O oarecare femeie, pe nume Hrisovalantu, se nevoia în lume, iar Stareţul nostru o avea drept maică duhovnicească și o cinstea mult. Era foarte virtuoasă și milostivă. Tot ce avea, dădea milostenie. Pe oricine vedea, îl chema și‑i dădea milostenie. Stareţul ne spunea despre ea, atunci când ajunsese la sfârșit: „Numai Cuvioșii Părinţi, asceţii, pustnicii văd aceste lucruri, nimeni altul nu le vede. Vedea trecând pe dinaintea ei tot ce dăduse: saltele, plăpumi, pături. Tot ce dăduse”. Și spunea: „Ce lucruri de diamant! Ce aurării! Eu nu am dat nicio plapumă de aur. Ce este aceasta?”. Vorbea singură și noi o auzeam. Spunea: „Ce saltele de aur, ce pături de aur sunt acestea? Ce lucruri frumoase sunt acestea!”. Așadar, tot ceea ce dăduse, treceau pe dinaintea ochilor ei și le vedea. În ceasul morţii sale le‑a văzut. Și șoptea: „Hai, Gheronda! Hai, Gheronda! Vino odată, Gheronda! A sosit ceasul meu, a venit Îngerul, hai Gheronda!”. De îndată ce a venit, la ora zece, s‑a împărtășit și în acea clipă s‑a sfârșit.
Această femeie îl iubea mult pe Sfântul Ioan Botezătorul. Postea, la fiecare prăznuire a sa făcea priveghere de toată noaptea și nici apă nu bea. Odată, după ce s‑a îmbolnăvit de cancer și avea dureri insuportabile, a spus:
– Cinstite Înaintemergătorule, eu te‑am iubit, te‑am cinstit, am postit, dar tu de ce nu vii acum să mă ajuţi?
Atunci i s‑a arătat Sfântul Ioan Botezătorul în chip de călugăr, ţinând într‑o mână un mic felinar, iar cu cealaltă mână o ţinea pe fiica ei, care murise mai înainte și a întrebat‑o:
– Ce ai?
– Nu vezi ce am? Nu mai pot de dureri. Mor.
– Nu te mâhni!, i‑a spus Sfântul. Nu mai ai vreo injecţie? Fă‑o și nu te va mai durea.
Apoi a dispărut Sfântul, au dispărut și durerile și a plecat din cele de aici fără durere.
Extras din Cuvinte din inimă – Stareța Macrina Vassopoulos, Editura Evanghelismos, 2015.
