Uşile dorinţelor lumii în urma lui le-a închis.
El duhul la Dumnezeu şi-a înălţat,
La Domnul, singura lui dorire,
Precum marii Sfinţi de demult.
Monahii vin şi pe Marele Paisie întreabă:
„Dintre virtuţi care Îi este mai plăcută lui Dumnezeu?”
„Cea care ascunsă este!” le răspunde Paisie,
„Iară cea care cunoscută se face, Domnul nu o primeşte.”
Când Paisie cu nevoinţele-adânci
Pre Domnul cu viaţa lui L-a proslăvit,
Domnul Cel proslăvit la Paisie vine şi-i zice:
„Pace ţie, Sfinte al Meu. Grăieşte, care ţi-e dorirea?
Căci dup-a ta dorire ţie va fi. Cere şi vei primi!”
Auzind dintru a Domnului gură aceste cuvinte de foc,
Paisie capul îşi pleacă şi plânge ca un copil.
„Stăpâne Doamne lisuse Hristoase,
Om păcătos sunt eu!
Eu din pricina păcatelor mele
Apăsat sunt pururea la pământ.
După mare milostivirea Ta, iartă-mi mie păcatele mele,
Toate păcatele mele, Doamne, cele din copilăria mea
Şi până acum, şi dăruieşte-mi răbdare
Ca altele la sarcina mea să nu mai adaug;
Dăruieşte-mi mie ca până la cea din urmă suflare a mea
Pururea Voia Ta să fac,
Şi de iubire spre Tine
Inima mea pururea să ardă.”
Domnul a împlinit a plăcutului Lui rugă,
Şi o binecuvântare a dăruit Sfântului Lui.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
