Cancerul a dispărut!

Preot Alexandru Lungu

Am o doamnă care participă la Taina Sfântului Maslu de câteva săptămâni. În prima Vineri după ce s-a încheiat slujba mi-a cerut câteva clipe să discutăm. Tocmai ce aflase despre un cancer depistat la sân. Viața ei era dată peste cap iremediabil. Copii mici, un soț iubitor, o casă abia terminată și alte planuri pentru viitor.

I-am dat un Canon și am sfătuit-o să nu lipsească de la Taina Sfântului Maslu măcar în următoarele 7 săptămâni. În fiecare dimineață să consume pe nemâncate puțin untdelemn, iar seara să-l folosească pentru a se mirui în zona unde depistase tumora. Pe lângă aceasta să citească zilnic Acatistul Maicii Domnului Vindecătoarea și Sfântul Nectarie.

A venit în fiecare Vineri și îmi povestea câteva secunde la finalul fiecărui Maslu care este starea ei generală.

Astăzi mi-a transmis printr-un mesaj că, în urma analizelor pe care le-a efectuat săptămâna aceasta, cancerul a dispărut.

Taina Sfântului Maslu este un izvor de vindecare, atât timp cât suntem prezenți cu toată încredințarea de lucrarea harului și nu abdicăm nici măcar o clipă.

Participați la Taina Sfântului Maslu și aduceți cu dumneavoastră ulei care prin rugăciunea preoților devine medicament pentru bolile trupești și sufletești.

Previous Post

Bârfe despre defectele și păcatele altora

Next Post

Există eroi printre noi

Related Posts
Total
0
Share