În vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfintenia vietii si prin cunoasterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea porunca ucenicului sau: ”Sa scoti din radacina acest copac”! Si i-a aratat un copacel tânar, un curmal, care apucase însa sa prinda radacini foarte puternice si adânci.
Facând ascultare de duhovnicul sau, ucenicul încerca sa duca la îndeplinire aceasta porunca, însa, cu toate eforturile depuse, nu reusi sa faca nimic. ”Parinte”, îi spuse, ”ceea ce mi-ati cerut sa fac depaseste cu mult puterile mele”! Atunci parintele îi arata un alt copacel, cu mult mai mic si mai firav, pe care ucenicul reusi sa îl smulga din pamânt de la prima încercare, fara a depune prea mare efort. Vedem asadar, ca nimic nu a reusit ucenicul fata de copacul care apucase sa prinda radacini puternice si, ca fara nici o greutate, a smuls copacelul abia rasarit.
Facând o legatura între povestirea aceasta si educatia copiilor, am putea spune ca, de multe ori, parintii ramân aproape neputinciosi în a schimba comportamentul copiilor mai mari de vârsta, daca nu au început sa se ocupe de educatia lor înca din frageda pruncie. Spune si un proverb: ”Ceea ce înveti de mic, nu uiti pâna la batranete”! Iar înteleptul Sirah învata: ”Ai feciori? Invata-i pe ei si înconvoaie din pruncie grumazul lor” (Cartea întelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah ”Ecclesiasticul” 7,24).
Putini sunt acei parinti care ar putea fi laudati pentru acordarea unei educatii corecte copiilor lor. Uneori se întâmpla chiar, ca anumiti parinti, care sunt ei însisi foarte buni si evlaviosi, sa aiba copii cu un caracter rau, absolut diferit de al lor.
Una dintre cauzele de baza ale acestui fenomen, trebuie cautata în însasi educatia pe care acestia o ofera. Se întâmpla asadar, ca acestia sa nu se îngrijeasca îndeajuns de educatia religios-morala a copiilor lor, sau sa fie atât de orbiti, de o exagerata iubire parinteasca, încât sa nu vrea sa vada si sa recunoasca în acestia nimic rau sau condamnabil. Refuza sa ia aminte, la observatiile bine intentionate ale celor din jur, nu iau în seama sfaturile lor si contesta cu putere adevarul celor constatate. Si abia când problemele copiilor lor devin insuportabile, încep sa se gândeasca la modul de îndreptare al fiicei sau al fiului lor. Abia atunci fac apel la educatie. De multe ori însa, se întâmpla sa fie deja prea târziu.
De aceea consider necesar sa va explic, de ce educatia copiilor trebuie începuta înca de la cea mai frageda vârsta.
Va este tuturor cunoscut, cât de repede se dezvolta o samânta aflata sub pamânt. Factorii care contribuie la dezvoltarea ei încep imediat sa îsi faca simtita influenta. Caldura si umiditatea trezesc tânarul vlastar în pamânt, care începe încet-încet sa urce catre suprafata.
Acelasi lucru se întâmpla si cu copilasul care, asemenea semintei, vine în aceasta lume si creste neîncetat. Este cunoscut faptul ca firea umana se dezvolta cel mai repede, din toate punctele de vedere, mai ales la vârsta copilariei. Tot acum are nevoie si de cea mai mare îngrijire si atentie.
Dezvoltarea trupeasca are loc repede si continuu, în vreme ce si mai repede înainteaza cea sufleteasca. Copilul începe sa vorbeasca, sa înteleaga primele lucruri, sa gândeasca, sa judece: Vointa sa se întareste si învata încet-încet sa actioneze de la sine. Mintea sa se îmbogateste cu întelegerea obiectelor care îl înconjoara, în vreme ce, împreuna cu acestea, începe sa înteleaga si câte ceva despre existenta lui Dumnezeu. Incepe sa îsi puna problema destinatiei sale în aceasta lume si învata sa faca diferenta între bine si rau. Inlauntrul sau se trezeste constiinta. Incepe sa constientizeze iubirea si antipatia, apar sentimentele de rusine si de onoare. Pentru ca toate aceste puteri, care îl ridica pe om catre asemanarea cu Dumnezeu, sa se dezvolte asa cum trebuie, parintii sunt datori sa urmareasca cu mare atentie dezvoltarea morala a copilului Ior. Educatia are o dubla menire: pe de o parte sa anuleze pornirile rele, iar pe de alta sa le sadeasca pe cele bune. De aceea este necesar, ca ea sa înceapa înca de la cea mai mica vârsta a copilariei.
Multi dintre parinti nu acorda însa importanta cuvenita acestei realitati. Nu considera necesara începerea educatiei chiar de la cea mai frageda vârsta. Unii dintre ei, mai ales cei tineri, privesc copilul lor ca pe o jucarie sau ca pe o papusa. Il hranesc, îl adorm, îl mângâie, se joaca cu el, îl cocolosesc, îl pazesc în fel si chip sa nu raceasca sau sa se îmbolnaveasca de altceva,etc. In rest îl lasa sa alerge, sa se joace, sa faca tot ce vrea, numai sa nu îi deranjeze cu plânsul si cu strigatele sale. Si pentru multa vreme nu îsi dau seama ca adoratul lor ”îngeras”, a devenit odata cu trecerea timpului din ce în ce mai încapatânat, mai plângacios, mai alintat, mai neascultator, mai pofticios, tot timpul nemultumit si rautacios. Abia in ultimul ceas li se deschid ochii. Atunci se hotarasc sa se intereseze, în sfârsit, si de educatia copilului lor alintat. Insa, iubiti parinti, acum este deja foarte târziu! Copacelul a crescut!
Alti parinti gresesc la rândul lor, însusindu-si anumite conceptii pedagogice gresite, care din pacate în zilele noastre sunt foarte raspândite. Aceste conceptii sunt foarte greu apoi de schimbat, deoarece ele sunt folosite si ca pretexte, pe de o parte pentru a justifica scaderile si obisnuintele rele ale copiilor, iar pe de alta pentru a acoperi neglijenta si indiferenta parintilor fata de corecta îndrumare ce ar fi trebuit acordata.
”Pai, sunt copii…”, spun parintii sensibili, ”putem sa dam o asa de mare importanta cusururilor lor… ?”. Cu astfel de justificari sunt iertate de obicei obrazniciile copiilor.
Intr-adevar sunt copii. Insa ce fel de copii…? Ce vor ajunge mai târziu acesti copii…? Au ei dreptul, chiar daca sunt copii, sa savârseasca raul…? Este oare logic sa neglijeze cineva o greseala, pentru ca aceasta a fost savârsita de un copil…? Daca în casa noastra izbucneste un incendiu, oare spunem:
”O, ce foc frumos…!”, sau chemam pe toata lumea în ajutor…? Putem asadar sa îi privim linistiti pe copiii nostri, când vedem ca înlauntrul lor începe sa arda din ce în ce mai tare focul patimilor, care ameninta atât cu o distrugere a trupului, temporala, cât si cu cea a sufletului, vesnica… ?
”Cu timpul o sa înteleaga”, se multumesc sa spuna alti parinti. ”Copilul o sa înceapa sa gândeasca mai mult, întelegand si singur ce este bine si ce este rau”.
Cât de distrugatoare este si aceasta înselare de sine! Logica este un cutit cu doua taisuri: ea poate fi îndreptata fie spre bine fie spre rau. Insa simpla cunoastere a binelui nu ajuta la nimic. Trebuie în plus, sa doresti binele si sa fii obisnuit sa îl savârsesti. Catre o astfel de obisnuinta trebuie condus omul prin educatie, înca din primii ani ai copilariei, astfel încât mai târziu, cunoscând binele si cu ajutorul ratiunii, sa îl savârseasca, ajutat fiind si de puterea vointei. Daca educatia nu începe de la vârsta copilariei, ratiunea devine apoi un dar foarte periculos. Multi oameni dotati cu o foarte mare inteligenta se gasesc prin închisori sau institutii corectionale. De ce au ajuns acolo? Exact pentru faptul ca ”întelegerea a venit cu timpul…!”.
Sa nu credeti ca omul este prin firea sa bun si cinstit. Chiar daca este inteligent, daca nu primeste o educatie corespunzatoare, la vârsta potrivita, nu va evolua în chip pozitiv. Pentru ca, asa cum ne confirma si cuvântul lui Dumnezeu, din firea sa omul este înclinat spre a savârsi raul.
Justificând defectele copiilor si ale tinerilor si în acelasi timp atitudinea lor, multi dintre parintii neglijenti spun urmatoarele: ”nu putem sa cerem si sa ne asteptam la o viata împodobita cu virtuti, înca de la vârsta copilariei … !”.
Insa de ce nu putem? Oare Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a oferit exemplul vietii Sale, nu a fost la rândul Sau copil si tânar…? Ce ne spune Sfanta Evanghelie: ”iar copilul crestea si se întarea cu duhul, umplându-Se de întelepciune, si harul lui Dumnezeu era asupra lui”. (Luca I, 40). Oare nu sunt de ajuns de multe marturiile cuprinse în vietile sfintilor, care ne arata ca acestia, înca de la cea mai frageda vârsta, îsi cultivau virtuti ca evlavia, ascultarea, bunatatea…? Si daca Mântuitorul ne spune despre copii: ”lasati copiii sa vina la Mine” (Matei 1 9, 1 4) si înca: ”vai celui care va sminti pe unul dintre acestia mici care cred în Mine … ” (Matei 1 8,6) rezulta oare concluzia, ca le este imposibil copiilor sa faptuiasca virtutea…? Dimpotriva! Domnul spune toate acestea, ca sa scoata în evidenta ca virtutea poate fi lucrata de la vârsta frageda, lucrarea ei fiind în acelasi timp cu mult mai curata, mai nevinovata, mai autentica.
De aceea va spun: vai de acei parinti, care neglijeaza cultivarea sufletelor copiilor lor, cu obisnuinte bune si cu înclinatia catre savârsirea binelui, înca de la vârsta mica a copilariei. Vor da socoteala în fata lui Dumnezeu.
Voi însa, parintilor, care cititi aceste rânduri, sa nu treceti cu vederea nici cea mai mica aparitie a raului în comportamentul si a celui mai mic dintre copii. Pentru ca si acesta are – la început inconstient, însa mai târziu constient- scaderile sale, ramasitele triste ale pacatului stramosesc.
Astfel, spre exemplu, daca pruncul îsi da seama si de obicei foarte repede se întâmpla aceasta — ca prin plâns si strigate poate sa obtina foarte usor ceea ce îsi doreste, se va obisnui sa faca astfel mereu. Si cu cât mai des se repeta aceasta, cu atât mai îndaratnic si mai alintat devine. La fel se întâmpla si cu celelalte slabiciuni omenesti, care cu trecerea timpului se dezvolta din ce în ce mai mult. Radacinile lor s-au dezvoltat înca din primii ani ai copilariei. .
Se istoriseste despre împaratul roman Diocletian, care a fost unul dintre cei mai crunti prigonitori ai primilor crestini, ca de când era mic, îi placea sa chinuiasca si sa ucida diferite animale. Prin urmare, aceasta înclinatie spre a chinui orice fiinta vie, s-a cultivat în el înca din copilarie. De aceea, noi trebuie sa avem grija sa punem bazele unei educatii corecte, înca din copilarie.
Urmariti tot timpul înclinatiile copilului vostru. Si orice tendinta rea îsi face aparitia, smulgeti-o din radacina cu ajutorul educatiei.
Asemanati-va gradinarului, care în epoca potrivita a anului, tunde ramurile rebele si nefolositoare ale copacilor. Acelasi lucru trebuie sa îl faceti cu copiii vostri. Inima copilului poate fi comparata cu o gradina, iar parintii cu niste gradinari ai lui Dumnezeu, care sunt datori sa curete la vreme gradina — adica inima copilului — de buruienile pacatelor si de neghina obisnuintelor rele.
Daca vor întârzia sa faca aceasta, iar raul va prinde radacini adânci, daca inima copilului va fi cuprinsa de deprinderi urâte, atunci nu vor mai putea face fata luptei împotriva acestora. ”Te plângi”, scrie Sfantul Ioan Gura de Aur, ”ca fiuI tau este neascultator? Cu usurinta ai fi putut, pe vremea când era înca mic, sa-l fi îndreptat, sa-l fi obisnuit cu ordinea, sa-l fi învatat sa fie constiincios în îndatoririle sale, sa vindeci boala sufletului sau. Când pamântul era înca bun pentru a fi cultivat, atunci trebuia sa smulgi buruienile, mai înainte de a fi apucat sa prinda radacini adânci. Neglijenta ta este de vina, pentru ca acum patimile fiului lau sunt foarte puternic statornicite în inima sa”.
Educatia însa nu consta numai în a combate pornirile rele ale copilului, ci si în a-l obisnui de mic sa savârseasca binele. Care sunt principalele virtuti pe care trebuie sa le cultivam în sufletele copiilor? Vom vedea mai amanuntit în capitolele ce urmeaza.
Sfanta Scriptura ne relateaza motivul principal pentru care trebuie sa îl obisnuim pe copil, de mic sa savârseasca binele. Înteleptul Sirah scrie, ca daca un tânar apuca pe un drum, nu se va abate de la acesta pâna la batrânete. Adica, daca omul, de tânar apuca pe drumul cel bun, daca din copilarie a iubit binele, nu se va schimba pâna la moarte. Acelasi lucru îl spune si proverbul popular: ”din Ieagan pâna la mormânt acelasi vei fi”.
Va reamintesc deci, parintilor, cuvintele înteleptului Sirah: ”Ai feciori? Invata-i pe ei, si înconvoaie din pruncie grumazul lor” (Sirah 7,24). Si de asemenea mai amintesc si proverbul poporului: ”ceea ce înveti de mic, nu uiti pâna la batrânete!”.
Extras din Cresterea si educarea ortodoxa a copiilor, episcopul Irineu de Ecaterinburg.
