Epimah, al Domnului sfânt,
Inimă vitează în pieptul lui avut-a.
Lui frică nu-i era nici de draci, nici de oameni,
Şi cu-atât mai puţin de idolii morţi.
Chinuit fiind Epimah jubila,
El cu zâmbet biciuit-a pe torţionarul jude.
Trupul lui schingiuit mintea la Domnul avea,
Pe al lui Epimah trup rănile stau ca podoabe.
El pentru Hristos a voit să moară
Să moară cu o moarte de mucenic viteaz.
Ce a dorit, Domnul îmbelşugat i-a dăruit lui,
Dar dăruitu-i-a şi minunată putere:
Putere să vindece bolnavul norod,
Ale lor suflete bucurând cu harul.
Cavaler al Domnului a fost Epimah,
Purtînd în mâini al Sfintei Cruci sceptru:
Comoară scumpă fostu-i-a al biruinţei Semn,
Mai scumpă decât mărgăritarele scumpe.
În duhovniceasca tărie Epimah este luminoasă stea,
Un suflet cum numai Hristos să înalţe poate.
O, Sfinte Părinte Epimahe, Mucenice viteaz,
Slăvite întemniţate pentru-adevărata credinţă!
Noi înaintea ta ne cucerim şi rugăm:
De rele apără-ne cu rugăciunile tale!
Şi Sfânta Biserica lui Dumnezeu
O păzeşte până la sfârşit!
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
