Cincizecime și Duhul Sfânt (I)

După Învierea Sa, Hristos S-a arătat Ucenicilor Săi, a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă”. Aceștia însă fiind înfricoșați, s-au îndoit, s-au tulburat, au crezut că văd un  duh, un vis și că nu era cu adevărat Hristos, Dascălul lor. Au început înlăuntrul lor să se îndoiască. Atunci Domnul le-a spus: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale”[1].

Dar fiindcă știa că mintea lor era încuiată, mintea limitată, ca să înțeleagă ce le spunea, „Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile”[2]. Adică le-a deschis mințile să înțeleagă că El este Cel despre Care a vorbit Moisi și profeții cu mii de ani în urmă.

Și după ce le-a deschis mintea, i-a scos afară din Ierusalim către Betania, i-a binecuvântat „Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la Cer”[3]. Priviți la ce lucruri înfricoșătoare erau martori Apostolii! De aici au devenit ca niște lei. Cine putea după acest adevăr să-i oprească, cine putea să-i împiedice, să nu propovăduiască până la sânge că Acest Iisus Hristos, Dascălul lor, este adevăratul Dumnezeu?

Iar apoi, în ziua Cincizecimii, le-a trimis pe Mângâietorul, pe Preasfântul Duh, după făgăduința Tatălui: „Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu”[4], adică ceea ce Tatăl făgăduise să trimită în lume după Învierea Sa, a treia Persoană a Sfintei Treimi, ca o suflare repede, ca un vânt foarte puternic, care a suflat și a umplut toată încăperea, „toată casa”, unde erau adunați Apostolii. Pronia Bunului Dumnezeu a îngăduit venirea Duhului Sfânt ca o suflare repede și tunet în ziua Cincizecimii, ca lumea să cunoască, să se adune acolo și să se vădească mărețiile lui Dumnezeu.

Însă ce însemna pentru aceștia ziua Cincizecimii? Cincizecimea, care era la 50 de zile după Paști, evreii o prăznuiau ca Sărbătoare a Corturilor și obișnuiau să se adune în Ierusalim din toate neamurile, chiar și iudeii ce se născuseră în alte țări și aveau alte patrii.

Ce însemna Sărbătoarea Corturilor? Când evreii au pornit ca să plece cu Moisi din pământul Egiptului, i-a urmărit Faron cu oastea lui. Atunci Moisi a lovit cu toiagul său Marea Roșie și apele s-au despărțit în două, făcându-se zid de ambele părți, ca să treacă poporul. Gândiți-vă cât de puternic a fost vântul, astfel încât să despartă apele și le ținea ca un zid. Și s-a făcut marea ca uscatul și au trecut israeliții, fără să-și ude deloc picioarele, „cu picior neudat”. Iar când au trecut cu toții de cealaltă parte, iar egiptenii au înaintat în marea uscată, ca să-i vâneze, din nou prin minunea toiagului lui Moisi, apele au revenit la locul lor și i-au înecat pe toți vrăjmașii în Marea Roșie, dimpreună cu caii și carele lor. Atunci evreii de pe țărmul celălalt au înălțat corturi și au slăvit pe Dumnezeu „sub cort” pentru izbăvirea lor. Această zi au rânduit-o ca sărbătoare mare și o prăznuiau la cincizeci de zile după Paști.

Și revin la pogorârea Sfântului Duh. Imediat după „suflarea repede”, s-au arătat limbile de foc pe capul fiecărui Apostol și au început să vorbească în toate limbile lumii despre mărețiile lui Dumnezeu. Tot acest popor care era adunat în Ierusalim în ziua Cincizecimii din diferite neamuri îi auzeau pe Apostoli vorbind în toate limbile despre mărețiile lui Dumnezeu, fiecare în limba în care s-a născut[5].  Și  se mirau. Cum de auzim mărețiile lui Dumnezeu în limba țării noastre, în care ne-am născut și am fost crescuți, de la niște oameni simpli și neînvățați, pe care îi cunoșteam până acum că nici limba lor nu o știau bine să vorbească?

Unii, care au vrut să distrugă adevărul, ca să nu creadă poporul în minune, au spus că sunt beți de vin tare.  Și atunci a luat cuvântul Apostolul Petru și le-a spus: „Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele; Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi”[6].

Erau însă și iudei care proveneau din neamuri și erau adunați acolo și care, văzând aceste fapte minunate, au crezut în Hristos. Iar când Apostolii s-au împrăștiat printre neamuri și au trecut și prin părțile lor, ca să propovăduiască Evanghelia, i-au recunoscut, i-au urmat și au devenit și ei apostoli ai adevărului Evangheliei lui Hristos. Și nu era doar această harismă a vorbirii în limbi și a cunoașterii tainelor lui Dumnezeu, care le-a dat pe Duhul Sfânt.

Înainte de pogorârea Sfântului  Duh, când s-a petrecut zămislirea, Patimile și Răstignirea lui Hristos, Apostolii se înfricoșaseră, predaseră armele, își pierduseră curajul, se temeau chiar și de umbra iudeilor și erau ascunși într-o casă. Însă când a venit Duhul Sfânt să petreacă împreună cu ei, să le amintească toate cele de mai înainte profețite și cunoscute, ca să le înțeleagă și să le tâlcuiască, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură. Cei fricoși au devenit bărbătoși, cei plini de frică neînfricați, cei neînțelepți înțelepți, cei care nu puteau să mărturisească pe Hristos înaintea unei copile, apoi s-au împrăștiat între neamuri, cu ajutorul vorbirii în limbi ce le-a fost dăruită, ca să răspândească pretutindeni predica pocăinței și a întoarcerii la Dumnezeu.

Această zi a Cincizecimii, în care s-a săvârșit această mare minune, este plină de bucurie, fiindcă a început oficial deja ca Biserica lui Hristos să primească trup și oase și a început lucrarea evanghelizării prin Apostoli în toată lumea. Mare este această zi și comemorabilă pentru începutul și lărgirea Bisericii Ortodoxe a lui Hristos în toată lumea. Odată cu pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au devenit mari teologi neînfricați, care povesteau mărețiile lui Dumnezeu. Vedeți, Domnul a ales pe cei temători, pe cei necărturari, pe cei neînsemnați, le-a ales pe cele slabe, neputincioase, pe cele de nimic, ca să le rușineze pe cele înțelepte, ca să le desființeze pe „cele ce sunt”; și a creat o întreagă filozofie. Iar astăzi teologii greci au nevoie să meargă la Universități Teologice din țări străine, ca să tâlcuiască Evanghelia, Faptele și Epistolele, ce le-au scris Apostolii.

[1] Luca 24, 36-40

[2] Luca 24, 45.

[3] Luca 24, 51.

[4] Luca 24, 49.

[5] Fapte 2, 6.

[6] Fapte 2, 14-15.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.