Oare există vreun suflet în această lume care să nu aibă și suferințe? E. mi-a scris: “Eu am avut o viață neagră, lasă să se bucure cel puțin fetițele mele”.
Dar cine a avut o viață albă? Ridică ispitele și nimeni nu se va mântui. “Calea lui Dumnezeu“, spun Sfinții Părinți, “este crucea de fiecare zi“. Întristările, suferințele, supărările, diferite ispite, toate acestea se numesc într-un singur cuvânt cruce.
Nimeni nu s-a suit în cer prin odihnă.
Dragostea fiecăruia pentru Dumnezeu este probată atunci când rabdă necazuri.
Atunci când Dumnezeu vrea să ajute un suflet care suferă, nu-l scapă de întristări, ci îi dăruiește răbdare.
Dacă vei privi mai atent la mângâierile bătrânului Iosif, vei vedea ca le-a primit în marile întristări. Când sufletul se îneacă și nu mai poate răbda și este pe cale să cadă în deznădejde, atunci îi trimite Dumnezeu ajutor.
Îmi amintesc că atunci când mănăstirea și schitul au fost de acord să-l izgonească, starețul a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a spus să nu se întristeze, ci să nădăjduiască în ea.
Viața omului are uneori întristări și suferințe, iar alteori har și mângâieri.
Numai să-L rugăm pe Dumnezeu să ne învrednicească de a se împlini întotdeauna cu noi voia Lui cea sfântă.
Un Sfânt Îl ruga pe Hristos să-și vadă păcatele lui și să-l învrednicească să-L urmeze ridicând Crucea, ca astfel să devină ucenicul Lui, și Hristos l-a ascultat.
Așadar, acolo unde se ruga a fost răpit în extaz și L-a văzut pe Hristos șezând pe tron.
– Vrei să Mă urmezi? l-a întrebat Acela.
– Da, Doamne.
– Eu astfel de daruri dau la cei care Mă urmează.
Și i-a dat să mănânce un măr care era atât de dulce, încât Sfântul I-a mai cerut și altul.
– Mai vrei unul? l-a întrebat Hristos.
– Da, Doamne.
Și Acela i-a mai dat un măr. Dar acesta era atât de amar, încât fața Sfântului s-a crispat.
Apoi i-a dat și al treilea măr. Acesta însă a fost mult mai amar, încât puțin a lipsit de nu l-a vomitat. Însă s-a stăpânit și I-a spus lui Hristos:
– Doamne, dacă acestea sunt darurile Tale, eu nu pot să Te urmez.
Hristos însă i-a surâs și i-a spus:
– Andrei, – acesta era numele Sfântului – mănâncă și acest măr, ca să le uiți pe primele, cele amare.
Iar acesta era atât de dulce, încât de îndată ce l-a mâncat, Sfântul a fost răpit cu mintea în Rai, unde a văzut bunătățile cele negrăite și locul în care se aflau sufletele drepților. A văzut pe Îngeri, pe Arhangheli, a auzit psalmodia lor și cântarea “Aliluia”. Într-un cuvânt, a văzut odihna viitoare a drepților.
Apoi și-a revenit și căzând cu lacrimi la picioarele lui Hristos, L-a rugat să-i îngăduie, în milostivirea Sa, să fie primit în ceata drepților și în nesfârșita Lui milă să-l învrednicească să se desfăteze și el de acestea pe care le-a văzut.
Așadar, fratele meu, unele ca acestea dăruiește Hristos, când dulce, când amar.
Extras din Stareţul Efrem Katunakiotul– Ieromonahul Iosif Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2004.
