1. A Sfântului Varsanufie
Un frate a întrebat pe un Bătrân: „Rudele îmi sunt datoare cu o mică sumă de bani pe care vreau să o dau săracilor. Aceia, însă, mai degrabă nu vor să mi-o înapoieze. Ce să fac?” A răspuns Bătrânul: „De nu vei tăia cugetul trupesc şi nu vei arăta un pic de neruşinare după Dumnezeu [faţă de rude], cazi şi în dorinţa de a plăcea oamenilor”.
2. Din Pateric
Un frate care se lepădase de lume şi care, dându-şi avutul săracilor, păstrase puţin din el şi pentru sine, s-a dus la Avva Antonie, cerând să devină monah. Iar acela, când a aflat că şi-a păstrat câte ceva din cele ale sale, i-a spus: „Dacă vrei să devii monah, mergi în sat şi cumpără carne. Apoi dezbracă-ţi veşmintele, înfăşoară carnea în jurul trupului dezgolit şi vino aşa până aici”. Fratele a făcut întocmai. Şi cum se întorcea dezgolit, aşa cum s-a spus, purtând pe umeri carnea, câinii şi păsările de pradă i-au sfârtecat trupul, vrând să apuce carnea. După ce s-a întors astfel la Bătrân şi i-a arătat trupul sfâşiat, i-a zis Avva Antonie: „Tot aşa sunt tăiaţi bucăţi, în războiul cu diavolii, cei care se leapădă de lume, însă vor să aibă şi bani”.
*
Spunea Avva Isidor: „Patima cea cumplită şi neruşinată a iubirii de arginţi nu cunoaşte îndestulare şi împinge sufletul care i-a căzut pradă la cel mai de pe urmă dintre rele. De aceea să o gonim chiar de la început; căci dacă ne stăpâneşte, devine de nestrunit”.
*
Un om care voia să se lepede de lume a venit la un Bătrân mare şi i-a spus: „Vreau să mă călugăresc”. Bătrânul i-a răspuns: „Dacă vrei, mergi şi te leapădă de [toate], iar apoi vino să şezi în chilia ta”. Acesta a mers şi a dat [tot] ce avea, însă a păstrat pentru el o sută de galbeni şi a venit la Bătrân. I-a spus Bătrânul: „Nu poţi să te faci monah”. Iar omul i-a răspuns: „Ba pot”. A zis atunci Bătrânul: „Mergi şi şezi în chilie”. A mers, deci, şi a şezut. Cum stătea, însă, acolo, i-au spus gândurile: „Uşa e veche şi trebuie schimbată”. A venit la Bătrân şi i-a zis: „Părinte, îmi zic gândurile că uşa e veche şi trebuie să o schimb”. I-a zis Bătrânul: „Încă nu te-ai lepădat de lume. Mergi şi te leapădă şi atunci vino să şezi aici”. Fratele s-a dus şi a dat nouăzeci de galbeni. Întorcându-se, îi zice Bătrânului: „Iată, m-am lepădat de lume”. Şi iarăşi, după cum i-a poruncit Bătrânul, s-a dus şi s-a aşezat în chilie. Pe când şedea, i-au spus din nou gândurile: „Acoperişul e vechi. Ar trebui dres”. Se duce la Bătrân şi îi spune: „Gândurile îmi zic: «Acoperişul e vechi şi trebuie dres»”. Îi spune Bătrânul: „Mergi şi te leapădă de lume”. Iar el s-a dus, a dat şi cei zece galbeni, apoi s-a întors şi i-a spus Bătrânului: „Iată, m-am lepădat de lume”. Mai apoi, şezând în chilie, îi spun gândurile: „Toate aici sunt vechi, iar locul e pustiu şi vine leul să mă mănânce”. Merge la Bătrân şi îi spune gândurile. Bătrânul i-a zis: „Spune şi tu gândurilor: «Eu aştept să vină toate peste mine -adică să se prăbuşească- şi pe leu să vină să mă mănânce, ca să mă izbăvesc mai repede». Spune, deci, acestea gândurilor şi mergi de şezi în chilia ta; roagă-te lui Dumnezeu neîncetat, netemându-te şi nici îngrijindu-te de nimic”. Fratele a făcut astfel şi a găsit odihnă.
*
Un tânăr căuta să se lepede de lume. De multe ori se pornise şi ieşise din cetate, ca să meargă la mănăstire, dar gândurile îl întorceau din drum, încurcându-l cu lucruri şi griji care păreau de neapărată trebuinţă; căci era şi bogat. Într-o zi, când s-a pornit aşa cum o mai făcuse şi a ieşit din cetate, l-a împresurat iarăşi [un nor] de gânduri, înceţoşându-i mintea[1] şi punându-i înainte pricini mult trebuincioase, ca să-l facă din nou să se întoarcă. Acela, numai ce a simţit războiul şi asuprirea gândurilor, neavând ce altceva să facă, s-a dezbrăcat îndată de veşmintele pe care le purta şi le-a aruncat; apoi a luat-o la fugă, aşa gol cum era, vrând să ajungă la una dintre mănăstiri. Dumnezeu i-a descoperit unui Bătrân, chiar cel spre care se îndrepta tânărul: „Scoală de primeşte pe nevoitorul Meu!” Ridicându-se, Bătrânul a ieşit şi l-a întâmpinat. Iar când a aflat ceea ce se întâmplase, s-a minunat. L-a primit pe tânăr şi l-a învrednicit numaidecât de schima călugărească. De atunci, când veneau fraţi la Bătrân ca să-l întrebe despre gânduri, dacă întrebau despre altele răspundea el însuşi; dacă, însă, întrebau despre lepădarea de lume, îi trimitea la acela, spunându-le: „Întrebaţi-l pe fratele”.
*
Era odată un monah bolnav pe care îl luase stareţul unei obşti şi îl odihnea, ca pe unul care nu ar fi avut cele spre trebuinţă. Le zicea şi fraţilor de sub ascultarea sa: „Siliţi-vă un pic, ca să-l odihnim pe cel neputincios”. Bolnavul, însă, avea un vas plin de aur, pe care îl dosise într-o groapă ce-o săpase sub aşternutul de paie pe care zăcea. Nu după multă vreme, s-a întâmplat să moară, fără să mărturisească nimic despre aur. Pe când îl îngropau, Avva le-a spus fraţilor: „Luaţi aşternutul acesta de aici”. Aceia au stricat culcuşul şi dedesubt au găsit aurul îngropat; căci îl dădea de gol semnul săpăturii. L-au luat şi l-au adus lui Avva. Iar el, când a văzut aurul şi a aflat cum a fost găsit, a zis: „Pentru că acela nu a mărturisit despre aurul acesta nici în timpul vieţii, nici când trăgea să moară, ci îşi punea nădejdea în el, eu nu îl ating. Luaţi-l aşa cum este şi îngropaţi-l alături de frate”. Pe când se întorceau [de la îngropăciune], au văzut un foc care s-a pogorât din cer şi, prăvălindu-se peste mormânt, a rămas nestins pentru multe zile, până ce a mistuit pietrele, ţărâna şi toate cele din mormânt. Iar toţi cei care au văzut aceasta s-au înspăimântat şi s-au minunat.
_____________________
[1] Textual: „stârnind mult praf”.
Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediția întâi 2007 Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. I, Tema 17 – Editura „Metropolis Press”, Atena, Grecia, 2007.
