Condiții atmosferice schimbătoare

Câtă vreme corăbioara vieţii noastre pluteşte pe marea vieţii vom fi su­puşi condiţiilor atmosferice schimbătoare. Uneori va ploua, poate chiar cu găleata; alteori se vor ridica furtuni mari, care te vor arunca pe o stâncă sau pe un mal. Altfel nici nu poate fi în această vale a plângerii; doar viaţa vi­itoare va fi neschimbătoare. Când suntem robiţi de patimi, mă refer la cele sufleteşti – îngâmfare, înfumurare, mânie, viclenie şi mândrie drăcească, sub influenţa acestora credem că toţi oamenii sunt păcătoşi şi răi. Însă nu avem poruncă să cerem de la alţii dragoste şi dreptate, ci noi înşine suntem datori să împlinim poruncile dragostei şi să fim cinstiţi. Dar nu te descura­ja. În timpul ispitelor adânceşte-te în citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi şi în rugăciune. Atunci vei dobândi experienţă şi vei simţi pace şi linişte în suflet. Oricât am cumpăni, numai prin strădaniile minţii noastre, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu vom putea niciodată să ne împăcăm cu noi înşine şi nici altora să le aducem pacea.

Imaginaţia şi memoria sunt un unic simţ interior; uneori amintirea în­tâmplărilor trecute revine în memorie pe neaşteptate, încât ai impresia că eşti lovit cu un ciocan în cap. E nevoie de rugăciune atentă, cu răbdare. Să ne umplem memoria cu citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţi­lor Părinţi, ca să nu rămână deşartă. Să înlocuim evenimentele trecute cu alte gânduri şi treptat amintirile vor fi uitate, iar întristarea va trece. Într-o singură inimă nu pot vieţui împreună doi domni.

Nu poţi îndestula niciodată patimile păcătoase: cu cât le hrăneşti mai mult, cu atât cer mai multă mâncare; sunt asemeni câinelui care s-a obiş­nuit a merge să lingă locul unde a fost înainte came; în momentul în care vei lua bâta şi-l vei alunga nu va mai merge în acel loc. Sfântul Apostol spune: Luaţi seama cu grijă cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi. Şi pără­sind răul, alipiţi-vă de bine.

Dacă n-ar fi suferinţe, n-ar fi nici mântuire, spun Sfinţii Părinţi. De pe urma suferinţelor avem două foloase: primul este sârguinţa către Dumne­zeu şi recunoştinţa din tot sufletul. Al doilea stă în faptul că suferinţa ne izbăveşte de grijile deşarte şi zadarnice. Din scrierile patristice vedem că şi părinţii, asemenea nouă, se descurajau şi chiar trăiau înfricoşătoare ne­linişti, pe care însă n-au vrut să le consemneze în scris, pentru ca noi, cei neexperimentaţi, să nu fim doborâţi de deznădejde. Dumnezeu îngăduie suferinţe după puterile fiecăruia. Patimile ne smeresc. Avem o anumită în­credere în noi înşine, credem că prin puterile noastre putem să progresăm în viaţa duhovnicească, iar în suferinţe învăţăm smerenia, învăţăm că efor­turile noastre fară ajutorul dumnezeiesc nu vor da roade. Al nostru trebuie să fie efortul pentru lucrarea virtuţilor, dar reuşita în virtute depinde deja de har. Dumnezeu dă însă harul numai celor smeriţi, iar fără prilejuri de a ne smeri nu putem să dobândim smerenia.

Din învăţăturile duhovniceşti ale Starețului Ioan.

Total
61
Shares
Previous Post

Fiii prăznuiesc împreună cu Mama şi Mama împreună cu fiii

Next Post

Calea spre Dumnezeu este rugăciunea

Related Posts