Mărturii de la pelerinii Sfintei Parascheva

În fiecare an, când toamna coboară în galben-auriul anotimpului brumat, creștinii din întreaga țară se întâlnesc la Iași pentru a o prăznui pe Cuvioasa noastră Parascheva. Anul acesta ne-am întâlnit din nou și toți creștinii emanau aceeași bucurie cu care Sfânta ne primește și ne în­frățește. Bucuriile și tristețile pe care fiecare le poartă cu sine se îngemănează ­într-un mod anume, pentru ca în final să-ți simți aproapele lipit ființial de creștinul din tine. Acolo, aproape de oameni, am aflat ce îi aduce aici și cum se vede bucuria din ochii omului care nădăjduiește în mângâierea Cuvioasei.

Pentru mine, sărbătorile de suflet ale acestui a­no­timp încep cu pelerinajul la Sfânta Parascheva și se încheie cu sărbătoarea Crăciunului. Am putea spune că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un anotimp al Sfinților, care culminează cu sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos. Am ales acest parcurs spiritual din dorința de a împărtăși tuturor o frumusețe nevăzută a pelerinajelor, acele locuri în care toți oamenii devin frumoși și buni. Ce minunat ar fi dacă această stare ar rămâne în noi pentru totdeauna!

Ca de obicei, am ajuns la Iași cu câteva zile înaintea prăznuirii Cuvioasei noastre Maici Parascheva. Era o dimineață răcoroasă, dar blân­dă la vremea ivirii zorilor, iar bucuria de a fi ajuns acasă la Sfân­ta mă învăluia într-un duh de pace. Cum să nu te bucuri când a­jungi pe pământul moldav al Sfin­ților, când respiri aerul proaspăt din dulcele târg al Iașilor, când auzi clopotele chemând la rugăciu­ne?! Așa avea să înceapă prima mea zi în aceste locuri ale sfin­țe­niei ancestrale. Evlavia mea pentru Cuvioasa Parascheva vine dintr-o experiență uluitoare, mult prea personală, dar, pentru a-i mulțumi Sfintei, nicio jertfă din lu­me nu va fi în veci de ajuns. Poate tocmai pentru aceasta am împărțit bucuria, suspinul, dar și smerenia, cu oamenii aceia pe care nu-i văzusem în viața mea, deși îi simțeam atât de aproape.

Dincolo de rugăciunea neîncetată din Iașiul acestor zile, am vrut să fiu și eu parte a mulțimii îmbucurate de sărbătoare. În stânga ­și în dreapta rândului format în ­curtea catedralei, o mare de trandafiri dă semne de toamnă blândă și abia reușești să înțelegi ce sentimente sunt prioritare într-o astfel de atmosferă. Astăzi am să vă relatez câteva scurte povești de viață, legate de praznicul Cuvioasei noastre Parascheva.

Nicoleta Apetrei din Bacău este o soție și o mamă fericită. Soție de preot și mamă a trei copii, vine la Cuvioasa de peste 10 ani: „La Sfân­ta Parascheva am venit întotdea­una cu evlavie, dar bucuria a sporit după ajutorul primit la nașterea copiilor noștri. Primii doi copii pe care Bunul Dumnezeu ni i-a dăruit, Ma­tei Iustin, 11 ani, și Vlad Ștefan, 6 ani, i-am născut pe cale naturală, dar cu multe, multe probleme. La cea de-a treia sarcină a fost mai greu, riscurile fiind majore. Dar ne-am rugat la Sfânta și eu, și soțul meu, părintele Ionuț Liviu, și-n urma rugăciunilor noastre fierbinți, la patru zile după praznicul Cuvi­oasei Parascheva a venit pe lume Natalia Ioana, fără niciun fel de pro­bleme nici pentru copilă, nici pentru mine. Suntem datori să-i mulțumim Sfintei toată viața”.

Ște­­fania a venit de la Botoșani și este pentru întâia oară la praznicul Cuvioasei Parascheva: „Noi n-am venit să cerem ceva anume, nu, am venit să ne bucurăm, să fim bucurie, așa cum ne îndeamnă toate acatistele. Ani întregi m-am rugat să mă lumineze Dumnezeu și să-mi rostuiască viața după voia Lui. Și astăzi visul meu s-a împlinit. Așa ceva eu n-am mai văzut. Toți oamenii sunt frumoși, bucu­roși, cu priviri senine, parcă suntem frați. Zâmbim la fel, ne rugăm la fel, ne bucurăm la fel. De la praznicul Cuvioasei n-am lipsit niciodată, dar am fost la Biserica noastră de acasă, nu la Iași. La Sfânta este pentru întâia oară când vin și regret foarte mult anii pe care i-am pierdut, pentru că așa simt, că i-am pierdut pur și simplu. N-am crezut că voi trăi o astfel de bucurie. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru faptul că m-a învrednicit să ajung astăzi aici și îmi promit mie însămi că voi reveni la Iași în fiecare an, la praznicul Cuvioasei”.

Elena-Irina, din Iași, vine la Cuvioasa din anul 2002: „Eu n-am cerut nimic niciodată, dar Sfânta mi-a dat întotdeauna ceea ce a trebuit. M-am rugat ani de-a rândul ca soțul meu să renunțe la băutură, dar n-am reușit. Până acum 11 ani, nu credeam că va scăpa vreodată de această patimă. Și am strigat la Cuvioasa ani întregi, un strigăt cu sufletul dacă-i pot spune așa, fără să cer în mod expres ceva anume, iar astăzi soțul meu, Costel, a renunțat definitiv la băutură. Chiar dacă el nu vine la Biserică, vin eu și Sfânta a știut întotdea­u­na de ce am nevoie. Pe multă lume am sfătuit să se roage neîncetat, dar să nu ceară tot timpul ceva anume.

Astăzi i-am adus flori și o candelă, doar pentru a-i mulțu­mi”.

Când am zărit-o în rând pe străbunica Aneta, o bătrână de 83 de ani, mi-a atras atenția vioiciunea cu care aceasta mergea, la ora aceea târzie din noapte: „Noi am venit cu toții de la Bârlad. Am venit la Sfânta cu copiii, cu nepoții și cu strănepoții, să ne bucurăm împreună. Eu am venit la Sfintele Moaște să mă rog pentru ei, că pe mine, până acum, la vârsta de 83 de ani, nu m-a durut niciodată nimic. Am venit să ne bucurăm!”

Cu Părintele Vasile Mihăiță m-am întâlnit de mai multe ori în aceste zile și am aflat o minunată poveste de viață, pe care a trăit-o alături de soția sa, Raisa: „Povestea mea este încurajatoare pentru cei care își doresc să aibă copii, în ciuda verdictelor medicale. Noi, la un an de zile după căsătorie, am aflat de la medici că nu vom putea avea copii niciodată.

Am venit împreună la Cuvioasa și ne-am rugat cu toată nădejdea. La 40 de zile după rugăciunile noastre, doamna preoteasă a aflat că este însărcinată și-n ciuda opiniilor medicale conform cărora ar fi periclitată atât viața copilului, cât și a mamei, s-a născut pe cale naturală primul nostru copil, perfect sănătos. Au mai urmat alți trei copii și acum trăim bucuria unei familii fericite, cu patru copii frumoși și sănătoși”.

Pe Manuela am zărit-o într-o permanentă rugăciune, iar chipul ei emana pace și liniște: „Noi am venit din județul Tulcea, localitatea Smârdan, împreună cu soțul, să ne închinăm Cuvioasei, să-i aducem o floare și să ne rugăm pentru întreaga familie, pentru sănătate, pacea sufletului și mântuire”.

Teodor și Iustin, doi copii din Iași care așteaptă cuminți să se închine la Sfintele Moaște, au venit împreună cu mama lor: „Este pentru întâia oară când venim. Până acum nu am știut cum este aici, dar vom reveni împreună cu ma­ma. Avem nevoie de sănătate și luminarea minții și am auzit că dacă atingi Moaștele Sfintei, vei fi foarte sănătos și ager la minte”.

Ceea ce nu sesizasem până acum mi se părea că există dintr-o îndepărtată veșnicie: iubirea. Am trăit îngenuncherea, oftatul, rugăciunea, într-o mare de iubire. Toți oamenii aceia aveau aceleași bucurii, ace­leași tristeți, respirau la fel, gândeau la fel, simțeau la fel. În clipa aceea mi-am dat seama că am avut norocul să mă nasc și să trăiesc într-un popor ­binecuvântat. Am să mă întorc la Iași în fiecare an, în speranța că voi deveni un om mai răbdător, mai bun, mai iertător.

Mariana Borloveanu

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
13
Shares
Previous Post

Pr. Emilianos Simonopetritul – Aspecte practice ale viețuirii monahale autentice

Next Post

Monahi și prinți

Related Posts