La patruzeci de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, credincioşii ortodocși de pretutindeni serbează Înălţarea Sa la Ceruri, moment prăznuit tot timpul în joia săptămânii a şasea după Paşti. În această zi însemnată, credincioșii români marchează și Ziua Eroilor, pomenindu-i pe toți cei care au căzut, de-a lungul veacurilor, pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertatea și apărarea poporului român. […]
Înainte de a prezenta informațiile inedite, însă, se cuvine să consemnăm câteva detalii legate de istoria sărbătorii și de semnificațiile ei pentru istoria Bisericii noastre Ortodoxe. Astfel, este important să reținem că, între Învierea Domnului nostru Iisus Hristos şi Pogorârea Duhului Sfânt, Ucenicii Mântuitorului au trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus înviat, pentru a înţelege profunzimea tainei Învierii. În timpul ultimei întâlniri avute cu Ucenicii, Domnul S-a înălţat la Ceruri, promițând că va trimite pe Duhul Sfânt peste ei, moment în se vor îmbrăca cu putere de sus și vor fi „capabili”, apoi, să propovăduiască Sfânta Evanghelie la toate neamurile pământului.
Cea mai veche mențiune a praznicului Înălțării Domnului o găsim la cunoscutul teolog, apologet și istoric al Bisericii noastre, Eusebiu din Cezareea. În lucrarea sa, „Despre sărbătoarea Paștilor”, scrisă în anul 332, acesta menționează că Înălțarea Domnului era prăznuită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la momentul Învierii Domnului. Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că, în vremea sa, sărbătoarea era deja generalizată şi prăznuită la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină, așa cum este și astăzi. Cât despre locul Înălțării Domnului, reținem câteva detalii pe care nu foarte multă lume le cunoaște:
- Potrivit Sfintei Scripturi, așa cum am menționat deja, Mântuitorul S-a înălțat la Ceruri pe Muntele Măslinilor. Acesta este situat la est de orașul Ierusalim, fiind despărțit de oraș prin Valea Chedron. Muntele este numit astfel după dumbrăvile de măslini care l-au acoperit în trecut. În ebraică el poartă denumirea de הר הזיתים (Har HaZeitim), iar în arabă este cunoscut ca جبل الزيتون (Djebel Az-Zeytun).
- Muntele Măslinilor este parte a unui lanț muntos care se întinde pe aproximativ 3,5 kilometri și atinge o altitudine maximă de 826 de metri deasupra nivelului mării. Din punct de vedere geografic, Muntele Măslinilor oferă o vedere panoramică asupra Ierusalimului și a regiunilor înconjurătoare. În ceea ce privește relieful, acesta se caracterizează printr-un relief deluros, cu pante abrupte pe anumite laturi și platouri mai domoale pe altele. Forma sa este rezultatul eroziunii și sedimentării de-a lungul mileniilor. Relieful său include o serie de văi și creste care contribuie la diversitatea peisajului.
- Vegetația de pe Muntele Măslinilor este diversificată, datorită variației în altitudine și a influenței climatice mediteraneene. Flora specifică regiunii include măslini (Olea europaea), fiind cei mai emblematici arbori de pe munte, datând din antichitate. Unii dintre măslinii din Grădina Ghetsimani se spune că au peste 2000 de ani. Apoi, pe munte există chiparoși (Cupressus sempervirens), frecvent plantați în cimitire și zone care țin de cultul Bisericii, datorită formei lor conice și a semnificației simbolice. Chiparosul este unul dintre arborii al căror nume apare frecvent în câteva dintre cărţile Vechiului Testament, fiind totodată una dintre cele mai vechi plante medicinale, aşa cum stă scris în textele asiriene din secolul al XV-lea î. Hr.
- Muntele Măslinilor este unul dintre cele mai vechi locuri de pelerinaj din Țara Sfântă. Printre primele mențiuni scrise legate de pelerinajul creștinilor pe Muntele Măslinilor este Jurnalul Egeriei, o pelerină din Europa vestică, probabil o călugăriță, care a scris un jurnal despre pelerinajul ei în Ţara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea. În paginile acestui izvor deosebit de important pentru Biserica noastră, Egeria descrie călătăriile și experiențele pe care le-a trăit în timpul vizitelor la Betleem, Nazaret, Muntele Carantaniei, Iordan, Muntele Tabor și Muntele Maslinilor, Betania, Emaus, și altele. Astfel, în ceea ce privește sărbătoarea Înălțării Domnului, Egeria consemnează următoarele: „După ce se urcă pe Muntele Măslinilor, adică pe Eleona, se merge mai întâi la Imbomon, adică în locul de unde Domnul S-a înălţat la Ceruri; acolo episcopul se aşază împreună cu preoţii şi tot poporul. Se fac lecturi, se intercalează imne şi antifoane potrivite cu ziua şi locul; chiar şi rugăciunile care se intercalează au totdeauna un astfel de cuprins, că sunt adaptate zilei şi locului. Se citeşte chiar locul din Evanghelie unde se vorbeşte de Înălţarea Domnului; se citeşte, de asemenea, şi locul din Faptele Apostolilor, unde se vorbeşte despre Înălţarea Domnului la Ceruri, după Înviere. După ce s-a făcut aceasta, se binecuvântează catehumenii, apoi credincioşii, iar la Ceasul al nouălea din zi (orele 15) se coboară de acolo şi, cântându-se imne, se merge la cealaltă Biserică de pe Muntele Măslinilor, adică cea în care este grota unde şezând Domnul, învăţa pe Apostoli (Eleona)”.
- Locul „Imbomon” despre care pomenește Egeria provine din grecescul ενβουνω, care înseamnă „pe colină” și desemnează vârful Muntelui Măslinilor de unde Domnul S-a înălţat la Ceruri, nu departe de Eleona. Potrivit mărturiilor istoricului Eusebiu, prima dată, Sfânta Elena a construit aici, în secolul al IV-lea, un mic Altar în formă de rotondă iar mai apoi pe acest loc a fost construită o Biserică. De-a lungul vremii, aceasta a fost dărâmată sau transformată în moschee, iar din secolul al XIX-lea, Altarul Înălțării se află sub administrație musulmană. În mijlocul podelei acestei capele se afla o formă încadrată asimetric, o lespede de piatră imprimată cu urma tălpii drepte a lui Hristos.
Așadar, înțelegem că dincolo de profunda semnificație religioasă pe care o are pentru noi, creștinii de pretutindeni, Muntele Măslinilor este și un ecosistem important care susține o diversitate de specii vegetale și animale. Eforturile de conservare sunt esențiale pentru menținerea acestui peisaj natural aparte, de care se pot bucura peste ani și ani pelerinii generațiilor viitoare.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
