Când mă voi prezenta în fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să trăiesc frumos

”Sicriul mi l-am pregătit. Este din lariță. L-am pregătit frumos, m-am așezat în el, am văzut că încap. Ștergarele le-am pregătit, lumânărele le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu și băgat în mormânt. Și-am zis că, după ce voi fi băgat în mormânt și oamenii vor pleca și va rămâne doar groparul, să se audă, mai încet, așa, în surdină, Marșul funebru de Chopin, Balada lui Ciprian Porumbescu, ceva din lui George Enescu și un bucium. Sau două buciume. Să fie… Să cânte așa, mai în surdină…

Pentru că este prea frumoasă Bucovina și prea frumoase cântecele noastre românești. Sunt dumnezeiești! Și am zis să fie și o trăistuță, în care să pună câteva fotografii cu copii și adulți îmbrăcați în portul național. Aceste imagini nu vor pieri niciodată în fața lui Dumnezeu!

Și eu când mă voi prezenta în fața lui Dumnezeu voi spune că aceștia sunt oamenii cu care am trăit și care m-au ajutat să trăiesc frumos. Pentru că multe am învățat de la ei, chiar și de la copii”,

declara ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cu ocazia interviului acordat pentru Gala TOP 10 Suceveni în 2019.


Previous Post

Încercările ne zdrobesc coaja groasă a egoismului

Next Post

Slava Vecerniei Sf. Siluan Athonitul, ehul plagal IV

Related Posts
Total
0
Share