Zăvorâtul Sfântul Avramie pământeasca mireasă o a lăsat,
Şi viaţa şi-a-nchinat călugăreştilor nevoinţe.
El cu nevoinţa mântuirea şi-a lucrat,
Drăceştile puteri zdrobindu-le,
Întru al lui Hristos Nume.
În felurite chipuri dracul se arăta,
În chipuri înfricoşate, menite să slăbească mintea,
S-o tulbure, s-o înstrăineze
De Unul Dumnezeu.
Dar omul lui Dumnezeu nu şi-a îngăduit aceasta,
Şi astfel ca o candelă aprinsă lumii a strălucit.
El pre Unul Dumnezeu L-a preaslăvit,
Pre Domnul Cel Unul întru Preasfânta Treime.
Zăvorât, singur, de lume nedorit,
Avramie o jumătate de veac întemniţat s-a făcut
Pentru Dumnezeu Cuvântul.
Cincizeci de ani de lacrimi, postiri şi nevoinţe
Cincizeci de ani de-ntemniţare
De bună voie
Pentru Dumnezeu.
Astfel Avramie întemeiatu-s-a pe Hristos,
Piatra Cea Tare,
Ca sus pe o stâncă, cu vârful în cer.
Noi pe Avramie al nostru Părinte
Cu dragoste îl mărim, căci pământ fiind, ne-a arătat nouă viu
Chipul nemuririi!
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
