Preot Ioan Istrati
Azi în zori am fost să spovedesc și să împărtășesc o bătrânică. Am luat și o sacoșă cu ulei, făină, pesmet, pateuri și dulciuri. Poarta era larg deschisă. Pe geam văd pe bătrânică plângând amarnic în genunchi în fața Icoanei Maicii Domnului.
Plângea și spunea: Maică, alege-mă și pe mine. Ia-mă și pe mine la tine în brațe.
Mi-au dat lacrimile. Am bătut mai tare că băbuța e surdă și nu vede. S-a ridicat iute.
– Părinte, toată noaptea v-am așteptat să veniți cu Dumnezeu. Nu mai pot.
Bătrânica are diabet și nu are cine să-i facă insulina în burtă. O fată miloasă din vecini o ajută mereu.
I-am zis:
– Mămăiță, îi păcat să îți ceri moartea. Dumnezeu știe El când să ne ia.
Da’ mamaia zice:
– Ştiu, părinte, dar nu mai pot. Asta de aici îi moartea și acolo e dulcea îmbrățișare cu Doamne Doamne.
O îmbrățișez. Îi dau Dumnezeiasca Împărtășanie.
La plecare îi zic: vezi pe masă că ai niște daruri de la un păcătos.
Bătrânica pipăie sticlele de ulei și exclamă Slavă lui Dumnezeu cu fața plină de lacrimi.
– Părinte, dimineață am vrut să aprind candela, dar nu mai era decât o geană de ulei. Voiam să fac o salată de roșii. Da’ am zis: ia tu, Măicuță, la candelă și salata mai poate aștepta. Și acuma ați venit cu sticle întregi.
Mi-am adus aminte de Ilie, de văduva din Sarepta, de uleiul care nu se mai termină niciodată, căci e izvorul de îndurări (milă-eleon) al Mântuitorului nostru.
Ce minunat e să fii preot!
