Patriarhul României a oferit daruri consistente pentru comunitățile monahale românești din Sfântul Munte Athos

O delegație a Patriarhiei Române se află în aceste zile în Sfântul Munte Athos, pentru a oferi comunităților monahale românești, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, alimente de bază și cărți tipărite la Editurile Patriarhiei Române.

Preafericirea Sa le-a trimis în dar monahilor aghioriți români 1.450 de volume, câte 290 de titluri de carte pentru biblioteca fiecărui așezământ monahal, și 8 tone de alimente neperisabile.

Acestea vor fi distribuite în zilele următoare către Schitul Românesc Prodromu, Schitul Lacu și Chiliile românești de pe teritoriul mănăstirii Vatoped: Chilia „Sfântul Ipatie”, Chilia „Sfântul Gheorghie” – Colciu și Chilia „Sfântul Ioan Botezătorul” – Colciu.

Delegația Patriarhiei Române a ajuns miercuri la Schitul Lacu de pe teritoriul Mănăstirii „Sfântul Pavel”, fiind întâmpinată la chiriacon de dicheul schitului, schimonahul Mihail Bozga, împreună cu mai mulți Stareți ai Chiliilor românești din Valea Lacu.

Cărțile trimise în dar de Patriarhul României au fost oferite în sinodiconul așezământului monahal. Părinții aghioriți au primit ediții ale Sfintei Scripturi, cărți de cult, volume patristice, lucrări de spiritualitate, omiletică, istorie și muzică bisericească.

Delegația Patriarhiei Române este alcătuită din pr. Ciprian Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social filantropic, pr. Ionuț Badea, consilier patriarhal la Tipografia Cărților Bisericești, pr. George-Alexandru Lepădatu, consilier patriarhal la Sectorul Economic-financiar, Răzvan-Mihai Clipici, consilier patriarhal la Sectorul Cultură, Pictură și Restaurare, arhid. Gheorghe-Cristian Popa, consilier patriarhal și directorul TRINITAS TV, și pr. Marian Pîrnău, inspector patriarhal la Tipografia Cărților Bisericești.

Sursa: http://basilica.ro.

Previous Post

Proloagele – aprilie, ziua 22

Related Posts
Total
0
Share