In ultima perioada, auzim tot mai mult despre Casatorie si despre faptul ca formula traditionala a Casatoriei este atacata, insa din ce in ce mai putini sunt cei interesati despre ce mai inseamna de fapt aceasta forma traditionala si sfanta a casatoriei. Asistam chiar la o furie adevarata impotriva celor care vor sa atace casatoria traditionala prin tot felul de inovatii mai noi sau mai vechi, privind uniunea de tip homosexual sau gay, uniunea intre lesbiene, sau alte forme nefiresti de sexualitate. Deja s-au format doua tabere opuse: unii pro-familie traditionala si altii pro-uniune (casatorie) de orice fel ar fi ea.
Mai mult decat atat, vazand cu teama noile legi adoptate prin majoritatea tarilor care inca se cred mai dezvoltate decat altele, de prin Occident si lumi din ce in ce mai putin indepartate, populatia tarii care se considera pe ea crestina in majoritate, sau macar de bun simt, a pornit imediat o miscare de schimbare a Constitutiei. Si, pentru a intelege ce se intampla mai exact, s-a pornit o campanie de strangere de semnaturi, prin care se urmareste organizarea unui Referendum, in urma caruia (daca se va organiza) ar trebui sa fie modificat un singur cuvant al acesteia, si anume termenul “soti”. Acesta ar urma sa fie schimbat cu specificatia clara: “barbat si femeie”, pentru ca homosexualii si lesbienele sa nu poata avea vreodata pretentia ca si ei ar trebui sa fie recunoscuti prin Constituie, ca soti, odata ce si ei au impresia ca se insotesc. Nu trebuie sa mai intru in amanunte, intrucat problema a fost expusa pe larg in paginile Agentiei noastre de stiri si, chiar mai mult decat atat, Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe® s-a alaturat unei coalitii pentru familie, formata peste noapte, in vederea realizarii acestui plan laic, despre care se spune ca ar avea influenta in viitor, in cazul generatiilor tinere, si pe plan duhovnicesc.
Cu toate acestea, nu vreau sa ne oprim aici. Ceea ce devine uimitor in ultimele zile, mai exact de cand a pornit aceasta campanie, este faptul ca lumea care parea nederanjata in general de ateismul manifestat la nivel oficial de stat (din ultimii ani, care se manifesta prin mult mai multe moduri, impotriva caruia Asociatia noastra atrage atentia de mai mult timp) isi manifesta nemultumirea strict pe un punct: Casatoria sau, mai exact, asa cum o cunoastem noi in Biserica, Taina Cununiei. Cei ce strang la aceasta ora semnaturi spera ca Taina Cununiei si valoarea sacra a Casatoriei sa fie protejate. Numai ca, pana si in aceasta actiune, care pare in ordine la o prima vedere, ispita se arata a fi una destul de mare. Care sa fie oare aceasta mare ispita? In principal aceea ca oamenii sunt scosi intentionat, din nou, din Biserica. Multi vor spune: bine, dar trebuie sa luam atitudine. Si le voi raspunde cu un categoric “Da”, insa atitudinea unui credincios ortodox ar trebui sa difere cu mult de atitudinea unui laic necredincios hotarat sa apere un element al societatii in care el crede, fie el chiar si casatoria de tip traditional. Ceea ce vedem in ultimele zile, este o mobilizare pozitiva a credinciosilor ortodocsi, insa intr-un sens strict laic, chiar daca pare a avea un sens duhovnicesc. Pe langa faptul ca nimeni nu stie daca se va reusi organizarea acestui referendum; pe langa faptul ca nimeni nu stie daca va mai vota cineva si la referendum, odata ce toata lumea are impresia ca deja a semnat pentru asta; pe langa faptul ca nimeni nu stie pentru cat timp va ramane in Constitutie acest termen schimbat; pe langa faptul ca nimeni nu stie daca nu cumva vreun regim nu va adopta legi de recunoastere a mariajului gay, indiferent daca in Constituie se garanteaza doar recunoasterea mariajului intre un barbat si o femeie;… mai exista inca o problema, si este cea determinanta: lipsa de vointa de a indrepta situatia.
Va mai continua sa fie intinata institutia sfanta a Casatoriei?
Intrebarea, in ochii credinciosilor din Biserica, asteapta in mod implicit un raspuns din partea statului laic, a ateilor si a valului de libertinaj sustinut si impus din spate de statele occidentale, prin gruparile de homosexuali, de lesbiene sau prin alte grupari care abia asteptau sa castige cate ceva, la randul lor, din asta. Cu toate acestea, intrebarea mea nu-i vizeaza sub nicio forma pe homosexuali. Am citit mai mult articole, in ultimul timp, in care vina era plasata pe stat. Fiecare incearca sa se scuze astazi, dand vina pe celalalt. Credinciosii din Biserica dau vina imediat pe homosexuali, homosexualii ataca cum pot Biserica. Cei din Biserica dau imediat vina pe stat, statul da imediat vina pe Biserica. Statul Roman incepe sa faca jocurile strainilor, Statul Roman le impune oamenilor cum sa-si creasca propriii copii etc… In toate se cauta un vinovat si fiecare incearca sa gaseasca un alt vinovat… dincolo de persoana proprie. Iar faptul ca astazi nimeni nu-si mai asuma propriile greseli si esecuri, devine cea mai ingrozitoare si ingrijoratoare stare de fapt, de care, insa, nimanui nu-i mai pasa.
Vorbeam in urma cu cateva zile cu o persoana din Biserica, si-mi spunea: “Auzi, daca unu iti spune ca esti prost, si mai ajungi si tu sa spui ca esti prost, atunci in ochii celorlalti chiar nu vei mai avea vreo valoare”. Numai ca Biserica ne-a invatat dintotdeauna sa ne recunoastem greseala si, atunci cand ceva nu merge bine, sa ne asumam asta, fiindca pana la a depinde de altii, bunul mers depinde chiar de noi insine. Daca eu accept sa-mi recunosc propria vina in desfasurarea unor evenimente, atunci aceasta ma arata celor din jur, nu fara valoare, ci ajungand la o anumita maturitate in cautarea valorii. Pe cand cel care nu-si accepta greseala demonstreaza adevarata lipsa de valoare.
Faptul ca, astazi, Biserica este fortata sa-si vada oamenii iesind din biserici, doar pentru a aduna cateva semnaturi pentru evitarea unei legi laice – despre care nici macar nu stie nimeni daca va putea fi evitata – in loc sa ramana mai puternic la rugaciune si in slujire, la postire, la lupta cu ateismul militant care provoaca toate aceste rele (si cu care orice crestin de astazi cocheteaza), devine un motiv serios de ingrijorare. Iar faptul ca Biserica ajunge astfel sa iasa la o confruntare publica de tip laic, in spriritul lumesc al confruntarilor, dupa legi ale jocului si sisteme laice, nu poate insemna decat un risc pentru ea. Nimeni nu va sti niciodata sa lupte mai bine cu armele laice (media, show, numaratoare de voturi) decat laicii, la fel cum niciodata in show-urile televizate, vreun reprezentant al Bisericii nu va invinge un ateist care stie sa faca show, fiindca si daca ar reusi asta, si-ar contrazice singur principiile si propriul sau statut. Grija fundamentala a Bisericii trebuie sa ramana aceea de a-si tine propriii oameni in Biserica. Faptul ca acestia sunt dispusi astazi sa semneze pentru o definitie din Constituitie, nu trebuie sa ne bucure foarte tare. Omul este mereu dispus sa accepte si sa lupte pentru ceva care pe el nu-l costa, sau mai ales pentu ceva care ii poate aduce si un castig. “Castigul” credinciosului de astazi, din toata aceasta lupta, este faptul ca acestuia i se creeaza impresia ca ar fi sfant – prin comparatie cu homosexualii – doar prin faptul ca este heterosexual, si ca-si intemeiaza familia pe legatura dintre un barbat si o femeie. A crea in Biserica un astfel de tip ieftin de credincios, a carui sfintenie se subintelege si rezulta prin pacatele celor din jur cu care a ajuns sa fie comparat, poate fi cel mai periculos atac pornit impotriva Bisericii. Intrarea in show-ul laic la care faceam referire si dispozitia de a te lupta cu armele laice (fie ele chiar legile laice), nu poate duce la ceva bun.
In prezent, credinciosii strang semnaturi, iar alti voluntari ajung sa umble pe strazi, in loc sa stea mai mult la slujbe, iar asta demonstreaza cel putin pe moment, ca ateistii si-au indeplinit macar pentru cateva zile planul. Dar sa nu ne mintim: acesta va continua inca multi ani de acum incolo. Sa fiti siguri ca, odata inlaturat termenul “soti”, vor mai exista si alti termeni cu care credinciosii vor fi obligati sa se lupte. In anii trecuti au fost buletinele si cipurile, au aparut cardurile si codurile de bare si alte acte biometrice de tot felul, iar astazi legile. Dupa zecile de ani de comunism, aceste manifestari impotriva a orice altceva, care inlocuieste lupta in sprijinirea credintei propriu-zise prin demonstrarea si exersarea propriei credinte, a legilor de astazi, vin in ajutorul ateismul care traieste bucuria continuarii indepartarii treptate a omului de Biserica (fie ea si pentru o cauza care pare buna). Iar pentru toate acestea, Statul ajunge sa fie infierat de credinciosii ortodocsi, ca si cand ar fi un stat impus de altii de undeva din afara, si nu format din cei pe care singuri i-au votat si ii voteaza regulat la conducere. Votul laic al credinciosilor majoritari, la alegeri, demonstreaza, orice ar spune oricine, nivelul credintei poporului la acel moment, prin reprezentantii alesi de popor. Fie ca votul a fost cumparat cu o sacosa plina cu carnati sau cu cozonaci, sau ca a urmat unui sentiment sincer de admiratie fata de un anumit lider de partid, votul demonstreaza “valorile” pe care poporul le mai ia astazi in seama. Degeaba, deci, incercam sa plasam vina pe homosexuali sau pe reprezentantii nostri politici, fiindca adevarata vina se afla la noi. Atata timp cat noi insine nu ne indreptam in Biserica, ci incercam sa strambam Biserica dupa placerile noastre, nu vom avea cum sa opunem rezistenta atacurilor ateiste pe care le vedem astazi. Atata timp cat vom alege sa iesim la batalie cu armele laice, doar fiindca cele duhovnicesti, bisericesti, ale credintei, ni se par mai grele si fara sorti de izbanda (desi le propovaduim peste tot), nu vom avea cum sa invingem.
Ne aflam intr-o mare inselare. Marea ratacire…
Ateistii ne scot din Biserica, iar noua nici nu ne pasa. Cu mult mai usor vei reusi sa atragi astazi un credincios in activitati laice, legate de Biserica, decat in activitati duhovnicesti. Si tot astfel vei gasi mult mai usor pe cineva sa lupte impotriva pacatelor altuia, decat sa lupte impotriva propriilor sale pacate. Si tocmai pe aceste cai, omul este astazi scos din Biserica. Trebuie sa intelegem odata ca lupta Bisericii trebuie sa se duca in Biserica. Doar astfel ea va putea invinge si va face sa triumfe valorile sale. Ne-am invatat sa ne opunem pacatelor altuia, sa urmarim si sa facem show-uri televizate in care sa ne luptam cu celalalt, dar de noi insine nu ne mai intereseaza. Traim intr-o mare ratacire, care ne va costa mult mai scump decat o lege care sa le confere unele avantaje cuplurilor gay. Trebuie sa ajungem sa fim odata in stare sa ne recunoastem propria vinovatie, in loc sa o cautam permanent la altii. Daca vom continua sa ne mintim ca, pentru noile legi pro-gay, sunt de vina statul sau homosexualii, sau oricine altcineva in afara de noi insine, atunci nu vom face altceva decat sa dam o mana de ajutor la prabusirea valorilor societatii. Atata timp cat recunoasterea vinei si asumarea ei nu mai sunt recunoscute si afirmate ca valori nici macar in sanul Bisericii, atunci cu atat mai putin putem avea pretentii la altii, care nu se afla in Biserica. Daca vrem sa indreptam ceva, atunci va trebui sa incepem cu noi. Va trebui sa recunoastem ca singurii vinovati pentru adoptarea unor astfel de legi suntem doar noi. Cedarile noastre, in timp, au facut acest lucru. Faptul ca, treptat, ne-am indepartat de adevarata invatatura asupra careia ne-au atras atentia Parintii nostri, incepe astazi sa-si arate urmarile. Stiu ca poate suna foarte dur, dar cei ce au intinat sfintenia familie suntem chiar noi, cei din interiorul Bisericii. Sa nu ne plangem ca altii necinstesc ceea ce nici noi insine nu cinstim. Trebuie sa avem macar curajul sa recunoastem asta. Fiindca nu homosexualii au fost cei care ne-au invatat ca trairea in concubinaj nu mai conteaza. Fiindca nu homosexualii sau statul ne-au obligat sa le cerem preotilor sa ne impartaseasca, indiferent daca traim in curatie sau nu cu un iubit sau o iubita cu care tot amanam sa ne casatorim. Fiindca nu homosexualii sau statul ne obliga sa hirotonim preoti dintre cei care au avut sau nu au avut inainte vreo relatie cu o fata, indiferent daca aceasta i-a devenit sau nu, mai apoi, sotie. Fiindca nu homosexualii sau statul sunt cei care ne-au obligat sa le cerem preotilor sa ne impartaseasca, fara sa respectam posturile de peste an. Fiecare preot cedeaza astazi, in ultimele zile ale Postului Mare, si-i impartaseste la rand pe toti cei ce intra in Biserica, doar fiindca “astea sunt vremurile”. Nu homosexualii si statul au indulcit canoanele Sfintilor nostri Parinti, care ne atrageau atentia atat de clar si de sigur ca, prin asta, aici se va ajunge. Nu homosexualii si statul ii obliga pe preoti sa aseze pe capetele tinerilor Coroanele imparatesti, la Cununie, chiar daca ei stiu cel mai bine ca nu le merita, din cauza necuratiei in care au trait pana la nunta.
Cedarea in fata presiunii maselor, a insemnat indepartarea de Hristos. Nu homosexualii si statul ne-au indepartat de Hristos, ci noi insine, prin pretentiile noastre necurate. Am ajuns sa ne cerem drepturi pana si in Biserica, am ajuns sa ii tragem pe preoti la raspundere, ca nu ne impartasesc, si sa-i cautam pe altii. Am ajuns sa nu-L mai respectam pe Hristos, dar ii cerem plini de tupeu ca El sa ne respecte pe noi. Egoismul de astazi a ajuns la exacerbare. Drepturile si pretentiile invataturilor ateiste laice si-au facut deja loc si intre cei din Biserica. Ne cerem dreptul, sus si tare, ca trebuie sa primim neaparat impartasania, fara sa ne pese de blasfemia pe care o facem. Toate aceste concesii, rand pe rand, ne-au adus aici unde suntem astazi. O cedare a adus dupa ea o alta cedare. Iar dintre oamenii de acest tip a aparut si statul, si homosexualii… Caci homosexualii de astazi nu s-au nascut din doi barbati sau din doua femei, ci tot dintr-un barabat si o femeie. Ei au fost crescuti si educati, invatati, de un cuplu pe care noi il consideram normal: dintr-un barbat si o femeie. Deci nu de catre homosexuali este pangarita familia, ci de noi, cei care ne credem si ne batem cu pumnul in piept ca suntem normali si, mai nou, chiar sfinti. Cand ne vom da seama ca noi am fost vanzatorii cei mai mari ai acestor valori dumnezeiesti, fiindca noi trebuia sa fim cei care le pastreaza cu stransnicie, va fi prea tarziu. Homosexualii pe care ii infieram, statul pe care il infieram, sunt formati si iau nastere din oameni ca noi: barbat si femeie, de multe ori chiar credinciosi. Statul este o imagine a majoritatii, rezultat in urma alegerilor, si nu o suma de oameni de alt neam, iar acest lucru trebuie sa ni-l asumam. Necredinta manifestata la credinciosul de rand, la nivel inconstient, nerecunoscuta astazi ca necredinta, doar fiindca nimeni nu se mai compara cu sfintii, ci cu oamenii cei mai cazuti, incepe sa-si arate astazi roadele. Noi suntem cei care au calcat in picioare valorile curateniei Cununiei si Casatoriei, si tot noi astazi ne plangem de urmari. Intr-o lume in care totul a ajuns sa fie destul de permis, inclusiv intre cei aflati in Biserica, nu puteam sa nu ne asteptam si la extreme. Homosexualii si ateistii militanti doar au remarcat aceasta: acum e momentul! Aparatorii casatoriei de astazi, se limiteaza la cateva semnaturi. Sa ceri preotului tau sa revina la respectarea stricta a canoanelor, pentru ca aceasta insemna singurul respect adevarat aratat Cununiei si familiei, asta a ajuns sa fie ceva “prea dur”. Semnam si scapam, dar totul va ramane la fel: tineri care traiesc necununati si care totusi se cred curati, doar fiindca “toata lumea face la fel”; oameni care se cununa si se despart de nu stiu cate ori, si care se cred curati, doar pentru ca “toata lumea face la fel”; oameni care isi pun pe cap Cununiile, doar pentru ca “toata lumea face la fel”; oameni care se imparatsesc fara sa tina post, doar pentru ca “toata lumea face la fel”. A risca sa piarda astfel de oameni de langa ea, nu ar trebui sa provoace teama Bisericii.
Exact prin acest tip de comportament, imaginea Bisericii a avut de suferit si tot astfel calitatea credinciosilor a scazut. Ne doare asta, dar trebuie sa o recunoastem, cat timp mai este timp si mai poate fi indreptat ceva. Fara marturisitori adevarati in Biserica, fara modele de sfinti vii in Biserica, nu va exista decat o viata bisericeasca de legenda. Au fost odata niste sfinti… Sa nu ne permitem sa mai pangarim lucrurile Domnului! Nu sunt vrednic, atunci nu sunt in stare sa port cununiile pe cap, atunci sa nu le port! Trebuie sa invatam sa cerem asta, si nu sa cerem ceea ce pana si noi stim ca nu meritam! Trebuie sa incepem sa ne asumam necredinta si nu sa Ii cerem lui Hristos sa ne ajute sa cadem. Trebuie sa incepem sa pretuim tot ceea ce Hristos ne-a daruit, si sa Il credem si sa respectam Invatatura Lui, fiindca nu a fost nimic altceva decat manifestarea iubirii Sale: a vrut sa ne ajute sa ne bucuram. El ne-a dat un dar, iar noi, nepretuindu-l, acum incepem sa-l pierdem. Cati dintre tinerii de astazi mai au sansa sa afle cate zile ar putea fi incoronati, purtand cununiile pe cap, cand sunt proaspat cununati? Unii ar putea avea aceasta sansa, dar din cauza altora s-a renuntat la ea… În Biserica timpurie, tinerii căsătoriți isi petreceau prima lor săptămână de căsătorie ca frate și soră, și continuau sa poarte pe cap coroanele Bisericii. Acest lucru se respecta pentru ca mariajul sa fie curat, intemeiat pe o temelie duhovniceasca, rugăciunea domnind peste el, astfel încât cuplul de tineri sa poata porni la drum, inteligent și plin de respect unul fata de celalalt. Abia in cea de-a 8-a zi, după ce li se luau coroanele de pe cap, isi permiteau si alte forme de relatie. Acest lucru introducea in viata lor o valoare mult mai profunda, in intimitatea si viata lor, in căsătorie și dragoste.
În zilele noastre, coroanele de pe capul mirilor sunt indepartate la sfârșitul slujbei Sfintei Cununii, odata cu citirea Rugăciunilor pentru Indepartarea Coroanelor din Ziua a 8-a – o rugăciune care si-a păstrat pana si numele vechi – fiindca astazi, tinerii casatoriti nu mai respecta regula curatiei, castității, în prima săptămână de căsătorie si nici inainte. Pentru perpetuarea linistita a pacatelor lor, oamenii continua sa ceara renuntarea la legile bisericesti: credinciosii de astazi au ajuns sa ceara mai degraba necinstirea celor sfinti, decat sa fie lipsiti ei insisi de cinstire, cei pacatosi!
8 zile, si abia dupa aceea li se dadeau jos…. Dar cele 8 zile (ale lunii de miere de astazi) erau pastrate in curatie, pentru ca fundatia noii casnicii sa fie una trainica, si abia dupa aceea tinerii isi permiteau si alte soiuri de apropieri. Acesta era un legamant si o promisiune de iubire si de dragoste, un exercitiu al iubirii si curatiei, al infranarii si al dragostei pe viata, pe care tinerii vroiau sa-l traiasca, o invitatie a lui Hristos si o apreciere a prezentei sale in cadrul noii familii care se intemeiaza, fiindca bucuria de dupa aceea era nemasurata. Astazi, cununiile sunt scoase dupa cateva minute, in cadrul aceleiasi slujbe. Am ales sa facem asta, si sustinem ca cinstim casatoria. Am ales necuratia si sustinem ca cinstim casatoria. Daca vom vrea ca vreodata casatoria sa mai fie cinstita, iar familia realiniata la valorile sale traditionale, adevarate, atunci va trebui sa nu le cerem homosexualilor sa faca asta in locul nostru, sau statului. Va trebui sa ne asumam propriile greseli si propriile alegeri si sa recunoastem, in scaunul Spovedaniei, vina noastra. Iar mai apoi, in smerenia imediata, sa renuntam sa ne mai tot cerem “drepturile” in fata preotilor si a Bisericii, in fata lui Hristos. Schimbarea unor termeni in Constitutie ar putea avea valoare, rand pe rand, doar cateva zile, dar schimbarea noastra ar avea valoare vesnica. In loc sa incercam sa ii slabim pe ei, sa ne intarim pe noi! Sa cerem preotilor Bisericii sa se revina la Sfintele canoane, chiar daca asta nu ne place. Sa cerem Bisericii sa ne ajute sa renuntam la drogurile cu care ateismul ne-a invatat ani si ani de zile, chiar daca asta nu ne mai place. Sa primim Invatatura lui Hristos si sa cerem ca ea sa ne fie reamintita cu fiecare ocazie, si sa ramanem cat mai mult din timp aproape de Biserica. Doar ajutandu-ne unul pe celalalt, vom putea reusi, fiindca: acolo unde sunt doi sau mai multi in numele Meu, acolo Sunt si Eu. Sa tinem posturile de peste an, dar la modul corect, si nu dupa inventiile noastre, si sa ne luam preotii si duhovnicii si alti credinciosi din Biserica ajutatori in asta, si vom vedea ca totul va deveni cu mult mai usor. Egoismul cultivat astazi de mediile ateiste nu trebuie sa-si aiba locul in Biserica, fiindca Biserica reprezinta exact opusul acestei atitudini: comuniunea. Aceasta trebuie sa fie manifestarea comuna in slujba Casatoriei traditionale veritabile si aceasta este manifestarea pe are credinciosii trebuie sa o aiba in lume.
Sa ne manifestam credinta prin comuniune, iubire si dragoste fata de Hristos, prin post si rugaciune si prin jertfa. Iar ei oricum isi vor da legile lor. Sa renuntam la meritele pe care ni le cerem, chiar daca avem pacate, si mai presus de toate, sa renuntam la pacate. Sa ne asumam greselile, sa ne eliberam de asta, si sa-L lasam pe Hristos sa ne bucure! Sa le cerem preotilor sa ne dea canoanele pe care simtim ca le meritam, fiindca aceasta este adevarata pocainta in dragostea de Hristos, iar Hristos ne va ajuta sa facem astfel incat sa nu mai fie nevoie sa repetam asta. Sa nu incercam sa schimbam canoanele dupa noi, ci sa ne schimbam noi dupa canoane. Am schimbat dupa noi, destul, legile, voturile, statul, copiii nostri, si uite unde s-a ajuns. Daca nu ne place Hristos, asa cum este El, daca nu ascultam de Invatatura lui Hristos, asa cum ne-a invatat El, atunci nu putem avea pretentia ca ne consideram in Biserica Lui. Nici homosexualii si nici statul nu ne obliga sa facem asta, ci noi insine pe noi. Sa renuntam la noi insine si sa ne daruim lui Hristos, cu tot ceea ce presupune asta, iar astfel vom apara intr-adevar valorile ortodoxe, printre care si Cununia. Altfel, nu vom reusi decat sa schimbam – asa dupa cum am schimbat pana acum Sfintele Canoane – noi legi, si noi termeni, si iar noi termeni si iar noi legi… Haideti sa cerem cu totii preotilor Bisericii, sa se revina la respectarea vechilor canoane, prin cateheze si pe toate celelalte cai! Sa ne hotaram sa strangem “semnaturi” pentru cinstirea sfintelor noastre “legi”, daruite ca indrumator prin Canoanele Sfintilor nostri Parinti, fiindca ei ne-au demonstrat si ne-au garantat ca aceasta este singura forma de cinstire si calea frumoasa catre desavarsire. Pe ei sustinem ca-i iubim, si pe ei sustinem ca ii urmam. Sa semnam, atunci, pentru rugaciune si slujire, intru invatura Sfintilor nostri Parinti. Astfel, vor sti mult mai multi tineri sa se pastreze curati, pentru a-si putea aseza cununile pe cap, odata ce vor intelege si vor sti din nou, ca altadata, ce mare cinste inseamna asta si cat de tare merita ea! Sa iesim din marea noastra ratacire! Nu prin respectarea legilor lor ne vom rataci noi copiii, ci prin refuzul nostru voluntar de a mai respecta legile noastre!
Noul Testament, intemeiat de Iisus Hristos, a schimbat relația dintre Dumnezeu și om, și prin asta interdependenta omului s-a schimbat, si în primul rând cea dintre soț și soție. Căsătoria noastră creștină trebuie să fie una a Noului Testament!
“22. Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.
- Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.
- Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.” (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, 5).
25.”Fiti îndrăzneți și să fiti treji. După ce ati intrat în căsătorie, după ce v-ati unit “într-un singur trup”, “ca niște pietre vii, sa va zidiţi drept casă duhovnicească”(Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 2: 5), si sa deveniti un Templu indoit al Dumnezeului nostru.
Autorul articolului: Ing. Catalin Ion, Presedinte Asociatia Lăcaşuri Ortodoxe®
