Cine, neavând Cuvântul dumnezeiesc în adâncul inimii, va putea el singur să răstoarne vicleșugurile nevăzute ale fățărniciei celei împotriva noastră a demonilor, să stea fără să se amestece cu aceștia și să zidească Templul Domnului, precum marele Zorobabel și Iosua[1] și conducătorii semințiilor, care au zis cu mare glas celor înșelați de mândrie și slavă deșartă și de dorința de a plăcea oamenilor și de fățărnicie: nu aveți parte cu noi în a zidi casă Domnului Dumnezeului nostru. Căci noi singuri vom zidi casă Domnului lui Israel[2]? Căci acela știe că amestecarea cu aceștia duce la stricarea și nimicirea întregii zidiri și împiedică harul buneicuviințe a dumnezeieștilor ofrande.
Nimeni nu poate construi Templu Domnului, având în el pe vreunul dintre demonii de care am vorbit care participă la această virtute[3]. Căci nu Îl are pe Dumnezeu drept scop al celor săvârșite, pe Care contemplându-L își asumă virtutea, ci are drept scop patima pe care o stârnește prin virtute.
Demonii care luptă prin lipsa virtuții sunt cei care ne învață curvia și beția, iubirea de argint și pizma. Iar cei care luptă prin excesul virtuții sunt cei care ne învață părerea de sine și slava deșartă și mândria și care prin cele de-a dreapta ne străpung în ascuns cu cele de-a stânga.
Fie să spunem și noi pururea celor ce ne atacă nevăzut sub chipul duhului răutății și celor care în ascuns sub înfățișarea binelui vor să lucreze moartea păcatului și celor care spun să zidim împreună cu voi templu Domnului vostru[4], acestora fie, dar, să le zicem: Nu este partea voastră să zidiți cu noi casă Domnului Dumnezeului nostru, căci noi singuri vom zidi Domnului lui Israel[5]. Singuri, fiindcă eliberați fiind de duhurile care ne războiesc pe noi prin lipsa virtuții, de care am și scăpat, nu vrem ca, înălțându-ne prin excese ale virtuții, iarăși să cedăm și să cădem cu cădere cu atât mai cumplită decât cea dinainte cu cât nădejdea întoarcerii este mai ușoară pentru cei [dintâi] care au fost iertați[6] pentru slăbiciune. Căci în această cădere[7], fie nu mai există nădejde de întoarcere, fie nădejdea va fi dificilă pentru cei ce au fost urâți pentru mândrie, care lucrează altceva mai de-a dreapta decât cele de-a dreapta. Dar iarăși, nu numai că îi avem pe Sfinții Îngeri ajutători în cele bune, ci Îl avem pe Însuși Dumnezeu care Se arată în noi prin faptele dreptății și care ne zidește pe noi Luiși templu sfânt și liber de orice patimă.
[1] Cf. Aggeu 1, 14.
[2] I Ezdra 5, 67-68.
[3] Este vorba de templul sufletului.
[4] I Ezdra 5, 65.
[5] I Ezdra 5, 67-68.
[6] Adică nădejdea de întoarcere este mai ușoară pentru cei ce au căzut în curvie, în beție, în toate celelalte vicii care sunt pricinuite de lipsurile virtuții.
[7] Adică în căderea cea de-a dreapta, care are loc prin excesele virtuții din care cu greu poate să iasă cineva sau să se întoarcă.
Extras din Diferite capete teologice, despre dumnezeiasca iconomie și despre virtute și răutate, III. 75-78 (traducere inedită, în pregătire pentru Editura Doxologia) – Cuviosul Maxim Mărturisitorul, via http://www.parohiacopou.ro/.
