Când vom fi fericiţi?

Dumnezeu îi va răsplăti pe cei credincioşi Lui (adică pe cei asemănători Sieşi) cu fericire – şi nu cu fericirea animalului, ci cu fericirea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu va întârzia cu răsplata, dar nici nu se va grăbi.

Oare ţăranul aşteaptă să primească rodul grâului de îndată ce-l seamănă?

Sau conducătorul de care aşteaptă, oare, laurii în vremea alergării?

Sau corăbierul aşteaptă, oare, să vadă portul în mijlocul mării?

Sau stăpânul ogorului îşi plăteşte, oare, zilierii în toiul lucrului?

Atunci tu, oare, pentru ce aştepţi răsplată în vremea alergării, în mijlocul oceanului şi în toiul lucrului? În această viaţă eşti trimis nu să ai fericire, ci să te faci vrednic de ea.

Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.

Previous Post

Acasă la Cuvioasa Matrona, „Sfânta Parascheva” a Moscovei

Next Post

Viața Sfintei Matrona cea oarbă din Moscova

Related Posts
Total
0
Share