În seara când ningea ca în povești
eram copil și primeam vești,
cum Dumnezeu se face om deplin,
să scape lumea de mult chin…
Cu mâinile înghețate a colind,
băteam la porți cu inima șoptind,
că fiecare „leru-i ler” e un mister,
ce-mi aprindea privirile de ger…
Iar cerul cobora adânc pe la ferestre
și tainic luam din nou de veste,
că Pruncul întrupat e lângă mine
și-mi plămădește zorile creștine…
Privesc cu dor zăpezile apuse,
ce primeneau colindele nespuse,
cu un Pruncuț născut în Betleem,
să pun copilăria într-un poem…
Pr. Emil Cărămizaru,
23 decembrie 2025
