Momentele semnificative din viaţa pământească a Mântuitorului Hristos sunt sărbătorite de Biserică şi au rol îndoit. Ele ne amintesc, în primul rând, de evenimentele reale şi punctuale împlinite de Dumnezeu în timp şi istorie “pentru noi şi pentru a noastră mântuire”. Dar, de asemenea, ne provoacă la meditarea şi descifrarea semnificaţiilor adânci ale faptelor din istoria mântuirii, invitându-ne de fiecare dată să confruntăm propria noastră viaţă cu ele, aici şi acum, înnoindu-ne.
Conform “Liturgicii speciale” a părintelui Ene Branişte, praznicul Întâmpinării Domnului, numit în popor şi Stretenia, după numele vechi slavon, este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioara Maria, respectând Legea mozaică (conform Levitic 12, 8), s-a suit la Templul din Ierusalim, centrul vieţii religioase a naţiunii, la 40 de zile după Naşterea Domnului, pentru curăţirea ei, când Dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul şi dreptul Simeon (Luca 2, 22 ş.u.). Ea se serbează deci la 40 de zile după Naştere, adică la data de 2 februarie. La ortodocşi, accentul sărbătorii se pune pe persoana Dumnezeiescului Prunc şi de aceea e numită Întâmpinarea Domnului de către Simeon, fiind trecută între sărbătorile Mântuitorului, pe când la catolici pe primul plan stă persoana Preacuratei Fecioare, care a venit la Templu pentru curăţirea ei, după Lege. De aceea, la ei sărbătoarea se numeşte Curăţirea Sfintei Marii – Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis – şi e trecută între sărbătorile Maicii Domnului, obicei care se mai păstrează şi azi în Biserica Ortodoxă. Vechimea acestei sărbători nu e aşa de mare ca a celorlalte praznice împărăteşti. Nu o găsim între sărbătorile enumerate în Constituţiile Apostolice şi în Testamentum Domini. Prima menţiune documentară despre existenţa acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelegrinei Egeria, care a luat parte la ea, la Ierusalim, între anii 382 şi 384 şi a numit-o Quadragesimae de Epiphania. Întrucât pe atunci la Ierusalim Naşterea Domnului se serba încă la 6 ianuarie, odată cu Epifania, Întâmpinarea era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie. Se atribuie, de asemenea, Sfântului Chiril al Ierusalimului (†386) un panegiric la această sărbătoare, scris, probabil, în ultimii ani ai vieţii sale.
Cântările lui Cosma Melodul
Mărturiile despre existenţa sărbătorii se înmulţesc spre sfârşitul secolului al V-lea. Pe la începutul secolului al VI-lea, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea că sărbătoarea Întâmpinării ar fi fost de curând introdusă la Ierusalim şi că era necunoscută la Antiohia. Dar, între timp, s-a descoperit o omilie inedită a Sfântului Ioan Gură de Aur, la Antiohia (deci, între anii 386 şi 398), la sărbătoarea “Curăţirii Mariei”, omilie care s-a dovedit autentică. Având o bază biblică, sărbătoarea Întâmpinării e respectată şi la protestanţi, îndeosebi la evanghelici (luterani). Un text reprezentativ al acestui praznic este Axionul de la Sfânta Liturghie, pe care îl găsim la cântarea a noua a Canonului de la Utrenie. În Mineiul pe luna februarie, la ziua praznicului, indicaţia tipiconală arată că nu se cântă “Ceea ce eşti mai cinstită”, cântarea obişnuită din zilele de rând, ci se pun mărimurile acestei cântări, alcătuite de Cosma Monahul – după indicaţia din Minei – pe care noi îl identificăm a fi Cosma Melodul, adică fratele adoptiv al Sfântului Ioan Damaschin. Textul este următorul: “Născătoare de Dumnezeu, nădejdea tuturor creştinilor, acoperă, apără, păzeşte pre cei ce nădăjduiesc spre tine. În Lege, în umbră şi în Scriptură, închipuire vedem noi, credincioşii. Cel de parte bărbătească ce se naşte întâi, Sfânt lui Dumnezeu este, deci, pre Cuvântul Cel mai înainte născut, Fiul Tatălui, Celui fără de început, Cel întâi născut din maică, fără de ispită bărbătească, îl mărim”.
Axionul pe “Cunţanu”
Oprindu-ne puţin asupra Axionului acestui praznic, observăm că atât în viziunea lui Dimitrie Cunţan, cât şi pe notaţia bizantină (notat de către Macarie Ieromonahul), cele două variante se aseamănă foarte mult. Ambele axioane sunt “construite” pe glasul III, scara modală fiind cam aceeaşi. O scară modală reprezintă relaţiile structurale ale glasului prin dispunerea sunetelor sale componente în ordinea înălţimii. Precum spunea şi dr. Constanţa Cristescu într-un studiu de caz intitulat “Trăsăturile stilistice ale cântării ardeleneşti notate de Dimitrie Cunţan”, la compozitorul ardelean, glasul III foloseşte scara nemodificată a glasului III psaltic, cu semicadenţa pe treapta a III-a şi cadenţa finală pe treapta I. Variaţiile melodice sunt neglijabile în cea mai mare parte, constând în eliminarea unor melisme prin cântare silabică pe profile melodice diferite de modelul psaltic şi înlocuirea unei note repetate cu o notă de schimb inferioară. După cum putem observa, Dimitrie Cunţan s-a inspirat mai mult ca sigur la alcătuirea “Irmosului la Întâmpinarea Domnului” (cum este trecut în “Cartea de cântări bisericeşti”) din variantele psaltice şi, mai mult ca sigur, din cele ale lui Macarie Ieromonahul. Mai trebuie spus faptul că Anton Pann, marele compozitor de muzică psaltică ce a activat şi în zona Ardealului, a avut ca ucenic pe unul dintre profesorii care au influenţat în mod indirect cântarea lui Dimitrie Cunţan, şi anume Ioan Bobeş. Astfel, Anton Pann a compus, printre altele, Slavă “Cercetaţi Scripturile…” şi …şi acum “Cel vechi de zile…” de la sărbătoarea Întâmpinării Domnului.
Legănatul policandrelor
“Legănuşul” reprezintă o suită de tropare care fac parte din cântarea a noua, care se încheie cu catavasia a IX-a: “În Lege şi în Scriptură…” Aceasta reprezintă şi textul Axionului Întâmpinării. Această cântare mai poartă numele de “Legănuşul”, pentru că, în vechime, dar şi acum la unele mănăstiri (mai ales în Sfântul Munte) se leagănă policandrele din Biserică. Acest legănat tainic este arătat de dinamicitatea îmbrăţişării Domnului atât de către Fecioara, cât şi de Bătrânul. Din sânul Maicii Domnului în sânul Dreptului Simeon – legănat ca un danţ este drumul care merge de la feciorie la bătrâneţe. Însuşi Mântuitorul creştea şi Se întărea cu duhul, conform Evangheliei după Luca 1, 80. Când a fost întâmpinat în Biserică, El a fost purtat din braţe în braţe. Textul “Legănuşului”, pe scurt, aşa cum îl găsim în majoritatea cărţilor de muzică, este acesta: “Nu pricep, Curată, nici Îngerii, nici oamenii, Maică şi Fecioară, ce în tine s-a săvârşit. În mâini ţine Simeon bătrânul, îmbrăţişat, pe al legii Făcător şi Stăpânul tuturor. Veniţi, pre Hristos vedeţi, pe al tuturor Stăpân, pe Care astăzi Simeon Îl şi poartă în locaş. Trăind încă Simeon până pre Hristos văzu, către Dânsul a strigat: slobozeşte-mă acum. Luminează-mi sufletul şi lumina de simţit, căci curat pre Dumnezeu văzând, să-L vestesc la toţi. Pre Acel de slugi de Sus, cu cutremur ascultat, astăzi însă Simeon în mâini L-a îmbrăţişat”. Cuvintele dreptului Simeon sunt ascultate de Maria. Bătrânul Simeon îi spune Mariei că Fiul ei va pătrunde în lume ca un semn al mântuirii, lumină spre luminarea neamurilor şi mărirea lui Israel, dar că El este destinat spre căderea multora, ca un semn de împotrivire. Iisus nu va avea o viaţă uşoară şi liniştită. Maria ştie că va pătimi şi ea: “Şi prin sufletul tău va trece o sabie” (Luca 2, 30-32; 34-35).
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului ne introduce într-un climat al lepădării şi dăruirii de sine, în mod necondiţionat, pentru a-L urma pe Hristos. Dar ne introduce, de asemenea, şi într-un climat de mare bucurie. Înţelegem astfel că Întâmpinarea Domnului înseamnă întâlnirea cu El, recunoaşterea Lui prin Duhul Sfânt şi mărturisirea că Acesta este Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul lumii. Aşa au făcut toţi cei care L-au întâmpinat: dreptul Simeon şi proorociţa Ana, dar şi păstorii sau magii, dar şi toţi ceilalţi care într-un fel sau altul l-au cunoscut pe Dumnezeu şi l-au primit în casa sufletului lor, care este templu al Duhului Sfânt.
Pr. Adrian Dobreanu
Sursa: http://ziarullumina.ro
