Cântare de laudă la Sfânta Preacuvioasă Parascheva

“Inimă curată voieşte Domnul”,
Zice cuvântul Sfintei Scripturi.
Iar tu, Fericită Parascheva, fecioară curată ai rămas,
Şi inimă curată lui Dumnezeu ai adus,
O, Sfântă minunată,
Icoană vie vieţii noastre de urmat!

Domnul caută minte fără de pată,
Fără închipuire şi fără vicleşug,
Iar tu întocmai mintea-ţi curată lui Dumnezeu ai adus,
Minte fără pată, cu a îngerilor întocmai,
O, Sfântă minunată Parascheva,
Rugile noastre nu le lepăda!

Domnul suflet neîntinat iubeşte,
Neîntinat ca un altar ceresc;
Întocmai aşa fost-a și al tău suflet,
Ce acum luminează în ceruri.
O, Sfântă preaminunată,
Preacuvioasă Parascheva, ajută-ne nouă!

Cu ale tale rugăciuni sfinte ajută-ne nouă,
Întru ale vieţii noastre nenorociri.
Printre norii pământeștilor primejdii,
Luminează-ne nouă, ca şi un curcubeu,
O feciorelnică sfântă preaminunată,
Preacuvioasă maică Parascheva!

Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.

Previous Post

Mustafa, musulman din Istanbul și pelerin la Iași: ”O iubesc pe Sfânta Parascheva foarte mult”

Next Post

Sufletul trebuie să se hrănească cu Hristos dacă vrea să trăiască

Related Posts
Total
0
Share