
Apostolul zilei (Evrei 10, 32-38)
Fraților, aduceți-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce ați fost luminați, ați răbdat luptă…

Fraților, aduceți-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce ați fost luminați, ați răbdat luptă…

Întru început «Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu…

Fraților, luați seama, să nu fie cumva în vreunul din voi o inimă vicleană a necredinței, ca să…

Fraților, prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci…

Fraților, după ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin proroci,…

Fraților, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite; ziua…

Fraților, să urmăm cele ale păcii și cele ale zidirii unuia de către altul. Nu strica, pentru mâncare,…

Fraților, vai de cei necredincioși, că au umblat în calea lui Cain și, pentru plată, s-au dat cu…

Iuda, rob al lui Iisus Hristos și frate al lui Iacov, celor ce sunt chemați, iubiți în Dumnezeu-Tatăl…

Preotul, către Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc întru adevăr: Iubitule, mă rog să ai spor în…

Fraților, nu mâncarea ne va așeza înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisosește, nici…

Fraților, toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.…