Este deja o tradiție. E un lucru cunoscut în fiecare colț și capăt de țară că, an după an, la mijloc de octombrie, Iașul devine Capitala României. Devine centru și nucleu al țării nu în sens politic, economic sau administrativ, ci capitală a Duhului și a rugăciunii. O vorbă veche din popor spunea că „omul sfințește locul” și, cu adevărat, hramul Iașului pecetluiește aceste cuvinte, căci măreția zilelor acestora n-ar fi nimic fără de oamenii veniti de la sute, zeci sau mii de kilometri. Fără de pelerinii care sfințesc pe cei de lângă ei prin modul lor de a fi și de a se purta și, la rândul lor, se sfințesc călcând pe urmele Sfinților. Bucuria și nădejdea din sufletele lor pălește în fața oricăror tuturor știrilor mai mult sau mai puțin negative legate de acest subiect, pentru că simțirea lor nu este breaking-news. Ceea ce au simțit nu sunt povești: Sfânta Parascheva chiar i-a însănătoșit pe unii, cunoscuți, apropiați sau chiar membri ai familiei, iar pe alții i-a ridicat din patul de moarte.
Deși majoritatea pelerinilor care ajung an de an la Iași în preajma zilei de 14 octombrie știu detalii legate de viețuirea duhovnicească a Sfintei Parascheva de la Iași, puțini sunt cei care cunosc un alt aspect aparte legat de aducerea la Iași a Moaștelor Cuvioasei: prețul pe care domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, l-a dat turcilor pentru a primi Sfintele Moaște ale Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva.
Înainte de a vorbi despre aceasta, însă, se cuvine să explicăm pe scurt procesul și contextul acestui „schimb” aducător de ocrotire și binecuvântare pentru poporul român – dacă îl putem numi așa. Astfel, după ce Moaștele Sfintei Parascheva au stat în Biserica Sfinților Apostoli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită evenimentelor politice care au adus multă durere în țările balcanice, acestea au fost duse în mai multe locuri pentru a fi protejate, ajungând în cele din urmă la Constantinopol. În anul 1640, Patriarhia Ecumenică, având mari datorii față de Poarta otomană, a găsit cel mai mare sprijin la Vasile Lupu, domnul Moldovei, om credincios și apropiat de Biserică. Conștient fiind de impasul în care se afla Patriarhia, Vasile Lupu a acceptat rugămintea, însă cu câteva condiții: a cerut ca numele său și al întregii sale familii să fie pomenit la sfintele slujbe, întocmai ca ale ctitorilor, iar mai apoi ca patriarhia să fie administrată de el timp de jumătate de an, pentru a restabili bunul mers financiar al administrației Patriarhale.
Datoria propriu-zisă era, conform documentelor vremii, una deloc banală: aproximativ două milioane de aspri din vechea datorie și 48.000 aspri din datoria cea nouă. Istoricul Constantin Giurescu, fost membru al Academiei Române și profesor la Universitatea din București, consemnează într-una dintre lucrările sale faptul că, pe lângă datoria propriu-zisă, domnitorul Vasile Lupu a mai plătit alți 468.000 aspri pentru a se asigura că racla cu Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva ajung în siguranță de la Constantinopol la Iași.
Asprul era o mică monedă din argint, de 1,2 g, și cu un diametru de aproximativ 18 mm. Denumirea românească de „aspru” provine din denumirea din greacă „aspron”, tradus prin „alb”, nume luat de la culoarea argintie a monedei.
După ce a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, conducătorii ei de atunci, Patriarhul Partenie I, alături de membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, Moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (adică, al Țării Moldovei).
Racla cu cinstitele Moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate în frumoasa Biserică a Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului Vasile Lupu. Tradiția spune că, în momentul în care domnitorul a așezat Moaștele Cuvioasei în Biserica Sfinților Trei Ierarhi l-a chemat pe Varlaam, Mitropolitul de atunci al Moldovei și au învelit Sfintele Moaște într-un acoperământ și l-au sigilat cu însemnele statale și bisericești. Tot atunci, se spune că s-ar fi pus pe sigiliu și un blestem prin care sunt aspru afurisiți (blestemați) toți cei care ar îndrăzni, în mod necuvenit, să înstrăineze vreun fragment din Sfintele Moaște ale Cuvioasei. Cinstitele Moaște au rămas în Biserica ocrotită de Sfinții Trei Ierarhi până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. În urma unui incendiu cauzat de o lumânare lăsată aprinsă peste noapte, Moaștele Cuvioasei au fost mutate în noua Catedrală Mitropolitană din Iași, care fusese sfințită cu puțin timp mai înainte, în data de 23 aprilie 1887. Aici sunt adăpostite și astăzi, fiind scoase afară doar cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, într-un baldachin special, înveșmântat cu flori multicolore, prin evlavia multor credincioși.
Poate că, la o primă vedere, prețul pe care l-a plătit domnitorul Vasile Lupu este unul considerabil. Însă, atunci când și-a pus în minte să o așeze pe Sfânta Parascheva ocrotitoare a Țării Moldovei în noua sa ctitorie – Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, cu siguranță nu banii au fost pe primul plan în conștiința sa. Nu banii, ci gândul că, peste ani și ani, peste multe veacuri înainte, urmașii săi vor avea un loc în care să vină și să își plângă necazul și să plece întăriți și cu nădejdea că Domnul, prin mijlocirea Sfintei Parascheva, le va rezolva așa cum știe El mai bine să o facă. „Bucură-te, că prin tine pacea din cer se coboară; Bucură-te, că ești nouă neprețuită comoară; Bucură-te, Parascheva, Sfântă mult folositoare!” (pasaje din Imnul-acatist închinat Cuvioasei Parascheva).
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
