„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre cei vechi a înviat. Iar Irod a zis: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este, dar, Acesta despre care aud asemenea lucruri? Și căuta să-L vadă. Și, întorcându-se, Apostolii I-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci, luându-i cu Sine, S-a dus de o parte într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida. Iar mulțimile, aflând, au mers după El, și El, primindu-le, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuință de vindecare, îi făcea sănătoși.”
Biserica și statul
Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, Epistola 94 (Către Ilie, guvernatorul provinciei Capadocia), în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 177-178
„Ultima dată când Te-am întâlnit, Preaminunatule, primul meu gând a fost să stau de vorbă cu Luminăția Ta despre toate afacerile curente, iar la urmă să discutăm și despre situația Bisericilor, pentru a nu da prilej la acuze nedrepte. Dar am renunțat atunci, crezând că aș fi părut indiscret dacă am arătat un zel atât de exagerat și oarecum egoist, provocând griji inutile unui om care și așa e peste măsură de copleșit cu o mulțime de treburi.
(…) Într-adevăr, dacă Te-aș încărca cu toate problemele noastre, Ți-aș lăsa prea puțin timp pentru afacerile publice. (…) De aceea, cred că, văzând ce bogat program de construcții ne-am propus, marele Basileu (împărat) ne-a îngăduit să ne administrăm noi înșine Bisericile noastre. Căci aș vrea să întreb pe cei care agasează mereu urechile Tale loiale: cu ce greșim noi față de stat sau ce fel de interes obștesc, mic sau mare, se nesocotește dacă noi ne administrăm singuri Bisericile? Afară, poate, de cazul că ar putea spune cineva că aducem prejudicii statului atunci când ridicăm Dumnezeului nostru câte un lăcaș de rugăciune mai spațios, cu câteva locuințe în jurul lui, din care una mai arătoasă rezervată episcopului, iar celelalte mai modeste pentru slujbașii bisericești din subordine, așa cum se petrec lucrurile, de altfel, și în viața de stat.
Pe cine nedreptățim noi oare când construim case de oaspeți și aziluri pentru străinii care vin pe la noi în trecere și care au vreo suferință de tămăduit? Sau, în sfârșit, când facem așezăminte trebuitoare ușurării lor, cu infirmieri, doctori, animale pentru povară, cu personal auxiliar? Căci a fost nevoie, într-adevăr, să mai prevedem aici și multe feluri de meserii și ateliere necesare vieții, precum și tot ceea ce mintea omenească a putut născoci pentru menținerea unei vieți onorabile; în fine, și alte spații pentru diferite munci manuale – lucruri care, în totalitatea lor, sunt o adevărată podoabă pentru orașul nostru și un temei de mândrie pentru guvernatorul nostru, căci și asupra lui se revarsă buna faimă a acestor lucrări. (…) Și apoi, să nu crezi, preabunule domn, că noi ne mărginim doar la vorbe; am pornit deja la lucru, materialele sunt deja procurate.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
