Papismul este înaintemergătorul antihristului

 Părintele Filotei Zervakos

Ortodoxia a fost statornicită de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi, prin cele şapte Sinoade Ecumenice, luminate de Sfântul Duh.

Papismul este înaintemergătorul antihris­tului, fiindcă papa, cuprins de mândrie şi trufie, vrând să devină cel mai mare stăpânitor al Bisericii şi al lumii, a separat Biserica lui Hristos.

Catolicii au căzut în multe erezii, preschim­bând tainele Bisericii Ortodoxe. în loc de botez ei săvârşesc stropirea, în loc de taina împărtăşaniei fac azime ebraice. Au modificat postul, iar maslul şi aghiazma n-o pot face, fiindcă sunt afurisiţi, de aceea aghiazma lor nu se păstrează.

Voi aminti şi o întâmplare petrecută în Sfântul Munte. Împăratul Constantinopolului, Mihail, şi patriarhul Vekkos, care erau papistaşi, au mers între anii 1170-1200 în Sfântul Munte şi i-au silit pe monahi să primească papismul şi să slujească împreună cu papistaşii. Trupurile celor care au primit să slujească împreună cu ei au ră­mas neputrezite şi urât-mirositoare, ele fiind afu­risite. Iar trupurile celor care n-au primit să slu­jească împreună cu ei şi au fost ucişi de papistaşi răspândesc mireasmă. Fie ca harul Sfântului Duh să lumineze minţile voastre, să vă întărească şi să vă ajute să înlăturaţi somnul amăgirii şi al trândă­viei şi să veniţi în braţele Bisericii!

Previous Post

Cel ce se leapădă de lume trebuie să se golească de toate. Cum trebuie să-și chivernisească acesta agoniseala [din lume]. Și cum că, pentru cei din obște, a avea ceva propriu este neîndoielnică pierzanie

Next Post

Biserica

Related Posts
Total
0
Share