Vom fi judecaţi nu după mulţimea cunoştinţelor şi priceperii, ci după cartea conştiinţei curate. Cercetează-te cu atenţie, preaiubitule, atât pe tine, cât şi conştiinţa ta; atunci te vei găsi fără îndoială vinovat; dacă nu pentru un păcat, oricum pentru altul, dacă nu pentru unul mare, atunci pentru unul mic; iar dacă nu ai păcătuit cu fapta, vei constata, cu siguranţă, că ai păcătuit cu cuvântul şi cu gândul. Dacă nu cunoşti gândurile fratelui tău care a greşit, nici zdrobirea inimii sale, cum îndrăzneşti să-l judeci? Consider că uneori îţi este mai de folos să cazi tu însuţi şi să te ridici, decât să-l judeci pe aproapele, pentru că cel care a greşit se avântă spre smerita cugetare şi spre pocăinţă; pe când cel care-l judecă pe cel ce a greşit se întăreşte în înşelare şi înfumurare.
Dacă în timpul zilei se întâmplă să săvârşeşti un păcat, poartă de grijă ca seara să-l mărturiseşti. După masa de seară du-te la părintele tău duhovnicesc, închină-te înaintea lui ca şi cum ar fi însuşi Hristos, cazi în genunchi, arată-i starea sufletului tău, aşa cum a fost de-a lungul zilei care a trecut, cercetându-te în toate câte ai făcut cu fapta sau cuvântul. Poate ai săvârşit ceva împotriva conştiinţei, sau poate ai amărât pe cineva, sau te-ai supărat pe aproapele tău, sau ai cârtit, sau l-ai judecat? Străduieşte-te să-ţi aminteşti până şi cele mai neînsemnate gânduri care-ţi pătează conştiinţa. Dacă crezi că nu vei reuşi să ţi le aminteşti pe toate în faţa duhovnicului, notează toate câte le ai de mărturisit. După o astfel de spovedanie amănunţită, primind dezlegare de la însuşi Dumnezeu şi sărutând icoana şi Crucea, închină-te înaintea părintelui tău duhovnic cu metanie până la pământ şi du-te în tăcere în chilia ta, mulţumind din inimă lui Dumnezeu că te-a învrednicit să te spovedeşti şi să-ţi linişteşti conştiinţa.
Atunci când nu te poţi spovedi la părintele duhovnic, poţi, la nevoie, să te mărturiseşti unui frate din mănăstire sau unui om apropiat ţie, care are o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi discernământ duhovnicesc. Poţi să-i faci cunoscut ceea ce-ţi tulbură conştiinţa şi să-i ceri rugăciunile şi binecuvântarea. Iar dacă nici pe unul ca acesta nu-l afli prin apropiere, atunci, după ce vei chema martor un înger sau un arhanghel, mărturiseşte-te lui Dumnezeu cu lacrimi, lovindu-ţi pieptul, cu frângere de inimă şi smerenie, învinovăţindu-te numai pe tine. Dacă ai mustrări de conştiinţă, supune-te singur unei pedepse şi îndeplineşte acest canon până când vei avea posibilitatea să te mărturiseşti părintelui duhovnic.
Pentru părintele duhovnic sau povăţuitorul căruia îi mărturiseşti faptele şi gândurile se cuvine să ai o mare dragoste, credinţă neclintită şi deosebită cinstire; să nu-l judeci niciodată pentru nimic şi să nu te clatini dacă alţii îl vor vorbi de rău şi-l vor judeca. Chiar dacă ţi s-ar părea că greşeşte, să nu te tulburi şi să nu-ţi pierzi încrederea în el. Învinuieşte-te totdeauna pe tine însuţi, iar nu pe el, spunând înlăuntrul tău: eu, păcătosul, am privit la părintele meu duhovnic cu ochii întinaţi şi din cauza necurăţiei mele îl judec, căci nu pot să văd nevinovăţia lui. Osândeşte-te astfel şi roagă-te cu râvnă Domnului spre îndreptarea sa. Dacă într-adevăr s-a întâmplat să cadă în vreun păcat, aşa să gândeşti: Domnul Dumnezeu a îngăduit să fie ispitit şi i-a dat un ghimpe. Însă cum aş putea eu, păcătosul, să-l judec, necunoscându-i faptele şi nici pocăinţa? Pot oare să privesc în sufletul lui? Chiar dacă a greşit, poate că deja s-a căit din tot sufletul şi a primit de la Dumnezeu iertare desăvârşită. Încă şi aceste cuvinte să ai în inima şi în cugetul tău: Însuşi Domnul dă înălţare şi cădere. Cine sunt eu să-l judec?
Din îndrumările duhovniceşti ale Stareţului Ilarion despre judecarea aproapelui.
