
Apostolul zilei (Romani 14, 9-18)
Fraților, pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți, și peste vii.…

Fraților, pentru aceasta a murit și a înviat Hristos, ca să stăpânească și peste morți, și peste vii.…

Înaltpreasfințitul Părinte Athanasie, Mitropolit de Limassol, povestește cum a decurs o săptămână petrecută în tinerețe alături de Cuviosul…


Există mireni care, deşi au copii şi nepoţi, trăiesc o viaţă foarte duhovnicească, ca asceţii, cu posturi, cu…

În vremea aceea a venit Iisus în sinagoga iudeilor. Și iată era acolo un om având mâna uscată. Și L-au…

Fraților, precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi,…


Arc peste timp, din taina unei lumini care nu apune. Se împlinesc cinci decenii de când Cuviosul Dometie…

Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) Evanghelia rânduită de Sfinții Părinți pentru Duminica a 4-a după…

Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului) „În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a…

Fraților, izbăvindu-vă de păcat, v-ați făcut robi ai dreptății. Omenește vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. Căci, precum ați…

În Patericul egiptean apare cu recurență, în diferite forme, ideea exemplului personal. În maniera obișnuită a părinților deșertului,…