Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr sau despre indiferență

Duminica a 22-a după Rusalii – Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr

Apostol Galateni 6, 11-18

Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei singuri, cei ce se taie împrejur, nu păzesc Legea, ci voiesc să vă tăiați voi împrejur, ca să se laude ei în trupul vostru. Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume! Că, în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Și, câți vor umbla după dreptarul acesta, pace și milă asupra lor și asupra Israelului lui Dumnezeu! De acum înainte, nimeni să nu-mi mai facă supărare, că eu port, în trupul meu, semnele Domnului Iisus. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraților! Amin.


Evanghelia Luca 16, 19-31

Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui. Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Și, în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; și acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.


După o slujbă la o ­parohie undeva în diaspora, am rămas cu credincioșii la un ceai și o tartină. Atmosfera era destinsă și veselă. I-am întrebat pe cei care se aflau în preajma mea dacă se cunosc între ei. Au spus că da, în general se știu. Ca să fac un spirit de glumă, dar și pentru a-i cunoaște mai bine, am întrebat-o pe o doamnă despre numele unei alte doamne aflate la un metru distanță. „Cum se numește doamna?” „Phii…! Îmi stă pe limbă numele, dar nu mai țin minte. Parcă Angela.” „Nu, nu mă numesc Angela.” „Dar cum?” „Antonica.” „Dar dumneavoastră, doamna Antonica, o știți pe doamna?” „Da, o știu, așa din vedere, dar nu știu cum se numește.” „Păi, faceți acum cunoștință.” Au făcut cunoștință: Antonica și Teodora. Erau două doamne la 45-50 de ani, enoriașe ale aceleiași parohii. Una frecventa Biserica aceea de șapte-opt ani, cealaltă de mai bine de un an și totuși nu se cunoșteau. La finalul întâlnirii le-am întrebat din nou despre numele celei cu care făcuseră cunoștință. Nu-și mai aminteau niciuna numele celeilalte.

„Să știți, părinte, că eu nu prea am memoria numelor”, a mărturisit prima dintre doamnele interpelate.

A te interesa de celălalt nu e un timp pierdut, ci o mântuire câştigată. A ta şi a lui

Oamenii nu sunt interesați de ceilalți. Suntem interesați, cei mai mulți dintre noi, de noi înșine, de imaginea noastră, de realizările noastre. Trecem pe lângă oameni fără să-i salutăm, fără să le știm numele, fără să-i cunoaștem, fără să ne intereseze persoana lor. Anonimi printre anonimi. Necunoscându-i, nu putem nici să le fim de folos atunci când sunt în suferință și nici să ne bucurăm împreună cu ei atunci când au o împlinire.

Nu ne plac oamenii bolnavi, nu ne plac oamenii murdari, ne ferim de cei săraci și îi ocolim pe cei care se vaietă sau ne cer ajutorul. Ne agasează, ne strică liniștea. Nepăsarea merge și mai departe. Suntem indiferenți și față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de Dumnezeu, față de Sfinții și eroii neamului nostru. Celui stăpânit de indiferență nu-i pasă de poporul său, de ce se ­întâmplă în țară sau în lume. Nu-i este dor de prieteni și nici de cei din familie. Poate să plece fără să se uite în urmă și fără remușcări față de cei care i-au arătat iubire poate pentru o perioadă îndelungată de timp.

Bogat, sărac, esenţială e starea duhovnicească a fiecăruia

Pericopa de astăzi ni-l prezintă pe un bogat nemilostiv, care pot fi eu sau tu, și un sărac al cărui nume este Lazăr și care și acesta poate fi unul dintre noi. Parabola, dacă ne îndreptăm atenția spre bogatul nepăsător, este una din care învățăm cum să nu fim și cum să nu facem. Apropiindu-ne cu ochii minții și cu sufletul de Lazăr, învățăm cum să nu judecăm pe cei de aproape ai noștri care nu au milă de noi atunci când suntem în suferință, trupească sau morală, și cum să avem răbdare până la capăt atunci când suntem dis­prețuiți sau umiliți.

Ne sunt prezentate două tablouri. Unul ne arată ce se petrece în casa bogatului: oameni îmbrăcați în haine scumpe, „veselindu-se în toate zilele în chip strălucit”. Celălalt ni-l înfăți­șează pe Lazăr la poarta casei bogatului zăcând plin de bube, înconjurat de câini care-i ling rănile, dorindu-și să aibă firimiturile de la masa celor din casă.

Cei doi, bogatul și săracul, nu au fost judecați după faptele lor, bune sau rele, ci după starea lor duhovnicească. Evanghelia nu ne spune despre bogat că ar fi făcut păcate și nici despre Lazăr că ar fi făcut fapte bune. Judecata a fost făcută în funcție de cum s-au raportat ei la celălalt și la Dumnezeu. A avea bunăstare materială nu este un păcat dacă prosperitatea a fost câști­gată prin muncă cinstită, dacă omul bogat mulțumește lui Dumnezeu pentru cele primite lucrând și dacă din prisosul lui dăruiește și celor care sunt în lipsă. Bogatul nemilostiv n-a mulțumit și n-a oferit. Legile lumești nu ne pot acuza de faptul că nu oferim din ceea ce ne prisosește. Nimeni nu știe ce am și ce nu am de dat. Doar eu și Dumnezeu știm. Cine poate aprecia ce am în surplus și de ce mă pot lipsi? Doar Dumnezeu și conștiința mea. Acestea sunt instanțele care mă pot judeca. Omul harnic și atent la ce se petrece în jurul lui poate face mult bine, cu puțin efort și cu nițică organizare.

Indiferența este moarte spirituală 

Bogatul nemilostiv era deja mort și îngropat în modul lui de a gândi și în obișnuințele lui. Mortul nu mai reacționează la ce se petrece în apropiere de el. Este rece, inert și insensibil. Nu plânge, nu tresare, nu suferă. Nepăsarea la durerea omului de lângă el este deja un simptom al morții. Bogatul nemilostiv a fost condamnat la chinuri, nu pentru faptele lui rele, ci pentru binele pe care putea să-l facă și nu l-a făcut.

Indiferența este o neputință care poate avea multe cauze. Indiferența este semnul como­dității sau al incapacității de a iubi. Este o roadă a egoismului, alteori a orgoliului. Poate fi manifestarea lipsei de educație sau a creșterii și viețuirii într-un mediu neprielnic dezvoltării armonioase. Lipsa de exemplu din familie poate și ea da naștere unor tipologii umane apatice și ne­simțitoare.

Indiferentul nu vede chipuri, nu este sociabil și nu se bucură de oameni decât în măsura în care primește ceva concret de la ei. De fapt, se bucură pentru ceea ce primește și nu de omul care dăruiește. Este închis pentru cei ce-l înconjoară, chiar și pentru familia lui și se simte bine în „lumea lui”. Pe termen scurt. În adâncuri însă, sufletul lui suferă. Unii părinți ai Bisericii spun că iadul este „iubirea refuzată”. Iadul este refuzul iubirii lui Dumnezeu. Acolo se află cei care au fost indiferenți la mântuirea lor. Nepăsători la iubirea lui Dumnezeu și la suferința sau bucuria aproapelui, trăiesc în cele din urmă, ca răspuns, nepăsarea tuturor față de ei. Pilda „Bogatului nemilostiv” ne arată cum indife­renții ajung să își trăiască într-un mod dureros propria indiferență.

Lazăr, cel care a răbdat în tăcere, fără să învinovățească pe Dumnezeu sau pe altcineva pentru suferința lui, a fost dus de Îngeri în sânul lui Avraam. Avraam și sânurile lui Avraam reprezintă pe toți drepții din Rai cu care intră în comuniune Lazăr, dar și cei care moștenesc Împărăția cerurilor.

Pericopa de astăzi ne ajută să știm dinainte ce se va întâmpla cu noi după trecerea din această viață. Folosind-o ca pe o oglindă duhovnicească, cu puțină sinceritate, ne regăsim într-o tipologie umană sau alta. Nimeni nu va ști concluziile pe care noi înșine le tragem despre noi. Spre ­deosebire de bogatul nemilostiv, a cărui viață pământeană s-a încheiat și care nu mai poate schimba nimic în ceea ce-l privește, noi putem să mai facem ceva. Pentru a ne înfrumuseța viața, pentru a învăța să trăim după gândul lui Dumnezeu, îi „avem pe Moise și pe proroci”, avem Sfânta Scriptură și-i avem pe Sfinții Părinți ai Bisericii care ne pot inspira și ne pot fi călăuze nemincinoase în călătoria dificilă pe care o avem de făcut prin lumea aceasta. Doamne, miluiește-ne pe noi! Amin!

Arhim. Nicodim Petre

Sursa: http://ziarullumina.ro


Puteți citi și:

Evanghelia lui Lazăr şi a bogatului nemilostiv – Sfântul Nicolae Velimirovici

Total
106
Shares
Previous Post

Gramatică din alt veac

Next Post

Viețile Sfinților – octombrie, ziua 31

Related Posts