Canon de rugăciune la Praznicul Aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului

Tropar la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, glasul al 8-lea:

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, acoperământul oamenilor, veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Făclie de lumină arătătoare şi neapusă, Biserica Fecioarei aflând Brâul cel prealuminat, ca un cer luminos luminează lumea astăzi cu razele minunilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca şi cu o putere şi legătură de întărire, Preacurată, cu dumnezeiescul tău Brâu, duhovniceşte încingându-se cu adevărat cetatea ta, tărie nerisipită are; pentru aceasta, se şi bucură de tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mai cinstită decât sicriul cel de demult, cu adevărat racla ta s-a arătat celor de pe pământ, de Dumnezeu Născătoare, care poartă nu închipuire, ci păzeşte cu credinţă cunoştinţele adevărului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Miresme de taină se varsă în Biserica Celei Curate din cinstita raclă astăzi; şi umple de mireasmă duhovnicească pe toţi cei ce aleargă la dânsa cu dragoste.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, grăind: Tu eşti puterea mea, Doamne, şi scăparea şi întărirea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să cinstim credincioşii, ca pe o legătură de împreunare cu Dumnezeu, astăzi, Brâul Celei curate şi cu credinţă să ne închinăm lui.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvoare de daruri pururea curgătoare, din racla ta cea Preacurată curgând Curată, pe toţi credincioşii adapă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tămăduiri nouă credincioşilor, mult lăudatul şi Preacinstitul Brâu al Celei Curate ne izvorăşte astăzi cu darul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca nişte rouă de dimineaţă, veselia ta, Curată, curgând, potoleşte pururea cuptorul patimilor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat în a sa rânduială, precum se cuvine grăind: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o Tărie Preacinstită, de Dumnezeu Născătoare, Făcătorul şi Ziditorul întemeindu-te pe tine, ca şi cu nişte stele te-a împodobit cu dumnezeieşti străluciri, cu care luminezi marginile.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine putere şi temei tare, cetatea ta, de Dumnezeu Născătoare, avându-te, cu dumnezeiescul tău Brâu se cuprinde, legătură nestricăcioasă în războaie pe acesta întinzându-l.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De pe pământ la cer, de Dumnezeu Născătoare, Dumnezeiescul tău Brâu ne trage pe noi cei aprinşi de dragostea lui. Pentru aceasta, pe tine te mărim ca pe o pricină a Slavei celei mai bune.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată darul cel neîmpuţinat, veniţi, toţi iubitorii de praznic, cu inimă curată să scoatem prin credinţă, ape care izvorăsc din destul, din cinstită Raclă a Preacuratei Maici.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, care întorci din întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine, cu credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Doamne, pe Maica Ta ai slăvit-o; Tu ai înălţat mai presus decât toate puterile cele de duhuri slava ei, fără asemănare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Darul lui Dumnezeu acum din destul se dă, Preacurată de Dumnezeu Născătoare, din Cinstită Racla ta, celor ce se închină ţie cu credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu puterea ta credincioşii împăraţi se încing. Pe tine, de Dumnezeu Născătoare, legătură avându-te cetatea ta, cu Brâul tău se cinsteşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Darul tău s-a arătat cunoscut cu adevărat, Preacurată, cu preamărire lucrând puteri şi minuni în tot pământul.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine toată mai presus de fire te-a Preamărit Domnul; numai pe tine toată te-a înălţat, pe tine toată te-a cinstit mai presus de cuvânt, de Dumnezeu Născătoare, în Biserica ta, împreună cu Brâul şi cu dumnezeiasca Raclă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Izvorăsc din noianul darului izvoare, din sicriul tău, Preacurată, şi toată lumea înconjură, adăpând pe cei ce se închină cu credinţă naşterii tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tărie pe tine credincioşii câştigându-te şi laudă, se încing cu slavă, de Dumnezeu Născătoare, Cinstit Brâul tău avându-l ca o podoabă prealuminată şi cinstită.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Cinstit Brâul tău, care a cuprins pântecele tău cel de Dumnezeu primitor, de Dumnezeu Născătoare, este putere nebiruită cetăţii tale şi vistierie de bunătăţi neîmpuţinată. Căci numai tu singură ai născut, fiind pururea Fecioară.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

În cuptorul persan tinerii lui Avram, de dorul dreptei credinţe, mai vârtos decât de văpaia focului fiind aprinşi, au grăit: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu Însuţi fiind ca un Soare al dreptăţii, dătătorule de lumină, dumnezeieşte ai luminat Biserica Celei Cinstite, cu darurile tale cele de multe feluri; în care, răsărind, împrăştie raze Brâul Aceleia.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Înconjurând racla ta ca năstrapa cea de aur, ceea ce numai tu eşti curată, ne împărtăşim acum cu adevărat de dumnezeiasca dulceaţă a darurilor, Preabinecuvântată, şi ca pe ceea ce este mai presus decât închipuirile tale, o cinstim pe dânsa.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Varsă din sine cu adevărat paharele tale, Fecioară Preacurată, dar de minuni credincioşilor şi din cinstitul tău sicriu ies din destul izvoare ca din alt Eden.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Acum vă apropiaţi cu veselie toţi cei de pe pământ. Veniţi, îndeamnă sicriul în taină, de cuprindeţi Preamărit Brâul al Doamnei, care ca o vistierie este pusă în mine.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dumnezeieştile lespezi cele scrise cu mâna lui Dumnezeu, sicriul cel de demult le-a ţinut în sine, Preacurată Stăpână; iar cuvioasa şi cinstita racla ta ţine în sine Brâul, ce a cuprins numai pe Dătătorul de Lege. O, înfricoşătoare Taină!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îngerii, Preacinstită Curată, acum împreună dănţuiesc, în cinstită Biserica ta şi înconjoară, Stăpână, cinstitul şi sfântul tău Brâu, căruia cu dragoste şi cu bucurie şi cu veselie multă ne închinăm, lăudându-te pe tine, slava neamului nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toiag care ai odrăslit Floarea Vieţii, tu eşti, Bucuria tuturor mult Cinstită, Preacurată; vas primitor de mireasma Duhului, vistierie de bunătăţi, izvor de miresme, din care mir de tămăduiri izvorăşte dumnezeiasca Raclă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Laudă măririle tale, Preacinstită Curată, oştile cele de duhuri şi propovăduiesc toţi patriarhii şi proorocii luminat, cu Sfinţii Apostoli şi cetele Mucenicilor, cu care ne închinăm ţie.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine Muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cămară Preacinstită cu adevărat, de Dumnezeu Născătoare, racla ta s-a arătat; căci ţine în sine după vrednicie Sfânt Brâul tău, ca o încingere feciorească şi de mireasă, şi-l păzeşte ca o vistierie de viaţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca şi cu o Dumnezeiască coroană de podoabă, cu dumnezeiesc şi preasfânt Brâul tău astăzi Biserica încingându-se, de Dumnezeu Născătoare, împărăteşte se veseleşte şi se înfrumuseţează cu mărirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biserica Fecioarei, care se aseamănă cu toată buna podoabă cerească, astăzi credincioşii primind-o, cu razele darurilor ca şi cu nişte frumuseţi de stele strălucind, vă luminaţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Are cetatea ta Sfântul tău Brâu, de Dumnezeu Născătoare, legătură de pace şi zid şi dumnezeiască unire de învăţătură, laudă şi biruinţă dreptmăritorilor creştini.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Lăudăm slava ta cea negrăită şi darul tău cel neasemănat, că tu eşti izvorul înţelepciunii, din care iese cuvântul tuturor, celor ce te cinstesc pe tine, Preacurată şi slăvesc pe Cel Născut al tău.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Punerea Cinstitului tău Brâu Biserica ta luminos o prăznuieşte şi cu osârdie grăieşte către tine: Fecioară Curată, ocroteşte pe toţi de puterea vrăjmaşilor; sfărâmă întărâtările barbarilor, celor necredincioşi şi îndreptează viaţa noastră, ca să facem voile Domnului cele Dumnezeieşti.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Izvoarele tămăduirilor, de Dumnezeu Născătoare, care ies din preacinstit sicriul tău ca din Eden, adapă faţa pământului, daruri vărsând celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm şi cu cinste te slăvim şi cu mulţumire grăim: Bucură-te, ceea ce eşti singura nădejdea celor ce te laudă pe tine.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Punerea cinstitului tău Brâu prăznuieşte astăzi poporul tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană şi cu osârdie grăiesc către tine: Bucură-te Fecioară, lauda creştinilor.


Puteți citi și:

Așezarea în raclă a Brâului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Puterea izvorâtă din Brâul Maicii Domnului

Brâul Maicii Domnului vindecă infertilitatea

Previous Post

Istoria Sfântului Brâu al Maicii Domnului

Next Post

Evanghelia zilei (Matei 23, 29-39)

Related Posts
Total
0
Share