
Starețul Iosif Isihastul
Starețul Iosif Isihastul


Curăţia nu vine în om fără luptă sângeroasă împotriva gândurilor
Curăţia, ne învăţa Gheronda, nu se dobândeşte cu acadele şi cu jucării. Curăţia nu vine în om fără…

Nelucrarea este maică a toată răutatea
Stareţul era râvnitor întru toate şi întotdeauna. Primul la privegheri, primul la Biserică – atunci când aveam Liturghie…

Cuviosul Iosif Isihastul – Dumnezeu este pretutindeni

„Lume deșartă! Lume mincinoasă, niciun bine nu ai în tine!”
Fiica mea iubită, Fotini! Suflețelul meu dumnezeiesc și sfințit, îți doresc să fii bine! Copilașul meu, micul fluturaș,…

Cuviosul Iosif Isihastul – Noi, monahii…

Nu deznădăjdui! Tuturor li se întâmplă acestea
Mă doare sufletul și un nor greu îmi acoperă inima. Mintea îmi stă în loc, limba îmi tace,…

Păcatul mic sau mare prin pocăință adevărată se șterge
Îmi scrii că te îndoiești de iertarea păcatului tău. Însă altul este sensul învățăturii Sfinților Părinți. Orice greșeală…

„Examinările” Starețului
Pe lângă greutăţile de acomodare tânărul Haralambie trebuia să treacă şi prin „examinările” Stareţului. Desigur, prima a venit…

Împreună pătimirea cu cei demonizaţi
Pe când Stareţul se afla la Schitul Sfântului Vasilie, a venit la el un demonizat ce se numea…

A venit și vremea plecării Cuviosului Iosif Isihastul
Moartea o așteptase în toată viața sa, pentru că șederea lui aici însemna nevoință, osteneală și durere. Sufletul…

Părintele ceresc întârzie să răspundă
Acum te‑ai mâniat, te‑ai descurajat și te‑ai mâhnit, socotind că Părintele ceresc întârzie să răspundă. Eu însă îți…
