24 al Sinodului de la Ancira. Iar canonul 61 al Sinodului Trulan pe acestia îi opreste pe 6 ani, iar pe preoți îi cateriseste”. De asemenea, pe 6 ani sunt opriți cei care „de duh ispitiți, cred celor ce, de necuratul învățați, prezic viitorul, care, atunci când au dureri de cap sau alte boli aduc babele, cheamă pe vracii binefăcători în ajutor pentru vindecarea lor”. E spus destul de clar. Rămâne doar de adăugat că crestinul care se tratează la un senzitiv sau încearcă să afle de la el viitorul, Îl trădează pe Hristos. Căci pentru sănătatea promisă, pentru vindecarea îndoielnică, pentru curiozitatea nesănătoasă de a afla viitorul, el intră în contact cu necuratul diavol.
Încheiere
Dacă un om plin de patimi, cu puțină credință, neexperimentat duhovnicește sau chiar nebotezat este înzestrat cu un dar supranatural, acesta este primejdios pentru el. Pentru că acest dar îl poate conduce la trufie, îngâmfare, înfumurare, adică la moarte spirituală. După părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, „adevărații cuvioși nu numai că nu doresc să fie făcători de minuni, ci chiar și atunci când li se dă darul de a face minuni îl refuză. Ei nu vor acest lucru nu numai în fața ochilor lumii, dar nici în propria conștiință, în adâncul inimii lor. Unul dintre sfinții părinți, datorită neprihănirii lui, a căpătat prin harul dumnezeiesc darul de a prezice celor care veneau la el; el însă ruga pe Dumnezeu, îndemnându-i și pe prietenii lui să se roage pentru acelasi lucru, pentru a i se lua acest dar. Dacă unii dintre sfinți au primit darul, l-au primit pentru că așa trebuința le cerea trebuința s-o facă sau datorită simplității lor; alții l-au primit la îndemnul Duhului dumnezeiesc, care lucra în ei, și deloc întâmplător, fără pricină…”
De aceea nu vă grăbiți să vă bucurați, dacă v-ați pomenit având o capacitate sau alta paranormală.
Nu vă repeziți mâncând pământul să vindecați oameni, să le preziceți viitorul. Dacă aceste capacități au și apărut la dvs. nu vă pasionați de ele, ci fiți treji, privegheați, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Orice acțiune energetică supranaturală nu rămâne neobservată în lumea duhurilor, ci atrage asupra autorului ei atenția duhurilor necurate, care din acest moment încearcă în fel și chip să-l supună influenței lor. Și pentru un om care nu are cunostință de lumea duhurilor, plin de patimi și lipsit de acoperământul credinței, postirii și rugăciunii, acest lucru e păgubitor. De aceea e mai bine să mergi pe calea cunoscută a Sfinților Părinți, pe calea smereniei, a răbdării, iubirii, postirii, rugăciunii. Căci numai acela poate căpăta darul capacităților pline de duh pentru a le pune în slujba oamenilor, cel care va renunța de dragul lui Hristos la sine, la puterile demonice, și Îl va căuta pe Hristos pe calea bisericească a pocăinței și rugăciunii. Îmi dau seama că e puțin probabil ca această carte să-i facă pe senzitivi să-și părăsească îndeletnicirea lor și să înceteze a urma această cale fatală care duce la pierzanie sigură. E prea mare ispita. „Tu ești ales, tu nu ești ca toți, ție îți este încredințată misiunea de a ajuta și a salva omenirea suferindă. Mergi, trudește, aceasta e datoria ta supremă” – ne șopteste necuratul, măgulindu-ne orgoliul. Și uităm că strâmtă este poarta și îngustă este calea care duce la viață (Mt. 7, 14), că această cale este smerenia și crucea luptei cu patimile. Calea pe care cei care merg nu asteaptă talente supranaturale și nici nu le voiesc, ci nu fac decât să caute pe Dumnezeu și voia Lui. Numai că harul dumnezeiesc nu se poate fura. Energia de care se umplu senzitivii nu este a icoanelor, ci a diavolului, căruia și-au deschis sufletele când au primit învățăturile străine Bisericii (n. red.) Și cu atât mai grav este când, în loc să strângi firimiturile, te duci și mănânci din gunoaie. Tocmai asta fac, fără să își dea seama, senzitivii (n. red.). Astfel de spovedanii nu sunt normale. Sfântul Ioan din Kronstadt făcea spovedanii comune, având o binecuvântare specială din partea ierarhiei, datorită harismelor pe care le primise de la Dumnezeu. Anumiți preoți însă fac spovedanii colective călcând rânduielile bisericesti, imaginându-și că sunt harismatici, dar de fapt sunt înșelați de diavolul care nu vrea ca oamenii să primească dezlegare de păcate prin spovedanie. Și vrea să îi țină departe atât de sfaturile directe ale duhovnicului, cât și de canonul pe care l-ar putea primi de la acesta (n. red.). Numai că o astfel de împărtăsanie, furată, nu aduce folos duhovnicesc. Este spre osândă. Pentru că pe Dumnezeu nu Îl poate înșela nimeni… (n. red.).
