Cei ce iau milostenie

Era un oarecare om slăvit într-o mănăstire, având viață cinstită din tinerețe. Căci abătându-se de la toate dulcețile lumești și încuindu-se într-o chilie strâmtă slujea lui Dumnezeu, omorându-și trupul cu postul și cu starea de toată noaptea la rugăciuni, aducând Stăpânului a toate rugăciuni cu multe lacrimi, pentru sine și pentru toată lumea, îndeletnicindu-se cu toată mintea sa întru gândirea de Dumnezeu. Iar hrană avea puțină, în vremea cea obișnuită, din mâinile chelarului. Însă din ceea ce trimitea Dumnezeu prin creștini la mănăstirea fraților, adică aur și argint, hrană și vin, dintru acelea niciodată nu primea. Și i s-a făcut lui, pentru cei ce iau milostenie, o vedenie într-acest fel:

Într-una din zile mai marele cetății a intrat în mănăstirea aceea ca să facă milostenie; și le dădea tuturor câte un ban de argint. Deci a mers și la acel sihastru închis, dându-i un galben, și ruga pe bătrânul acela ca să-l ia. Iar bătrânul, rușinându-se de acel cinstit bărbat, a luat galbenul și l-a pus în buzunarul său. După aceea, noaptea, săvârșindu-și rânduiala sa cea obișnuită, s-a culcat pe o rogojină, vrând să doarmă puțin; și i s-a părut că se vedea stând împreună cu ceilalți frați ai mănăstirii, într-un câmp larg și tot câmpul acela era plin de spini.

Apoi venind un tânăr înfricoșat – care era îngerul Domnului -, silea pe toți monahii mănăstirii, zicându-le: ”Secerați acești spini”. Apoi a mers și la dânsul și i-a zis: ”Încinge-te și seceră spinii.” Iar închisul acela, nevrând, îngerul i-a zis: ”Nu ai niciun răspuns, căci te-ai năimit ieri, împreună cu monahii ceilalți care au luat de la acel om iubitor de Hristos câte un ban de argint; iar tu ai luat un galben și deci mai mult ești dator să te ostenești, secerând spini mai mulți decât alții, ca cel ce ai luat mai multă plată. Iar spinii aceștia pe care-i vezi sunt faptele omului aceluia de la care ați lua ieri milostenie; deci, apropiete-te și seceră împreună cu ceilalți.”

Iar după ce s-a deșteptat din somn pustnicul acela și vedenia aceea socotind-o, s-a mâhnit; și trimițând, a chemat pe acela ce-i dăduse acea milostenie și-l ruga să-și ia galbenul său; iar iubitorul acela de Hristos nu voia să-l ia, ci zicea către pustnic: ”Ține-l la tine, părinte, sau dă-l cui vei dori”. Atunci a zis starețul: ”Nu voiesc să secer spinii păcatelor străine, eu cel ce nu pot dezrădăcina mulțimerea de spini a păcatelor mele”. Și aruncând galbenul acela afară din chilia sa, a închis ferestruica. Iar bărbatul acela, înștiințându-se din ce pricină i-a lepădat starețul milostenia lui, a început a-și îndrepta viața și a face mai multă milostenie la săraci și la lipsiți, aducându-și aminte de scriptura aceea, cum că, cu milostenia și cu credința se curățesc păcatele.

Sursa: Viețile Sfinților.

Total
313
Shares
Previous Post

,,Aurul” preoților și slăvirea Lui Dumnezeu

Next Post

Defecțiunea vieții noastre este că suntem perfect adaptați lumii în care trăim

Related Posts