Cel care vine la nevoinţă trebuie să îmbrace haina călugărească numai după ce se deprinde îndeajuns cu virtuţile; şi cum că cinstită e schima, de suflet folositoare şi mântuitoare

  1. Din Viaţa Sfântului Ioanichie

Minunatul Ioanichie petrecea de doisprezece ani în pustie, când i-a ve­nit de sus o prorocie: să se ridice de acolo, să se sălăşluiască în sihăstria nu­mită Eristin şi să îmbrace veşmântul călugăresc – căci faptele de până atunci, chiar aşa însemnate şi minunate, nu fuseseră decât pregătiri pentru marile lupte ale vieţuirii călugăreşti.

Ajunge, deci, vara la sihăstria pomenită şi îi încredinţează descoperirea lui Ştefan, egumenul monahilor de acolo. Iar acela, fără a zăbovi, îi citeşte a doua zi rânduiala şi rugăciunile obişnuite şi îl îmbrăcă în haina călugăreas­că. Aşa că, înveşmântat în schima monahilor, cel ce era şi înainte de schimă monah s-a gătit spre lupte mai mari decât cele de odinioară şi s-a dat pe sine unei nevoinţe mai aspre.

  1. Din Viaţa Cuviosului Alipie

Faima îl făcuse pretutindeni cunoscut pe marele Alipie şi de aceea mul­te suflete erau chemate la pocăinţă, atât bărbaţi cât şi femei. Iar pentru că aceştia nu erau puţini, Sfântul le-a ridicat două aşezăminte, separate unul de celălalt, despărţind trupurile după fire – nu aş zice şi duhurile -. Cuvioaselor femei le-a dat regulă şi poruncă să nu vadă şi nici să se arate vreodată înain­tea ochilor bărbăteşti. Iar ele într-atâta păzeau porunca, încât nu primeau să se întâlnească nici cu părinţii după trup, chiar dacă, de multe ori, le îndemna şi Sfântul – din pricina vreunei împrejurări sau chiar a apropierii morţii voind să arate astfel că porunca Părintelui e mai tare şi decât legătura firii.

Impreună cu acestea vieţuia şi mama cuviosului, care urma aceeaşi rân- duială cu celelalte, dar nu se lăsa înduplecată să aibă parte şi de schimă – cu toate că, aşa cum a arătat cuvântul şi în altă parte, era minunată întru vir­tute -. Fiul o rugase de multe ori, dar ea nu se supunea, spunând că-i tot una slujirea şi călugăria. însă un vis dumnezeiesc a făcut-o de îndată atât de ascultătoare, încât ajunse să-l roage fierbinte pe fiul său pentru aceasta. Se făcea că aude în somn pe acele sfinte femei psalmodiind o cântare frumos- glăsuitoare. Atunci duhul i s-a îndulcit şi a vrut să dea fuga în casa unde era ceata cântăreţelor, ca să li se alăture. Dar cel care păzea intrarea i-a stat în cale, spunând că nu-i este îngăduit celei care nu are parte de aceeaşi schimă să se însoţească cu roabele lui Dumnezeu. Auzind acestea s-a ruşinat şi aşa, plină de tulburare, s-a trezit din somn. îndată s-a dus la Sfânt şi i-a povestit vedenia, cerând cu stăruinţă să se învrednicească de ceea ce mai înainte re­fuzase cu împotrivire la fel de puternică. Şi de atunci înainte s-a făcut părtaşă schimei călugăreşti, împreună cu sfintele femei, cu care de altfel se asemăna în toate celelalte; iar după ce a semănat multe seminţe ale virtuţii, acum se desfată cu bucurie de roadele cele nestricăcioase.

  1. Din Pateric
  • A zis un Bătrân: „Credeţi-mă, fiilor, că după cum e mare lauda şi sla­va împăratului care se leapădă de lume şi se face monah, tot aşa de mare e şi ruşinea monahului care lasă schima şi se face împărat. Pentru că cele gândite sunt nespus mai de cinste decât cele simţite[i]”.
  • Era un Bătrân mare văzător cu duhul, care a dat mărturie: „Aceeaşi putere pe care am văzut-o la botez, am văzut-o şi pe veşmântul monahului, atunci când ia schima”.
  1. A Sfântului Efrem

Frate, nu te frământa întrebându-te când vei lua schima. Fiindcă vrăjma­şul le strecoară unora o dorinţă nechibzuită să fie învredniciţi înainte de vre­me de schimă. Tu, iubite, care te străduieşti să fii pe placul lui Dumnezeu, fii îndelung răbdător şi auzi-1 pe Apostol, care zice: Chiar de poţi ajunge liber, alege mai degrabă robia (1Co.7,21).

Caută la generaţiile de demult şi vezi că toţi sfinţii au dobândit făgădu­inţele prin îndelungă răbdare şi stăruinţă; în fiecare zi să te încurajezi pe tine însuţi, ca să fii găsit împreună moştenitor cu ei în împărăţia cerurilor.

Gândeşte-te la Patriarhul Iacov; oare nu a robit pentru Rahela paisprezece ani lui Laban Sirianul în Mesopotamia, în arşiţa zilei şi în gerul nopţii? Asemenea şi Iosif cel iubit, n-a robit ani buni în pământ străin? Că scris este: losif era de şaptesprezece ani când păştea oile cu fraţii săi (Fc.37,2), şi iarăşi: Iosif era de treizeci de ani când a stat în faţa lui Faraon (Fc.41,46). Moise, slujitorul Domnului, a trăit patruzeci de ani ca străin în pământul Madiam. Iar fii lui Israel au intrat în pământul făgăduinţei după patruzeci de ani. însă, înainte de toate, vezi-1 pe Avraam, după câţi ani a primit ceea ce i se făgăduise. Apoi toţi sfinţii, mai întâi au răbdat îndelung şi după aceea au dobândit cele făgăduite. Aşa şi tu, aşteaptă-L în smerenie pe Domnul şi la vreme potrivită te va înălţa şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ta precum amiaza (Ps.36,6).

De te-ai învrednicit de sfântul veşmânt al monahilor, nu te trufi înaintea celor ce aşteaptă pentru anul ce vine. Nu-i virtute să se creadă cineva primul, ci să rabde până la sfârşit. Când iei schima să nu zici în sinea ta: „M-am izbăvit de păcate”, ci mai degrabă de acum încolo osteneşte-te şi mai vârtos pentru virtuţi, ca să nu te păgubeşti singur de cele mari [pe care le-ai dobândit]. Că până acum, silit de bunul de preţ nădăjduit[ii], nu ţi-ai nesocotit mântuirea; iar atunci erai în cămara din afară, în vreme ce acum ai intrat în cea dinlăuntru.

De aici încolo se va vedea lămurit ce cale îţi doreşti; cea largă şi încă­pătoare, care duce la pierzanie, sau cea strâmtă şi îngustă, care duce la viaţa veşnică. Nu fii nepăsător cu tine însuţi, ca să nu pierzi şi cele pentru care te-ai ostenit.

Nicicând să nu ieşi din chilie fără mantie, chiar de-ai avea ceva grabnic de lucru; ci să ieşi îmbrăcat cu aceasta, pentru că îţi dă chip cuviincios. Că e ruşinos pentru monah să umble neînveşmântat, numai cu dulamă sau cu coloviu, ca un tinerel fudul. După cum e scris: încinge-te şi încalţă-ţi sandalele; îmbracă-ţi haina şi urmează-mă (Fa.12,8).

  1. A Iui Avva Isaia

Domnul nostru Iisus Hristos nu s-ar fi suit pe Cruce, dacă nu ar fi tămă­duit mai întâi toate patimile omului, lucru pentru care a venit în lume. Căci până să vină Domnul în trup, omul era orb şi mut, slăbănog şi surd, lepros şi şchiop, omorât de toate cele potrivnice firii. Iar când S-a milostivit şi a venit pentru noi, l-a înviat pe mort, l-a făcut pe şchiop să umble, pe orb să vadă, pe mut să vorbească, pe surd să audă şi l-a ridicat pe om nou, slobod de toată neputinţa; şi atunci S-a suit pe Cruce.

Impreună cu El au atârnat doi tâlhari; cel din dreapta îl slăvea şi îl ruga, zicând: Pomeneşte-mă Doamne întru împărăţia Ta (Lc.23,42), iar cel din stânga îl hulea. Cuvântul vădeşte că mintea, înainte să se trezească din nepăsare, se află dimpreună cu vrăjmăşia; iar dacă Domnul nostru Iisus Hristos o ridică din delăsare şi îi dăruieşte să vadă din nou şi să deosebească toate, poate să se suie pe cruce. Atunci vrăjmăşia se îndârjeşte să hulească, aruncând cuvinte grele, nădăjduind că poate mintea se va moleşi, va lepăda osteneala şi se va întoarce din nou la nepăsare.

Acesta este [înţelesul] celor doi tâlhari, pe care Domnul nostru Iisus Hristos i-a despărţit de prieteşugul dintre ei. Unul îl ocăra, aşteptând, după cum am spus, că poate îl va îndepărta de nădejde. Celălalt, însă, a stăruit în rugăminte, până ce a auzit: Astăzi vei fi cu Mine în Rai (Lc.23,43). Acesta e cel care a „prădat” şi raiul, mâncând şi din pomul vieţii.

  1. Din Pateric

Avva Dioscor a spus: „Fraţilor, cu harul lui Dumnezeu am luat sfântul chip şi îl purtăm de atâta vreme. Să ne sârguim, deci, ca şi in ceasul strâm­torării să fim găsiţi având veşmântul de nuntă; fiindcă dacă vom purta veş­mântul nostru ceresc, nu ne vom înfăţişa goi. Ce vom face, însă, fraţilor, de nu vom fi găsiţi purtându-1? Negreşit vom auzi şi noi glasul acela care spune: «Aruncaţi-i pe aceştia în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor» (Mt.25,30). Vai, câtă căinţă ne va cuprinde atunci! Vai, ce ruşine şi întristare de nesuferit vom simţi, când îi vom vedea pe Părinţii noştri răpiţi în împărăţia cerurilor, iar pe noi scoşi de îngerii pedepsei în întunericul cel mai din afară şi focul veşnic”.

  1. Din Nomocanon. Rânduială a Apostolului Pavel

Catehetul să fie învăţat trei ani. Dar dacă e râvnitor şi are bunăvoinţă, să fie primit [mai repede]; căci se judecă felul omului şi nu timpul.

————————————————————

[i] Am preferat pentru adjectivul voητόϛ; traducerea (de altfel consacrată în scrierile duhov­niceşti) gândit. Termenul desemnează lucrurile care sunt simţite/percepute cu mintea (pentru minte).

[ii] Schima monahală

Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediție Bilingva 2010  Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. II, Tema 31

Total
1
Shares
Previous Post

Despre cei care pupă moaște

Next Post

Cum să mă mântuiesc?

Related Posts