– Gheronda, se poate ca dragostea mea faţă de un Sfânt să-mi împuţineze dragostea pentru Dumnezeu?
– Nu, căci în multa evlavie şi iubire pe care o are cineva pentru un Sfânt se ascunde marea dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu Cel în Treime şi faţă de Maica Domnului.
Fără îndoială că acela care-i cinsteşte pe Sfinţi o cinsteşte cu mult mai mult pe Maica Domnului. La fel cum cel care o cinsteşte mult pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu fireşte că cinsteşte încă mai mult pe Preasfânta Treime. Şi, vezi tu, pentru Sfântul cu care ţii legătura şi pentru care simţi multă recunoştinţă, ai putea chiar să te jertfeşti. Dar dacă pentru un Sfânt te-ai jertfi, oare nu te-ai jertfi pentru Dumnezeu?
Mare lucru înseamnă dragostea pentru Hristos, pentru Maica Domnului, pentru Sfinţi. Este o dragoste care nu se compară cu nicio altă dragoste. Este sigură: ţi se răspunde la ea întotdeauna.
– Se poate ca cineva să-L iubească pe Dumnezeu şi să nu-i iubească pe oameni?
– Nu, căci dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, este cu neputinţă să nu iubeşti chipul lui Dumnezeu, care este omul. Dragostea noastră către Dumnezeu aduce cu ea dragostea către aproapele, căci acela care se apropie de Dumnezeu se face aproapele tuturor oamenilor, precum Sfinţii. Iar în dragostea noastră către aproapele se ascunde marea noastră dragoste către Dumnezeu.
Când cineva îşi dăruieşte inima lui Dumnezeu, iubeşte toată zidirea: nu numai pe toţi oamenii, ci şi păsările şi copacii, chiar şi şerpii. Atunci se închină cu evlavie nu numai lui Dumnezeu şi Sfinţilor, ci şi Icoanelor lui Dumnezeu, adică oamenilor. Şi toate creaturile, mici şi mari, lemnişoare şi pietricele preţioase sau neînsemnate, le ia cu evlavie şi le sărută ca pe o binecuvântare de la Făcătorul său, aşa cum sărută un obiect mic sau mare pe care îl primeşte ca binecuvântare de la o persoană dragă lui.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
