– Gheronda, cum să scap de părerea înaltă ce o am despre mine?
– Dacă te întorci către sine şi ajungi să te cunoşti, vei vedea atât de multă urâţenie, încât tu singură o să te scârbeşti de tine.
Dacă omul nu se cunoaşte pe sine însuşi, ca să se smerească în mod firesc, smerenia nu-i poate deveni o stare permanentă, ca să rămână Harul lui Dumnezeu înlăuntrul său. Dacă se tot învârte în jurul cozii, atunci diavolul este în stare să-i mănânce toţi anii vieţii, chiar de i-ar da Dumnezeu anii lui Matusalem. Adică o dată îi aduce diavolul gândul cum că este cineva, altă dată omului îi vine gândul smerit că nu este nimic. O dată diavolul, altă dată omul; o dată va câştiga unul, altă dată celălalt. Şi astfel vor cânta la nesfârşit acelaşi refren.
– Văd, Gheronda, că toate maicile m-au întrecut în virtute, chiar şi cele mai tinere.
– De vreme ce nu te-ai smerit singură, ai fost smerită de alţii. Ştii ce fac specialiştii atunci când vor să trimită o rachetă în spaţiul cosmic? Încep numărătoarea inversă de la numerele mai mari la cele mai mici: „Zece, nouă, opt, şapte… unu, zero!”. De îndată ce ajung la zero, se lansează racheta. Tot astfel şi tu, acum că ai ajuns la zero, te vei lansa şi vei zbura la înălţime. Ai învăţat la şcoală fizica?
– Da, Gheronda.
– Aşadar acum este timpul să înveţi fizica metafizicii şi să cunoşti cum se va face dezintegrarea duhovnicească a individualistei din tine.
– Şi cum se va face asta, Gheronda?
– Când te vei ocupa de persoana ta şi te vei cunoaşte pe tine însăţi, te vei smeri şi atunci va avea loc dezintegrarea individualistei din tine, va ieşi energia duhovnicească şi vei zbura în… spaţiu. Numai aşa vei putea intra pe traiectoria duhovnicească. Altfel vei rămâne pe traiectoria lumească.
Nu foloseşte la nimic să cerceteze cineva întreaga lume, dacă nu a cercetat mai întâi lumea sa lăuntrică. Dacă-şi cunoaşte mai întâi lumea sa lăuntrică, adică sinele său, persoana sa, va cunoaşte apoi cu uşurinţă nu numai pământul, ci şi spaţiul. Când omul îşi cunoaşte propria persoană, atunci automat are loc dezintegrarea propriului individualism şi se mişcă pe traiectoria duhovnicească, în afara atracţiei pământului, în afara atracţiei lumii. Deşi trăieşte pe pământ ca un om, trăieşte fără să fie atras de păcat şi, în general, de dorinţele lumeşti.
– Gheronda, atunci când, deşi te lupţi, mândria nu cedează, înseamnă că nu te cunoşti cu adevărat pe tine însuţi?
– Da, nu a avut loc încă dezintegrarea duhovnicească a propriului individualism. Ai înţeles?
– Adică tot la smerenie ne întoarcem.
– Sigur că da! Omul care are mândrie nu s-a cunoscut pe sine. Dacă se cunoaşte pe sine, mândria va pleca. Totul este să te cunoşti pe tine însuţi. De aceea lipseşte smerenia, pentru că lipseşte cunoaşterea de sine. Iar când omul se cunoaşte pe sine cu smerenie, va fi cinstit de către oameni.
– Gheronda, şi dacă există cunoaştere de sine, dar nu există smerenie?
– Atunci înseamnă că nu există intenţie bună, lipseşte râvna cea bună.
* În greacă, cuvântul το ἄτομο (to átomo) înseamnă individ, ins, dar în acelaşi timp are şi sensul de atom, adică acea particulă infimă a unui element chimic. Pornind de la noţiunea de dezintegrare a atomului din fizică, Stareţul ţinteşte să indice, printr-un joc de cuvinte, traseul pe care omul este chemat să apuce pentru a se elibera de povara egoismului. În acest context, în cazurile în care cuvântul individ desemnează pe omul care se preocupă în mod exclusiv de propria persoană, ignorându-i pe ceilalţi, credem că poate fi perceput mai bine dacă-l vom înlocui cu individualist. [n.tr.]
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
